Participanti & Proiecte
Aplicatia mobila Salvamont
|
Organizator: Salvamont |
|
Categorie: Originalitate |
Cu ajutorul acestei aplicatii mobile, echipajele Salvamont pot interveni mult mai rapid in situatii de urgenta, iar timpul de salvare se reduce considerabil. Anual, 3.500 de turisti care se aventureaza pe trasee montane necunoscute sau care sufera un accident au nevoie de interventia voluntarilor Salvamont, iar de cele mai multe ori operatiunea de salvare se desfasura si pe parcursul orelor din cauza faptului ca nu existau alte repere in afara celor pe care victimele le ofereau de la fata locului. Astfel, pe de o parte beneficiarii proiectului, respectiv turistii care au nevoie de ajutor, au la dispozitie un mecanism prin care pot alerta si oferi indicii precise asupra locului in care se afla, iar echipajele Salvamont au acces la aceste repere si pot ajunge mult mai rapid la locul accidentului.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului este de a oferi un instrument prin care turistii care se aventureaza pe trasee montane necunoscute sau care sufera un accident si au nevoie de ajutor pot fi localizati de catre echipajele Salvamont mult mai usor.
Obiective:
- salvarea mult mai rapida a turistilor care au nevoie de ajutor in situatii de urgenta
- informarea turistilor in timp real in privinta prognozelor meteo si a avertismentelor speciale
| Aria geografica
53 de echipe Salvamont localizate in judetele Alba, Arges, Bihor, Bistrita, Brasov, Caras-Severin, Covasna, Cluj, Dambovita, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramures, Mures, Neamt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Valcea si Vrancea.
| Rezumat
Anual peste 3.500 de turisti beneficiaza de asistenta Salvamont pentru rataciri sau accidente suferite pe partiile de schi sau pe trasee montane. Cu ajutorul acestei aplicatii mobile, echipele Salvamont ii pot localiza mult mai rapid pe turistii care au nevoie de ajutor. Pana in prezent, in situatii de urgenta, turistii sunau la 0Salvamont, iar timpul scurs de la primul apel pana la gasirea victimelor varia destul de mult in functie de dificultatea traseului si de capacitatea turistilor de a oferi indicii relevante.
Prin intermediul aplicatiei mobile, echipele Salvamont pot localiza pozitia telefonului, coordonatele geografice si nivelul bateriei. Chiar daca telefonul nu mai este in raza de acoperire a retelei de telefonie folosite, traseul parcurs va fi memorat pe perioada monitorizarii, iar la prima conexiune in retea, dispeceratul Salvamont va putea vedea din nou coordonatele locatiei utilizatorului. In acest fel, timpul de salvare se reduce considerabil.
Totodata, aplicatia contine si o sectiune de informare, iar cei care vor sa isi petreaca sfarsitul de saptamana la munte pot afla din timp cele mai importante avertismente montane, informatii despre starea vremii, trasee montane, contactele si locatiile cabanelor din intreaga tara si informatii despre peste 70 de partii de schi din tara.
| Date beneficiari
| Rezultatele proiectului
Aplicatia mobila Salvamont a fost descarcata, de catre 20.000 de persoane in ambele sisteme de operare (Android si iOS), iar cele mai citite sectiuni au fost “Partii”, “Trasee” si “Cabane”. Totodata, peste 500 de utililizatori au notificat dispeceratul Salvamont prin intermediul aplicatiei.
Nota aplicatiei este 4.73 in Android Market, cea mai buna nota a vreunei aplicatii de acest tip din Romania.
Rezultate campania de comunicare:
• 103 articole online
• 4 statii radio au preluat comunicatul de presa (Radio Romania Actualitati, Kiss FM, Radio Zu si Radio 21 )
• 4 statii TV au preluat com de presa (ProTV Brasov, ProTV national, TVR1 si Antena 3)
• 20 articole in presa scrisa (national si local)
Vodafone a decis sa includa aplicatia Salvamont in noua campanie de comunicare ATL.
| Argument
Prin intermediul aplicatiei mobile, echipele Salvamont pot localiza pozitia telefonului, coordonatele geografice si nivelul bateriei turistilor montani care au nevoie de ajutor in situatii de urgenta. Este prima aplicatie din Romania care ofera astfel de informatii si care, in acest fel, devine un instrument de salvare de vieti omenesti.
Aplicatia are si un rol de preventie datorita sectiunii de informare prin intermediul careia sunt anuntate prognozele meteo si avertismente importante, astfel incat turistii sa nu se aventureze pe trase si sa intampine dificultati cauzate de starea vremii. Mai mult de atat, prin intermediul aplicatiei, turistii pot localiza cabanele aflate pe o raza de 10 km, orientarea montana devenind foarte simpla indiferent de vreme.
| Bugetul proiectului (in RON)
43900
| Parteneri
Asociatia Nationala a Salvatorilor Montani din Romania - SALVAMONT
| Website-ul proiectului