close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Carmen



| Organizator:
    Asociatia Catharsis Brasov
| Categorie:
    Apararea drepturilor individuale/ colective
| Problema de fond
    O cunoșteam pe Carmen din anul 2000, când a activat ca voluntar în cadrul AsociațieiCatharsis. Era o persoană educată, foarte generoasă, sănătoasă fizic și mintal. Locuia în același bloc și pe aceeași scară cu sediul asociației. Am bănuit imediat că se ascunde ceva dubios în spatele acestor internări.
Din discuțiile cu Carmen și lectura unor documente, am înțeles că tutorii ei, și-au pus în aplicare planul de a-i vinde proprietățile. Carmen a scris la DIICOT și la CEDO, solicitând revizuirea procesului. Răspunsurile nu au ajuns la ea. În schimb, a fos amenințată de medicul curant că va fi internată într-un spital de psihiatrie de maximă siguranță, dacă mai continuă să scrie cuiva. Disperată, în aprilie 2017, Carmen a scris unui prieten din Brașov. Așa a ajuns cazul la noi.


| Scopul proiectului
    Demersurile noastre au vizat în primul rând verificarea stării de sănătate a lui Carmen, realizarea unor expertize medicale la nivelul cel mai înalt și pe baza rezultatelor, scoaterea ei de sub interdicție judecătorească și tutelă.
În același timp, am vrut să verificăm legalitatea actelor care au stat la baza internărilor nevoluntare și a celor pe baza cărora a fost pusă sub interdicție judecătorească și tutelă. Refuzul tutorilor de a colabora, ne-a determinat să apelăm la Institutul de Medicină Legală Craiova.


Carmen Carmen Carmen

| Aria geografica
    Covasna, Dolj, Olt

| Rezumat
    În 10 iulie 2017 ne-a fost sesizatun caz neobișnuit. Carmen, o persoană sănătoasă mintal, internată în ultimii trei ani înSpitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci jud. Olt, pusă sub interdicție judecătorească și tutelă de o familie dornică să pună mâna pe averea ei, două apartamente proprietate personală aflate în mun. Sf. Gheorghe, jud. Covasna, o garsonieră în Tg. Jiu, o casă la Cernăuți, un autoturism și alte bunuri de valoare.
Timp de o săptămână am vorbit cu ea la telefonde mai multe ori pe zi și am constatat că este coerentă în gândire, că are o memorie excelentă, relatând în cele mai mici detalii situațiile prin care a trecut în ultimii patru ani.
Înțelegând gravitatea situației, în 17 iulie 2017, împreună un avocat și persoanele care ne-au sesizat, am vizitat-o pe Carmen la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, județul Olt. Eram primii vizitatori care au căutat-o de la prima internare nevoluntară, 3 februarie 2017. Ne-a rugat s-o ajutăm să fie expertizată la INML Mina Minovici București, fiind conștientă că numai aşa poate să scape de sub interdicţie şi tutelă.
În 2 august 2017, am vizitat-o din nou, împreună cu un alt avocat. Carmen a semnat o procură avocațială și ne-a rugat să urgentăm efectuarea expertizei psihiatrice. Am sesizat în aceeaşi zi Ministerul Sănătății care a demarat cercetarea cazului. Drept urmare, Carmen a fost externată în data de18 august 2017 și imediat am demarat procedura de scoatere de sub tutelă și interdicție judecătorească. Pe baza probelor depuse la dosar, în data de 30 august 2018, Judecătoria Craiova a decis scoaterea de sub interdicție judecătorească și tutelă.


| Date beneficiari
    Proiectul a fost dedicat în exclusivitate lui Carmen, persoană în vârstă de 54 de ani.

| Date beneficiari
    În urma implementării acestui proiect, identificăm ca beneficiar indirect comunitatea, care poate prelua ca model de bună practică toate demersurile inițiate pentru soluționarea acestui caz.

| Activitati
    Externarea lui Carmen din Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci jud. Olt la interventia Ministerului Sanatatii, in data de 18 august 2018, dupa trei ani de la internare, 6 august 2014, ne-a motivat continuarea demersurilor pentru scoaterea ei de sub interdictie judecatoreasca si tutela.
Carmen insasi a formulat, a semnat si a depus cererea la Judecatoria Craiova. Prin avocat ales, Carmen a solicitat Instantei, o noua expertiza psihiatrica. Desi a fost expertizatala sfarsitul lunii noiembrie 2017,in prezenta tutorelui, totusi,rezultatul nu a ajuns la Judecatorie la niciunul din termenele: 14, decembrie 2017, 19 aprilie si 3 mai 2018. Motiv pentru care am sesizat Politia Craiova. La interventia politiei, Carmen a fost inca o data expertizata psihologic si psihiatric in mai, de data aceasta in prezenta unui reprezentant al politiei. Raportul de expertiza care preciza existenta discernamantului a fost inaintat de catre Politie, Judecatoriei Craiova. Pe baza acestu raport, a concluziilor desprinse in urma audierii reclamantei si a altor probe si inscrisuri sustinute de avocati, Judecatoria Craiova a decis scoaterea lui Carmen de sub interdictie judecatoreasca si tutela la termenul din 28 iunie 2018. Sentinta a devenit definitiva, prin neapelare, la data de 30 august 2018.In aceeasi zi, Carmen s-a intors acasa, in Sf. Gheorghe.


| Rezultatele proiectului
    Proiectul ”Carmen” s-a bucurat de sustinerea reprezentantilor Ministerului Sanatatii, Politiei Craiova si Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova. Dupa patru ani de hartuire printe bolnavi psihici, Carmen si-a recapatat libertatea si demnitatea. Intoarsa la domiciliul stabil din mun. Sf. Gheorghe, jud Covasna, Carmen si-a reluat viata, ca si cum nimic nu s-a intamplat, si-a reluat vechile prietenii si singura a descoperit in foarte putin timp, alte ilegalitati savarsite de fostii tutori, printre care: obtinerea unui duplicat al Certificatului de nastere, emis de catre Primaria Craiova, cu un an inainte de a fi internata in primul spital de psihiatrie, obtinerea unei procuri de imputernicire, emisa de un birou notarial din Brasov, semnata de mama ei, in varsta de 84 de ani, pentru punerea sub interdictie; vinderea apartamentului mamei sale la trei ani dupa deces, august 2017, printr-o agentie imobiliara din Sf. Gheorghe; obtinerea de catre tutori a Certificatului de mostenitor in urma succesiunii, desi Carmen, unicul mostenitor era in viata; obtinerea de catre tutori a unei decizii de pensionare, emisa de Casa de Pensii Craiova in iunie 2015, desi Carmen este apta pentru munca, pensie de care ea nu a beneficiat niciodata. Toate acestea demonstreaza usurinta cu care au fost corupti reprezentanti ai unor institutii de stat, iresponsabili, lipsa eticii si a deontologiei profesionale, riscul in care se afla persoanele in varsta, vulnerabile, lipsite de protectie si aparare.

| Bugetul
    50000

| Parteneri
    Ministerul Sănătății, Poliția Craiova Secția 2, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, Institutul de Medicină Legală Craiova

| Website proiect
    





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->