close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Revista Temerarii



| Organizator:
    Asociatia Little People Romania
| Categorie:
    Originalitate
| Problema de fond
    Copiii si adolescentii bolnavi de cancer sunt spitalizati pe o perioada indelungata de timp pierzand in cele mai multe cazuri, contactul cu prietenii, scoala si cei dragi. Adolescentii in special, sunt cei care fac mai greu fata nenumaratelor schimbari, survenite odata cu diagnosticul, schimbari de infatisare, pierderea parului, pierderea in greutate. Tot ei sunt cei care, fiind adoelscenti, sunt in cautarea independentei, insa experienta luptei cu cancerul ii determina sa fie dependenti de ajutorul si decizile celor din jur. In acest context, intreaga experienta este ingreunata, iar complianta la tratament si la procedurile medicale este compromisa. Revista Temerarii, prezentata intr-un format plin de culoare, pozitiv, interactiv, este un mijloc de comunicare perfect pentru a transmite speranta.


| Scopul proiectului
    De a crea in premiera in Romania, o revista gratuita pentru copiii si tinerii bolnavi de cancer, scrisa de adolescenti supravietuitori de cancer! De a pune la dispozitie si a oferi acces pacientilor la informatie despre cea mai mare comunitate de supravituitori! De a-i inspira si motiva pe tinerii supravietuitori sa scrie despre propria experienta si reusita! De a demitiza conceptia despre cancerul la copil!

Revista Temerarii Revista Temerarii Revista Temerarii

| Aria geografica
    Bucuresti, Timisoara, Iasi, Cluj, Brasov, Constanta, Oradea, Tg-Mures, Craiova, orase in care se gasesc sectii de oncopediatrie

| Rezumat
    In anul 2012 Asociatia Little People a reusit sa isi materializeze un vis mai vechi, acela de a crea o revista pentru toti copiii si in special adolescentii bolnavi de cancer din Romania. Si nu orice revista, ci Revista Temerarii, care cuprinde marturiile si pasiunile membrilor Temerarii, cea mai mare si activa comunitate de tineri supravietuitori de cancer din Europa. Revista este distribuita gratuit in toate centrele de oncopediatrie din tara spre incurajarea pacientilor aflati inca sub tratament fiind un instrument prin care printr-un limbaj specific, inteles si acceptat de tineri transmitem ca ne pasa, ca exista si alti tineri care au trecut prin aceasi experienta grea si au invins, ca exista speranta.
Temerarii si mesajul lor puternic ,,Poti Si Tu!” sunt inspiratia vie a fiecarui pacient care trece prin experienta luptei impotriva cancerului. De nenumarate ori in activitatile zilnice pe care le desfasuram auzim din partea pacientilor ca visul lor este sa se faca bine si sa devina Temerari. Reactile pacientilor la primirea fiecarei reviste sunt de nedescris! Continutul revistei le starneste interesul si le ofera o perspectiva pentru viitor, vazand tineri care au trecut printr-o experienta similara vorbind despre proiecte in care sunt implicati, evenimente gen Tabara de Vara sau Gala de Craciun, concerte, excursii, intalniri cu personalitati. ,,Temerarii scriu despre povestea mea, despre ce au simtit la tratament si acest lucru este cel mai tare! Abia astept urmatorul numar!” Bogdan, 17 ani, pacient Iasi.


| Date beneficiari
    Inspirati de primul numar, pacientii din Cluj au dorit sa realizeze o replica a revistei care sa fie perceputa ca un raspuns al initiativei Temerarilor. Marian a vorbit despre viata unui fotbalist, Victor a propus plan de afacere pentru Campania Poti si Tu!, Sonia ne-a incantat cu un articol despre frumusete si moda pe perioada spitalizarii, iar Razvan ne-a transmis noutati din muzica si film. Ideea pacientilor a fost atat de apreciata incat numarul 2 al revistei Temerarii cuprinde articolele scrise de ei.

| Rezultatele proiectului
    3000 de reviste Temerarii au ajuns in mainile pacientilor, parintilor si doctorilor din Romania. Mesajul supravietuirii sustinut de Clubul Temerarii a fost raspandit la nivel national prin intermediul publicatiei. Prin distribuirea revistei, ne-am asigurat ca aceasta va fi disponibila tuturor pacientilor! In cazul in care ar fi fost produsa pentru mediul online, accesul ar fi fost restrictionat deoarece numarul sectiilor care au acces la internet este foarte limitat. Revista are o valoarea terapeutica, prin prezentarea unor subiecte de maxim interes si crearea unei paltforme de comunicare prin care adolescentii nu se simt stanjeniti sa puna intrebari care apar firesc in urma unui astfel de diagnostic. Pentru parinti, mesajele venite din partea Temerarilor au o valoare inestimabila, deoarece acestia sunt ambasadorii cauzei si dovada vie a faptului ca aceasta boala poate fi invinsa.


| Argument
    Revista Temerarii a fost creata pentru a gasi o modalitate de a fi mai aproape de copii si adolescentii bolnavi de cancer. Chiar daca trec prin una dintre cele mai grele incercari ale vietii, acesti tineri au nevoie sa constientizeze ca experienta cancerului nu e un sfarsit de drum. La varsta adolescentei tinerii sunt in cautarea independentei, sunt analitici si au nevoie de confirmarile si aceptarea venita din partea celorlalti tineri. Cea mai usoara metoda prin care ar putea intelege experienta, este sa gaseasca si sa identifice modele relevante, sa accepte informatia deoarece vine din partea unor tineri care au trecut prin experiente similare. Revista Temerarii propune un dialog comun asupra luptei impotriva cancerului, pacientilor, medicilor, companiilor, publicului larg.

| Bugetul proiectului (in RON)
    4395,00

| Parteneri
    Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuta” Cluj-Napoca, sectia de oncopediatrie; Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii, Clinica Pediatrie 2, Cluj-Napoca, compartimentul de oncopediatrie; Institutul Oncologic “Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucuresti, sectia de oncologie pediatrica; Institutul Clinic Fundeni, Clinica de Pediatrie I si II; Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Tirgu-Mures, clinica de pediatrie; Spitalul Clinic de Copii Brasov, Clinica II Pediatrie, compartiment de hemato-oncologie pediatrica; Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova, Clinica a II-a Pediatrie, compartiment Oncopediatrie; Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, Sectia Clinica Pediatrica, compartiment Hemato Oncologie Pediatrica Spitalul Clinic Municipal ,,Dr.Gavril Curteanu” Clinica de Pediatrie, Departamentul de Oncohematologie Spitalul de Urgenta pentru Copii “Louis Turcanu”, Timisoara, sectia de onco-hematologie; Spitalul de Urgenta pentru Copii “Sf. Maria”, Iasi, Sectia de hematologie si oncologie pediatrica; Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Maria Sklodowska Curie”, Bucuresti, sectia oncopediatrie;

| Website-ul proiectului
    





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->