close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Biblioteca mobilă BookTruck



| Organizator:
    Cărțile pe față
| Categorie:
    Educație și Învățământ
| Problema de fond
    Am pornit de la ideea că fiecare copil merită un bibliotecar în viața lui, cineva care să îi stârnească curiozitatea și pofta de cunoaștere fără să îi pună și o notă pentru asta. În timpul pandemiei am stat în izolare la țară și am aflat repede cât de inexistente sunt bibliotecile comunale. Știam de existența bibliotecilor mobile din vestul Europei și, în același timp, am văzut că prin sate circulă magazine alimentare ambulante sub forma unor dubițe cu megafon, din care se aude ”Roșii avem, avem lebeniță!„ De aici a fost doar un pas ca să visăm și noi la bibliotecă pe roți cu megafon din care să se audă ”Cărți avem, haideți la cărți, avem Micul Prinț, Harry Potter avem!”

| Scopul proiectului
    Fiecare copil merită un bibliotecar în viața lui, chiar dacă s-a născut într-un sat, chiar dacă părinții lui nu au bani să îi cumpere cărți. Fiecare copil merită să crească având acces la povești care să îl inspire, să îl facă să viseze, care să îi aducă bucurie. Am fost dispuși să testăm și am tot încercat modalități și activități care fie să îi ajute pe copii să descopere poveștile și cărțile, fie să îi ajute măcar să învețe să citească și să își scrie numele (sunt mult prea mulți copii de la sat care nu știu să își scrie numele, chiar dacă au 9-10 ani, fapt accentuat de școala online).

Biblioteca mobilă BookTruck Biblioteca mobilă BookTruck Biblioteca mobilă BookTruck

| Aria geografica
    30 de comune din județul Cluj

| Rezumat
    În majoritatea covârșitoare a comunelor din România bibliotecile publice funcționează doar pe hârtie. Nici în cazul bibliotecilor școlare din mediul rural lucrurile nu stau mai bine. O modalitate de a adresa această lipsă există în vestul Europei de zeci de ani și se numește Biblioteca Mobilă. Noi i-am spus BookTruck. Am transformat o dubiță într-o bibliotecă pe roți. Mergem cu ea în curțile școlilor din comune unde stăm câte o zi și fiecare copil poate împrumuta gratuit câte o carte, pe care o returnează la următoarea noastră vizită, când și împrumută altceava. Faptul că mașina e colorată și e dotată și cu o mașină de făcut baloane de săpun, faptul că parcăm fix în curtea școlii, faptul că avem cărți în ediții noi, toate ajută să avem priză la cititori. Când mai facem și activități ca teatru de păpuși, lecturi cu autori sau proiecții de film atractivitatea crește și mai mult. În 2022 am ajuns la 30 de comune din județul Cluj, din cele 75, unde am servit mai mult de 3000 de copii. Pe unii dintre ei i-am adus și la evenimente culturale la oraș, fie că a fost vorba de concerte de muzică clasică, cinema sau chiar meci de fotbal. Scopul asociației noastre este să ajungem să trăim într-o societate în care oamenii citesc (măcar) câte două cărți pe lună. La sat copii au mai puține gadgeturi și mai mult timp pentru citit, doar că nu au cărțile potrivite și nici persoanele care să le stârnească pofta de citit. Pe acești 3000 de copii am reuști să îi facem să înțeleagă bucuria lecturii și să asocieze cartea cu o activitate plăcută, dezirabilă, cool.

| Date beneficiari direcţi
    Ne adresăm în primul rând copiilor de la creșă și până în clasa a 8-a, ei sunt cei care frecventează școlile din mediul rural. Deja de la liceu sunt nevoiți să meargă în oraș (dacă mai dau la liceu sau școală profesională). Media este de 100 de copii într- școală din mediul rural. Sunt și școli cu 200 de copii, dar sunt și unele cu 30-50.

| Activitati
    Mergem cu biblioteca mobilă și stăm de dimineața și până se termină orele în curtea școlii. Alături de voluntari vorbim cu fiecare copil despre cărți și le recomandăm mai multe titluri până ajungem la care să îi atragă. Media este de 100 de copii într-o școală comunală, iar BookTruck-ul are 1500 de cărți putere, așa că au de unde alege. Cu cei mici citim, scriem și desenăm. Cu cei mari facem cluburi de lectură unde citim texte pe loc, după care le discutăm. Are mare impact când ducem și activități ca teatru de păpuși, scriitori care le citesc copiilor, proiecții de film.

| Rezultatele proiectului
    Prima bibliotecă mobilă BookTruck a pornit la drum în iulie 2021. Până la finalul lui 2022 a făcut 9000+ împrumuturi de carte către 3000+ beneficiari din județul Cluj. În afara județului a oferit cadou 3000+ cărți la școli comunale din Sibiu, Bacău, Suceava, Alba-Iulia, Bistrița-Năsăud.
140 de copii din Chinteni, Așchileu, Mintiu Gherlii, Poieni și Valea Drăganului au participat la activități culturale în Cluj-Napoca (concerte de muzică clasică, cinema).


| Bugetul
    300000 LEI

| Parteneri
    Asociația Zi de Bine, DEDEMAN

| Despre organizator
    Începută din 2014 ca o campanie de promovare a lecturii, Asociația Culturală Cărțile pe Față încurajează cititul și stilul de viață de învățare continuă cu visul de a trăi într-o societate în care măcar jumătate dintre oameni să citească (măcar) două cărți pe lună. În cei 9 ani de activitate am mai făcut:
- citești în autobuz și călătorești gratuit
- cabinete stomatologice anti-cariat
- service auto cu bibliotecă
- intrare gratuită la grădina botanică dacă ai o carte la tine


| Website proiect
    https://booktruck.cartilepefata.ro/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->