close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Romania in imagini accesibilizate - Cum se vad 100 de ani de la Marea Unire



| Organizator:
    Asociatia pentru Dezvoltare Urbana
| Categorie:
    Premiul Special pentru INOVATIE
| Problema de fond
    Asociația pentru Dezvoltare Urbană coordonează de 9 ani proiecte pentru publicul vulnerabil. Am accesibilizat muzee, am realizat imagini tactile pentru nevăzători în diferite forme. Avem o lungă relație cu beneficiarii noștri. Ideea a pornit din comunitate, noi am identificat soluția și am aplicat la finanțări, am format echipa, am implementat proiectul și am observat interesul cu care a fost primit de comunitate.

| Scopul programului
    Creșterea consumului de imagini tactile și a accesului la istorie prin imagini tactile ce îmbunătățesc înțelegerea spațială a informației vizuale.

Obiectivele generale sunt:
- accesibilizarea patrimoniului României
- îmbunătăţirea ofertei culturale şi pedagogice
- facilitarea accesului la cultură
- pregătirea elevilor de la liceele de artă pentru a crea imagini accesibile

Obiectivele specifice sunt:
- 400 de reproduceri
- o bibliotecă online cu imagini ce pot fi reliefate
- 7 cataloage cu desene tactile pentru şcolile speciale
- 5 expoziții în orașe cu asociații pentru nevăzători


Romania in imagini accesibilizate - Cum se vad 100 de ani de la Marea Unire Romania in imagini accesibilizate - Cum se vad 100 de ani de la Marea Unire Romania in imagini accesibilizate - Cum se vad 100 de ani de la Marea Unire

| Aria geografica
    Localitățile în care există licee pentru nevăzători carora le-am trimis cataloage cu imagini: Arad, București, Buzău, Cluj-Napoca, Târgu Frumos, Timișoara. Localități în care am realizat expoziții: Târgu Mureș, Oradea (expoziție permanentă), București, Brașov, Iași

| Rezumat
    NEVOI:
- nevăzătorii au acces (și deci interes) redus la date spațiale despre istoria României (portrete de personalități, fațade de clădiri, hărți, obiecte semnificative)

OBIECTIVE:
promovarea patrimoniului prin realizarea unor reproduceri (diagrame) tactile ale celor mai importante imagini, picturi şi obiecte ale patrimoniului României.
îmbunătăţirea ofertei culturale şi pedagogice destinate persoanelor cu dizabilităţi de vedere
facilitarea accesului la cultură a persoanelor cu deficienţe de vedere
pregătirea elevilor de la liceele de artă pentru a crea imagini ce pot fi acesibilizate

ACTIVITĂȚI:
- Realizarea unei biblioteci online de unde persoanele cu dizabilităţi de vedere şi aparţinătorii lor să descarce aceste imagini şi să le transforme în desene tactile
- Organizarea a 5 cursuri de instruire a peste 50 de designeri pentru a desena imagini tactile
- Dotarea bibliotecilor şcolilor speciale cu cataloage care conţin zeci de imagini tactile - diagrame în relief
REZULTATE:
40 de ilustratori colaboratori
100 de elevi au înțeles o nouă tehnică de exprimare
400 de imagini tactile pe tactileimages.org
10 cataloage printate tactil şi distribuite celor 7 şcoli şi asociațiilor de nevăzători din țară
7 expoziţii tactile în diferite oraşe
Sute de nevăzători care au explorat imaginile tactile


| Date beneficiari
    Nevăzători (complet sau parţial nevăzători, nativi sau tardivi): 1.500

| Date beneficiari
    Văzători (însoțitori de nevăzători, profesori sau părinţi, persoane care nu cunosc niciun nevăzător, dar au fost interesaţi să afle despre cum interacționează nevăzătorii cu mediul înconjurător, ilustratori, muzeografi): 20.000

| Activitati
    Am identificat imaginile și poveștile istorice pe care apoi le-am comunicat
Am realizat imagini tactile cu descrieri detaliate și poveşti de 300 de cuvinte (pentru a putea fi uşor de parcurs) cu bibliografii (care să ofere posibilitatea studiului individual aprofundat)
Am identificat un liceu de artă (Buzau) unde am ţinut 2 cursuri de accesibilizare a imaginilor ce s-au concretizat într-o expoziție cu ocazia zilei uşilor deschise (decembrie 2018) unde au fost invitaţi şi copii de la liceul de nevăzători (Buzău)
Am ţinut 2 cursuri la UNArte, de unde am recrutat ilustratori cu care am colaborat în proiect
Am realizat 400 de imagini accesibilizate cu 400 de povestiri istorice realizate de Centrul de Consultanţă Istorică
Am printat cataloage cu planşe în relief, pe care le-am distribuit celor 7 şcoli speciale din România şi asociaţiilor de nevăzători
Am realizat 7 expoziţii în diferite oraşe din Romănia pentru a amplifica proiectul


| Rezultatele programului
    Elevii nevăzători și-au îmbogățit cultura vizuală, simțul tactil și au aprofundat informațiile despre istoria României cu ocazia serbării Centenarului
Școlile au apreciat planșele realizate de IMAGINI TACTILE și ne-au cerut să dezvoltăm planșe și pentru alte materii școlare - astfel încât acum realizăm imagini tactile pentru geografie, biologie, matematică, orientare (mijloace de transport în comun, clădiri uzuale, tipuri de copaci și animale) etc.
Nevăzătorii adulți care au fost la expozițiile noastre au înțeles că de acum pot experimenta un nou mod de a explora imagini tactile și implicit istoria
La nivel modial exista 3300 de imagini in relief indexate pe www.btactile.com dintre care 350 sunt ale noastre - deci ne mandrim cu sporirea ofertei culturale mondiale de imagini tactile cu 10%. Proiectul continuă și își dorește să ajungă la 1000 de imagini până la sfârșitul anului 2019.


| Buget
    230000

| Parteneri
    AFCN, Ministerul Culturii, Scoala pt Deficienti de Vedere Buzau, Liceul Special Moldova Targu Frumos, Liceul pt Deficienti de Vedere Cluj, Liceul Teoretic Iris Timisoara, Liceul pentru Deficienti de Vedere Sf. Maria, Scoala pt Deficienti de Vedere Bucuresti, Liceul Regina Elisabeta Bucuresti, Liceul de Arte Margareta Sterian din Buzau, Universitatea Națională de Arte București, Cetatea Medievală Târgu Mureș, Muzeul Orașului Oradea, Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Muzeul Orașului București - Palatul Suțu, Palatul Culturii Iași, Centrul pentru Consultanță Istorică, FDSC, Fundația Docuart

| Website program
    inițial Imaginitactile.ro și ulterior www.tactileimages.org





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->