Participanti & Proiecte
Lideri Implicati in Dezvoltare Locala
|
Organizator: Organizația Națională Cercetașii României |
|
Categorie: Protectia mediului |
Proiectul "Lideri Implicati in Dezvoltare Locala" si-a propus crearea unui cadru educational care sa raspunda in mod direct la nevoia de a interveni in mod proactiv si strategic pe termen lung in crearea unei societati sustenabile si nu ca reactie la dezastrele ecologice. Principalii beneficiari directi ai proiectului au fost cei 5000 de membri ai Organizatiei Nationale Cercetasii Romaniei, la nevoile carora am avut acces prin contactul permanent pe care il avem, ca parte din programul educativ cercetasesc. Proiectul a abordat educatia pentru dezvoltare durabila intr-o maniera holistica, ca un echilibru la intretaierea a trei domenii: social, ecologic si economic.
| Scopul proiectului
Scopul proiectului a fost dezvoltarea unui cadru educational pentru promovarea si aplicarea principiilor dezvoltarii durabile ca masura proactiva in crearea unei societati sustenabile.
Obiective:
1. Formarea unei retele nationale de 40 de facilitatori de dezvoltare durabila
2. Dezvoltarea de aptitudini si competente sustenabile, cu respect fata de om si mediu, in randul a 270 de copii si tineri cu varste cuprinse intre 15 si 22 de ani
3. Implementarea unei campanii de constientizare nationale cu privire la responsabilitatea sociala individuala
| Aria geografica
Alba, Arad, Arges, Bacau, Bihor, Bistrita Nasaud, Brasov, Bucuresti, Cluj, Constanta, Dolj, Galati, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iasi, Ilfov, Mehedinti, Mures, Sibiu, Timis, Tulcea, Valcea
| Rezumat
Lideri Implicati in Dezvoltare Locala (L.I.D.L.) si-a propus crearea unui cadru educational care sa raspunda in mod direct la nevoia de a interveni in mod proactiv si strategic pe termen lung in crearea unei societati sustenabile si nu ca reactie la dezastrele ecologice. Prin implementarea in Romania a programului international World Scout Environment Programme, proiectul a abordat educatia pentru dezvoltare durabila intr-o maniera holistica, ca un echilibru la intretaierea a trei domenii: social, ecologic si economic. Sustenabilitatea interventiei a fost asigurata de activitatile derulate in cadrul proiectului:
- formarea unei retele de 40 de facilitatori pentru dezvoltare durabila,
- elaborarea unei curricule educationale pentru dezvoltare durabila adresata copiilor si tinerilor cu varsta cuprinse intre 7 si 18 ani implementata in 80 de grupuri locale de catre 4000 de copii, tineri si lucratori de tineret,
- capacitarea a 270 de tineri de 15-22 ani de a lua initiativa si a actiona la nivel local pentru transformarea in mai bine a comunitatilor din care provin,
- oferirea de exemple de actiuni sustenabile ca raspunsuri la nevoile reale in 30 de comunitati din Romania,
- impartasirea experientelor de implicare locala intr-un cadru adecvat de formare si informare.
| Date beneficiari
40 de lucratori de tineret acreditati ca facilitatori dezvoltare durabila, 270 de tineri cu varste cuprinse intre 15-18 ani care isi vor dezvolta abilitati de management de proiect si dezvoltare durabila, 30 de comunitati locale care vor rezolva o problema din comunitate in mod sustenabil, 100 de lucratori de tineret participanti la Forum
| Date beneficiari
1000 de lucratori de tineret si 3000 de copii si tineri beneficiari ai programului international de educatie pentru dezvoltare durabila World Scout Environment Programme, membrii celor 80 de comunitati locale in care activeaza cercetasi (familie, colegi, profesori, mass-media, autoritati publice locale, scoli etc.
| Activitati
A0 - Activitati de management: planificare si organizare; promovare si diseminare; monitorizare si evaluare
A1 - Elaborarea si acreditarea curs de formare adresat lucratorilor de tineret
A2 - Selectia si formarea unei retele de 40 de facilitatori pentru dezvoltare durabila la nivel national printr-un curs de formare de 3 zile
A3 - Crearea toolkitului educational adresat copiilor si tinerilor care cuprinde fise de activitati specifice pe 10 teme de educatie pentru mediu, realizate specific pentru 3 ramuri de varsta (ciclurile primar, gimnazial, liceal), ecusonul international World Scout Environment Programme
A4 - Implementarea unui concurs de minigranturi (lansare metodologie, aplicare, evaluare si selectie) adresat initiativelor tinerilor cu varste cuprinse intre 15 si 22 ani (proiecte de dezvoltare durabila)
A5 - Woorkshop-uri de management de proiect la nivel local adresate elevilor cu varste cuprinse intre 15 si 22 ani livrate de Echipa Nationala de Formare a organizatiei
A6 - Realizarea unui ghid de organizare a unui eveniment responsabil fata de om si mediu distribuit in format electronic
A7 - Implementarea si raportarea a 30 de proiecte de dezvoltare durabila ca modele de buna practica prin minigranturi in valoare de 500EUR; ele au fost implementate de catre tineri, mentorati de facilitatorii din retea
A8 - Organizarea unui eveniment de impartasire a proiectelor din comunitate ca forum de dezvoltare durabila cu 100 de participanti
| Rezultatele proiectului
Am reusit sa realizam tot ceea ce ne-am propus:
- o retea nationala de 40 adulti facilitatori de dezvoltare durabila, din toate regiunile Romaniei - prin cele doua cursuri de formare
- o campanie de constientizare nationala, cu privire la dezvoltarea durabila - prin postarea de articole si comentarii legate de aceasta tema, pe grupul de Facebook si pe newsletter-ul cercetasilor (cu o vizibilitate de aprox 8000 persoane); prin concursul de proiecte, unde echipe de tineri au venit cu solutii durabile pentru nevoile din comunitatile lor; prin aparitia in mai mult de 20 de agentii mass media din comunitati locale din Romania; prin crearea a mai mult de 5 documente de educatie pentru dezvoltare durabila, care pot fi folosite de lucratorii de tineret
- am dezvoltat aptitudini si competente sustenabile, cu respect fata de om si mediu, in randul a 290 de copii si tineri care au participat la implementarea proiectelor in comunitatile lor (proiecte scrise si duse la capat de catre ei insisi)
- am creat un toolkit educativ adresat copiilor si tinerilor care cuprinde fise de activitati pe trei ramuri de varsta; acest ghid este disponibil online pentru oricine vrea sa il utilizeze - si a facilitat parteneriatul la nivel mondial cu programul World Scout Environment Programme
- am creat si livrat 10 ateliere de management de proiect dedicate tinerilor adolescenti si studenti care isi doreau sa participe la concursul de proiecte si nu numai
- un ghid online pentru organizarea unui eveniment responsabil fata de om si mediu
- un Forum de Dezvoltare Durabila cu 120 de participanti
| Bugetul
247690
| Parteneri
Proiectul a fost finantat prin grantul Impreuna cu Lidl pentru un viitor mai bun. Un alt partener al proiectului a fost Asociatia Envision, administratorul de grant.
| Website proiect
www.scout.ro