Participanti & Proiecte
Școala pe net
|
Organizator: Asociația Centrul de Resurse în Comunicare |
|
Categorie: Premiul Special Organizația NEW ENTRY |
În luna martie 2020, România s-a confruntat din cauza pandemiei cu provocările trecerii de la sistemul educațional clasic la cel online. Chiar dacă rata de penetrare a internetului este destul de ridicată (72,4% conform INS, 2019), cadrele didactice nu erau pregătite pentru această trecere. Proiectul și-a propus să răspundă acestei situații de criză. Deși Ministerul Educației a sugerat printr-un ordin trecerea temporară la educație online, din cauza slabei pregătiri în domeniul TIC a profesorilor, am sesizat nevoia urgentă de a crea resurse pentru informarea și educarea profesorilor în folosirea platformele online, instrumentelor digitale și pedagogie digitală. Am oferit primii într-un timp scurt resurse eficiente și simple. Proiectul a fost lansat în doar 5 zile după anunțarea trecerii școlii in online.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului a fost de a ajuta profesorii în mod rapid și eficient să înțeleagă și să folosească platforme de comunicare online și instrumente digitale pentru continuarea procesul educațional la distanță cu elevii, oferindu-le sprijin constant prin materiale, tutoriale, webinarii și schimb de experiențe cu alți profesori, creând astfel o comunitate de practică. Obiective: dezvoltarea platformei online scoalapenet.ro; creare de tutoriale, webinarii, conferințe și articole despre instrumente digitale simple și gratuite pentru profesori; construirea unei comunități.
| Aria geografica
nivel național
| Rezumat
Proiectul „Școala pe net” a fost primul proiect care a răspuns crizei cauzate de pandemia Covid-19 în sistemul educațional din România. În 5 zile de la anunțarea faptului că orele se vor muta în online, am construit o platformă cu funcționalități multiple care a furnizat și diseminat constant conținut și resurse de învățare care au oferit profesorilor informații tehnice privind derularea orelor de curs online. Procesul a fost unul amplu, cu un efort deosebit, având în vedere că într-un timp scurt, am format o echipă de experți din 4 organizații, oameni care nu lucraseră împreună, am obținut finanțare și am primit acordul Ministerului de a deveni partener.
Pe 15 iunie, într-o conferință de presă susținută de Ministrului Educației, am fost invitați să anunțăm „Școala pe net” ca una dintre principalele soluții pentru sprijinirea profesorilor. Au urmat peste 10.000 de utilizatori la doar 7 ore după lansare și peste 1000 de întrebări din partea profesorilor. Am realizat astfel cât de mare era nevoia de sprijin, având în vedere nivelul scăzut al competențelor digitale ale profesorilor.
Am adus conținut nou în fiecare săptămână, am organizat webinarii în care am răspuns problemelor momentului și am reușit să strângem peste 210.000 de utilizatori unici și 10.000 de participanți la cele 11 webinarii. Mai mult, am organizat și Conferința Școala pe net, un eveniment în care experți în educație naționali și internaționali, reprezentanți guvernamentali, educatori și elevi au dezbătut primele luni de educație online din România.
În ziua lansării, Președintele României a salutat inițiativa, iar câteva luni mai târziu, proiectul a fost inclus de Comisia Europeană pe lista inițiativelor Digital Skills for Education privind bunele practici în rezolvarea provocărilor crizei COVID.
| Date beneficiari direcţi
10.057 de profesori de gimnaziu și liceu și învățători înscriși la webinariile live Școala pe Net, peste 92.000 de vizualizări ale tutorialelor create, 210.000 de vizitatori pe platforma scoalapenet.ro, 23.000 de urmăritori pe pagina de Facebook Școala pe Net
| Activitati
Școala pe Net a fost prima inițiativă din țară venită în sprijinul profesorilor (educatori, învățători, profesori de gimnaziu și liceu) cu resurse și sprijin pentru trecerea orelor în online. Principalele activități desfășurate:
- dezvoltarea platformei scoalapenet.ro
- construirea și diseminarea de tutoriale video și pas cu pas cu capturi de ecran despre folosirea și integrarea la clasă principalele platforme de comunicare online la îndemână pentru profesori (Google Classroom, Zoom, Whatsapp și Facebook)
- creare de resurse didactice pe subiecte precum expunerea din mediul online, cyberbullying sau suprasolicitarea, cum adaptăm învățarea în funcție de accesul copiilor la tehnologie, cum comunicăm cu părinții înainte să începem
să lucrăm online cu elevii, cum criza devine o oportunitate de învățare, principiile educației outdoor
- formarea unei comunități efervescente de profesori pe pagina de Facebook Școala pe Net dedicată a proiectului care a ajuns la 23.000 de urmăritori în 2 luni de zile
- organizarea primei conferințe dedicate contextului crizei cauzate de pandemie în educație cu experți naționali și internaționali în educație, reprezentanți guvernamentali, educatori și elevi care au dezbătut și au tras concluzii despre primele două luni de educație online din țară
| Rezultatele proiectului
| Bugetul
89350
| Parteneri
Centrul de Resurse în Comunicare, Asociația Techsoup, Seeding Knowledge Foundation, Teach for Romania, Ministerul Educației și Cercetării, Kaufland România
| Website proiect
https://scoalapenet.ro/