close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



PepinTEEN Hubs



| Organizator:
    ScoaladeValori
| Categorie:
    Premiul Special pentru INOVAȚIE
| Problema de fond
    Proiectul a fost inițiat în urma obținerii unor rezultate bune în primii ani de desfășurare, alături de dorința de scalare și asigurare a sustenabilității pentru proiect.
Identificarea nevoilor beneficiarilor s-a realizat prin intermediul analizei departamentului de cercetare al organizației, care a avut ca punct de plecare proiectele educaționale pentru tineri organizate de Școala de Valori începând cu anul 2010. În fiecare an, s-au identificat noi nevoi de dezvoltare personală și profesională, iar printre cele mai frecvente s-au numărat dezvoltarea de soft skills și hard skills, pregătirea pentru joburile viitorului și adaptarea la schimbările din piața muncii.


| Scopul proiectului
    Scopul proiectului a fost formarea a 4 echipe de antreprenori sociali în educație (eduprenori) care să dezvolte 4 hub-uri educaționale în Brașov, București, Cluj Napoca și Iași. În acest sens am fost setate mai multe obiective: 1. Dezvoltarea abilităților de leadership și antreprenoriat social pentru 120 de studenți. 2. Creșterea gradului de implicare socială a tinerilor și contribuția lor la dezvoltarea durabilă a comunităților din care fac parte. 3. Stimularea creativității și a inovației în rândul tinerilor prin dezvoltarea de proiecte edu-tech inovatoare.


PepinTEEN Hubs PepinTEEN Hubs PepinTEEN Hubs

| Aria geografica
    Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi

| Rezumat
    România are una dintre cele mai scăzute rate de participare a forței de muncă din UE, iar deficitul de forță de muncă și de competențe a crescut. Procentul tinerilor care nu urmează studii, angajați sau formare (NEET), care se ridică la 14,5% în 2018, este unul dintre cele mai mari din UE. Avem un decalaj tot mai mare între educație și muncă. Se așteaptă ca schimbările tehnologice să genereze o schimbare a cererii către competențe și calificări mai înalte, care ar putea să nu fie acoperite pe deplin de oferta actuală de muncă, având în vedere timpul necesar pentru ca sistemul de educație și formare să se adapteze.

PepinTEEN este un proiect pentru studenții care doresc să pășească pe drumul antreprenoriatului în educație. Tinerii devin edu-prenori, organizând activitatea huburilor educaționale și construind contextele de învățare pentru colegii lor mai mici, elevii de liceu.
Alături de partenerii noștri de la ING Hubs Romania am dezvoltat și echipat 4 hub-uri educaționale și am format 4 echipe de eduprenori care le coordonează activitățile.

PepinTEEN a adus la un loc un număr de 120 de studenți din orașele București, Iași, Cluj-Napoca și Brașov, cu pasiuni și expertize diferite, care își doresc să învețe și să se dezvolte personal și profesional. Activitatea principală pentru această etapă a fost echiparea studenților cu abilități utile în implementarea ideii de hub educațional. Astfel avem ca rezultate:
Organizarea a 12 ateliere de abilități soft și antreprenoriale;
Dezvoltarea a 16 planuri de business pentru huburile educaționale;
Eveniment pentru susținerea pitch urilor, în fața juriului;
Dezvoltarea și dotarea a 4 HUB uri educaționale;
4 parteneriate cu universitățile, 22 de parteneriate cu licee și ONG-uri;


| Date beneficiari direcţi
    120 Studenți - beneficiarii direcți ai proiectului
8 mentori din comunitatea SdV & ING Hubs Romania
13 traineri din echipa SdV


| Activitati
    Principalele activități ale proiectului PepinTEEN au fost:
12 training-uri și workshop-uri de dezvoltare a abilităților de leadership și antreprenoriat social, care au ca scop învățarea tinerilor de abilități specifice, cum ar fi: rezolvarea problemelor și luarea deciziilor, gândire creativă, transformarea digitală, etc.
Procesul educațional pentru dezvoltarea planului de afaceri, studenții fiind organizați în echipe a câte 5 persoane, cu roluri distincte.
Întâlniri de comunitate în cadrul cărora tinerii au intrat în contact cu antreprenori, persoane implicate civic și specialiști în diverse domenii.
Programul de mentorat, în care tinerii sunt asistați și ghidați de către mentori cu experiență în domeniul antreprenoriatului social și tech, în scopul dezvoltării ideii hub-ului, cât și a activităților găzduite.
Ceremonia de selecție a echipelor de eduprenori care să implementeze ideea lor de hub educațional - fiecare echipă a construit un plan de afaceri și a susținut un pitch pentru idee. Acestea au fost criteriile care au stat la baza selecției echipelor de eduprenori.
Amenajarea, dotarea și lansarea hub-urilor - procesul prin care echipele au dezvoltat și implementat planul de amenajare, am dezvoltat colaborarea cu universitățile din fiecare oraș.


Beneficiarii direcți au fost 120 studenți, cu reședința în BV, BUC, CJ sau IS. Beneficiarii indirecți sunt reprezentanții universităților partenere, comunitățile celor 4 orașe și tinerii care frecventează hub-urile.


| Rezultatele proiectului
    Proiectul PepinTEEN a generat mai multe tipuri de rezultate, atât pentru participanții la proiect, cât și pentru comunitățile lor. Acestea includ:
1. Dezvoltarea de competențe și abilități transversale: Participanții la proiect au avut ocazia să își dezvolte competențe și abilități relevante pentru viitor precum leadership, planificare și gestionare de proiecte, comunicare etc.
2. Creșterea implicării în comunitate: Participanții la proiect și-au dezvoltat simțul responsabilității față de comunitatea lor și au format grupuri de inițiativă contribuind la soluționarea unor probleme sociale.
3. Dezvoltarea unei rețele de lideri comunitari: Participanții la proiect și-au format legături puternice între ei și cu mentorii, trainerii proiectului și reprezentați ai comunității locale.
4. Crearea de infrastructură de tineret: 4 huburi edu-tech au fost amenajate și dotate, gata să răspundă nevoilor tinerilor din comunitate.
Mai mult, un alt rezultat al proiectului este dat de faptul că o parte dintre tinerii participanți au fost integrați drept angajați, colaboratori sau interni atât în Școala de Valori, cât și în ING Hubs Romania.
PepinTEEN a reprezentat cadrul în care diferiți membrii din comunitate s-au reunit și au început să facă eforturi comune pentru dezvoltarea conceptului de edu-prenoriat.


| Bugetul
    924739 LEI

| Parteneri
    ING Hubs Romania, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Academia de Studii Economice Bucuresti, Universitatea Babes- Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea Transivania-Brasov,

| Despre organizator
    Școala de Valori oferă programe educaționale și ateliere de consiliere în care copiii și tinerii pot dezvolta abilități precum soft skills, hard skills, pregătirea pentru joburile viitorului și adaptarea la schimbările pieței muncii. În perioada 2010-2022, organizația a ajutat aproape 150.000 de elevi și studenți, și peste 31.000 de persoane în 2022. Aceste programe includ ateliere de orientare vocațională, educație financiară, comunicare, antreprenoriat și multe altele.

| Website proiect
    https://scoaladevalori.ro/pepinteen/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->