close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Scoala de vara libera



| Organizator:
    Asociatia Apulum Forum
| Categorie:
    Proiecte pentru tineret
| Problema de fond
    Pe parcursul verii, cand elevii au timp liber, in judetul Alba nu au la ce activitati sa participe care sa aiba continut adaptat lor, nevoilor lor si mai ales realitatilor din jur. Nu exista un cadru sigur in care sa poata discuta subiecte tabu in scoala sau in familie, sa isi testeze abilitatile si sa inteleaga cat mai multe despre domenii precum jurnalism, arta, fotografie,surse de informare, modele in viata, comunitati marginale sau implicarea civica.
Am combinat timp de trei luni un club de film, un club de lectura, un club de arta fotografica, un club de desen, un club de dezbateri, un club de educatie media si un club de educatie civica, toate prezentatea intr-o forma relaxata, dar eficienta, menita sa produca schimbari in modul in care tinerii se raporteaza la lumea din jur.


| Scopul proiectului
    - Abordarea unor subiecte rar discutate in comunitate
- Descoperirea unor talente ale elevilor
- Dezvoltarea gandirii critice
- Educatie civica si media
- Crearea unui grup de elevi din diverse localitati ale judetului
- Oferirea unor modele de urmat
- Conectarea la tinerii din categoria de varsta 14-19 ani, pentru a-i intelege mai bine si a rafina modalitatea de abordare prin testarea metodelor care le starnesc interesul.


Scoala de vara libera Scoala de vara libera Scoala de vara libera

| Aria geografica
    Alba

| Rezumat
    Scoala de vara libera este un proiect gandit ca o scoala de gandire critica, educatie media si atitudine. Gandit de la zero pentru elevii din judetul Alba, a constat in doua intalniri saptamanale, un atelier de lucru lunea si o seara de proiectii de discutii pe o anumita tema si proiectii miercurea.
Nevoia identificata a fost de a aduce intr-o comunitate mica, precum Alba Iulia, oameni care sa ii inspire pe tineri, care isi aloca timp pentru a discuta cu elevii subiecte prea putin discutate in scoala sau familie. Am reusit sa spargem bariere de comunicare, sa provocam discutii despre comunitati marginale, implicare, bullying, arta, literatura, educatie si calea fiecaruia in viata. Am aflat astfel care sunt preocuparile lor, ce interese au, ce modele au, iar de acolo am pornit in a-i expune unor abordari diferite, de a-i scoate din zona lor de confort si de a le testa modul de a gandi.
In fiecare luni a avut loc un atelier pe o anumita tema, de 4 ore. Am imbinat exercitii de scriere creativa, fotografie, desen, gandire critica, educatie media si civica. In fiecare seara de miercuri am ales cate un subiect care ii preocupa din societate si l-am abordat ori in urma lecturarii uneci carti, ori a vizionarii unui film documentar recomandat de noi.
Pe parcursul acestor luni, am trecut prin subiecte delicate, unele aparent greoaie, dar care ii interesau foarte mult pe elevi, am descoperit cazuri de depresie sau anxietate printre ei, probleme din familie sau din scolile lor, abuzuri de diverse tipuri, frustrari din cauza lipsei comunicarii in familie, ori respingeri de diverse categorii. Am ajuns sa intelegem cum gandesc, ce ii preocupa, sa le explicam cum functioneaza anumite parti ale societatii si sa le spunem cum se pot implica si dezvolta ca oameni si cetateni.


| Date beneficiari
    45 de tineri, elevi de liceu din 9 localitati ale judetului Alba

| Date beneficiari
    100 de persoane - familie si prieteni

| Activitati
    1. Am creat un calendar al activitatilor impreuna cu Elena Stancu, Cosmin Bumbut si George Rosu - in fiecare saptamana a fost cel putin unul dintre cei trei prezenti la atelierele de lunea si la discutiile de miercurea.
2. Am solicitat sprijinul Editurii Humanitas, Polirom, Black Button Books si Carturesti, care au trimis peste 50 de carti pentru a fi citite, apoi discutate cu ceilalti.
3. Am organizat 12 ateliere tematice in fiecare zi de luni - scriere creativa, desen, arta fotografica, povesti personale, implicare in comunitate, dezbateri pe tema situatiei educatiei.
4. Am organizat 12 intalniri de discutii pe teme din societate si comunitate, proiectii de film documentar: fake news, surse de informare, comunitati marginale, violenta domestica, drepturile copiilor, consumul de droguri, analfabetismul, abandonul scolar si esecul sistemului de educatie romanesc, cum arata saracia in Romania si de ce nu poti iesi singur de acolo,
viața si oamenii din penitenciare, povestea Teleleu, comunitatile de romi si rasismul romanilor, povesti din perioada comunista, istoria violentei la romani.
5. Am promovat textele create in urma Scolii de vara (au fost publicate doua texte in Dilema veche si alte doua in Scoala9 - unul deja publicat, al doilea in curs de publicare).
6. Am organizat o ceremonie de absolvire a scolii de vara.
Proiectul a crescut organic, de la o singura intalnire saptamanala, la doua. Toate intalnirile au avut loc la sediul asociatiei, Casa Forum.


| Rezultatele proiectului
    Proiectul acesta a schimbat vietile aproape fiecarui om implicat. De la noi, organizatorii, impreuna cu Elena, Cosmin si George, la elevii care au fost implicati.

Pentru cei mai multi dintre ei, povestea continua si acum. In urma Scolii de vara libere a aparut proiectul FAPT - Forum Apulum pentru tineri, o divizie de tineret creata in cadrul Forum Apulum, care acum organizeaza si coordoneaza evenimente si proiecte ample pentru tineri ca ei.

Pana acum au organizat evenimente pentru sute de elevi, plus au contribuit in crearea unui proiect national, Ghidul ilustrat al elevului, care se distribuie in aceste saptamani in 9 orase din tara, prin intalniri cu elevii care pana acum au strans peste 1000 de paricipanti.

Trei elevi au descoperit ca au talent la creatie literara. Textele lor au fost publicate in Dilema veche - 2 articole si un articol pe Scoala9. Primul articol a fost despre descoperirea cartilor, integrarea intr-un club de lectura si cum e vazut in societate un elev de liceu care prefera sa citeasca, in loc sa iasa in oras. Al doilea articol a fost despre experienta ca victima a bullying-ului a unui copil roman, emigrant in Spania timp de doi ani. Al treilea articol a abordat o problema delicata, a traumelor din familie si dobandite in urma Seminarului Teologic din Alba Iulia.

Am descoperit diverse tipuri de abuzuri ce au loc in familii, frustrari si dezorientare profesionala, lipsa unor modele in viata sau lipsa capacitatii de evaluare a propriilor limite. La toate acestea am incercat sa cautam solutii sau raspunsuri, iar in multe cazuri, am reusit.


| Bugetul
    0

| Parteneri
    Teleleu, George Rosu

| Website proiect
    https://forumapulum.ro/comunitate/scoala-libera





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->