Participanti & Proiecte
Ora de Net
|
Organizator: Salvati Copiii Romania |
|
Categorie: Premiul Special pentru INOVAȚIE |
Conform cercetării sociologice realizate în cadrul proiectului Ora de Net în 2021 privind utilizarea
Internetului de către copii , 37% dintre respondenti afirmă că au fost jigniți sau deranjați în timp ce navigau pe Internet. Persoanele cunoscute online, alături de prieteni, sunt principalii autori indicați de copii când vorbesc de jigniri pe Internet. Aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conținut care înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet și 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfățișeze nud sau într-o ipostază sexuală. Aceste rezultate indică o nevoie a copiilor de a fi mai bine educați cu privire la activitatea din mediul online, cu accent pe prevenție și raportare.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului este educarea și creșterea gradului de conștientizare a copiilor, părinților, profesorilor și a altor specialiști care lucrează cu copiii cu privire la oportunitățile și riscurile din mediul online.
Ob 1: Educarea copiilor, părinților și profesorilor cu scopul de a utiliza internetul în siguranță
Ob 2: Asigurarea accesului la servicii de asistență și consiliere pentru copii, părinți, profesori pe probleme legate de utilizarea internetului și serviciilor digitale
Ob 3: Asigurarea accesului la linia de raportare pentru combaterea abuzului sexual online asupra copiilor
| Aria geografica
Au avut loc activități în cadrul programului în toate județele țării
| Rezumat
Proiectul Ora de Net, urmărește educarea copiilor pentru promovarea folosirii creative, sigure și utile a internetului, precum și sprijinirea părinților și profesorilor pentru a înțelege oportunitățile și preveni riscurile pe care accesul la internet le poate genera. Organizația Salvați Copiii România face parte din rețelele INSAFE și INHOPE, cele mai mari coaliții care promovează principiile cetățeniei digitale la nivel mondial și contribuie la dezvoltarea unui Internet util și sigur pentru copii.
Proiectul Ora de Net se dezvoltă în jurul câtorva componente principale, ofeite gratuit pentru copii, părinți și profesori:
activități de formare și ateliere educative pe teme legate de siguranța online, adresate copiilor, părinților și profesorilor;
consiliere acordată copiilor, adolescenților și părinților prin linia ctrl_AJUTOR
punct civil de contact pentru conținutul ilegal întâlnit pe Internet, pus la dispoziție prin linia de raportare esc_ABUZ
pregătirea și coordonarea unei ample rețele de voluntari la nivel național, formată din cadre didactice, elevi și specialiști în educație în vederea derulării unor activități de educație non-formală.
În perioada 2021 - martie 2022, 40.455 de copii și 6631 de adulți au fost incluși direct în activități de educare cu privire la pericolele din mediul online. Au fost create resurse educaționale pentru copii, specialiști și cadre didactice, s-au organizat campanii cu influenceri și campanii în social media, s-au eliminat conținuturi online ilegale cu precădere cele ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor, și s-a colaborat cu autorități centrale și locale, alături de care s-au inițiat activități educaționlae și implementat activități de voluntariat.
| Date beneficiari direcţi
Proiectul se adreseaza cu precadere copiilor si adolescenților, cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani. Acoperirea este națională, fiind incluși copii din mediul urban și rural, copii din categorii defavorizate socio-economic, copii cu dizabilități, fără excepție. Pe parcursul implementării proiectului au fost incluși în activități directe de educație non -formală 40.455 de copii și tineri.
Secundar, proiectul vizează părinții și profesorii, pentru că doar în această formulă mesajele pot fi înțelese corect și recomandările incluse în programul educațional al copiilor. Peste 6.631 de adulți au fost incluși în activități de formare, webinarii, conferințe
| Activitati
Proiectul a cuprins o serie de activitati:
- Cooperare națioanlă cu instituții relevante pentru protecția și educația copiilor
- Campanii directe în școli și sesiuni educaționale pe teme psiho-emoționale (fear of missing out/teama de a rata noutățile) și drepturile copiilor în mediul online: 40.455 copii participanți direct
- Cursuri de formare pentru cadrele didactice: Cursul acreditat de Ministerul Educației “ Folosirea utilă, creativă și sigură” a internetului de catre copii, pe care l-au absolvit 273 de cadre didactice, care au parcurs cele 4 module online, sincron, alături de formatori. Complementar, cadrele didactice au avut la dispoziție cursul online, „Profesor real într-o școală virtuală”. Acesta a fost absolvit de 1216 profesori care au avut o luna la dispoziție să parcurgă modulele și să finalizeze testele pentru a primi certificatele care atestă formarea lor în domeniul siguranței online
- Conferințe pentru părinți: o serie de 5 evenimente online în care au fost abordate subiecte importante: Cyberbullying, Știri false, Social media, Relațiile părinți – copii sau riscuri ascunse ale internetului (cum ar fi grooming sau conținutul nociv). Acestea au fost completate de 5 spectacole de teatru ghidat, pentru întreaga familie, în 5 orașe.
- Formare voluntari: peste 100 de tineri formați în siguranța pe internet
- Campanii de promovare online: Zi de zi suntem siguri pe net
- Gestionarea liniei de consiliere (Helpline) și a celei de raportare (Hotline)
| Rezultatele proiectului
- Pe tot parcursul implementării proiectului s-a urmărit susținerea copiilor, dar și a cadrelor didactice și părinților afectați de pandemia Covid 19, care a transformat total sistemul de educație și a contribuit la o creștere a timpului petrecut pe internet, concomitent cu creșterea riscurilor. Copiii au fost beneficiarii direcți ai tuturor materialelor, resurselor și sesiunilor educative dezvoltate. De asemenea, au avut la dispoziție o linie de consiliere pe care au putut să o apeleze atât pentru probleme tehnice, cat și emoționale generate de prezența online
- Profesorii au fost ajutați să gestioneze provocările impuse de noul context, beneficiind de cursuri, consiliere si resurse educaționale specifice, devenind mai siguri în utilizarea tehnologiei și conștientizând mai bine riscurile la care pot fi expuși copiii în timpul petrecut online.
- Părinții au beneficiat de conferinte și webinarii, cu experți în educație și mediul online, care să îi sprijine în interacțiunile cu copiii și setarea unui cadru sigur al navigării online
- Numărul total de copii implicați direct în activități pe parcursul proiectului a fost de 40.455, în timp ce numărul total al adulților a fost de 6.631 persoane, dintre care 3.222 profesori, 3387 părinți și 22 specialiști.
- 1.040 de apeluri gestionate de linia de consiliere. Printre situațiile cele mai frecvent întâlnite de copii și adolescenți au fost alfabetizarea/educația media (432), cyberbullying (181), conținutul potențial dăunător (118), confidențialitatea datelor (85) și utilizarea excesivă (76).
| Bugetul
1310305,00 LEI
| Parteneri
Ministerul Educației Naționale, Autoritatea Naționala pentru protecția copilului și adopție, ANISP, ANCOM, Poliția Română, NEPI RockCastle, Endava
| Despre organizator
Salvati Copiii dezvoltă programe educaționale, de protectie socială și de promovare a drepturilor copiilor, dobândind o expertiză recunoscută la nivel național, proiectele organizației fiind preluate și dezvoltate ca exemple de bune practici. Direcțiile prioritare sunt reducerea mortalității infantile, facilitarea accesului la educație pentru copiii din comunități vulnerabile, protecția copiilor împotriva oricăror forme de violență, abuz și promovarea drepturilor copilului
| Website proiect
www.oradenet.ro