close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Descopera Bucurestiul Cultural



| Organizator:
    Fundatia Calea Victoriei
| Categorie:
    Arta si cultura
| Problema de fond
    Am constatat existenta interesului multor tineri pentru istoria si cultura orasului. De asemenea, unul dintre domeniile pe care fundatia isi propunea sa-l abordeze in programele initiate a fost istoria Bucurestiului. Traversam o perioada in care continutul istoric si cultural este ignorat, slab valorificat sau foarte vag cunoscut si din surse slab documentate. Zilnic trecem pe langa cladiri de patrimoniu, repere importante pentru identitatea noastra culturala, uitate, lasate in paragina sau chiar aflate in curs de demolare. Pentru ca aceste cladiri si povestile lor sa fie pastrate si, eventual, protejate de beneficiarii directi – cetatenii orasului, este nevoie ca publicul larg sa le cunoasca si sa constientizeze existenta si valoarea lor.

| Scopul proiectului
    Scopurile au fost promovarea valorilor culturale si patrimoniului national bucurestean, sensibilizarea publicului tanar fata de istoriile si traditiile Bucurestiului, educarea tinerilor pentru cunosterea si respectarea valorilor trecute si prezente, transmitarea unui mesaj pozitiv pentru responsabilizarea sociala cu privire la patrimoniu. Ne-am propus sa realizam o serie de evenimente culturale prin care: sa facilitam accesul publicului la informatia culturala, sa cream un cadru favorabil discutiilor despre istoria orasului si potentialul sau turistic si cultural, sa atragem atentia asupra

Descopera Bucurestiul Cultural Descopera Bucurestiul Cultural Descopera Bucurestiul Cultural

| Aria geografica
    Bucuresti

| Rezumat
    Proiectul "Descopera Bucurestiul Cultural" se compune dintr-o serie de evenimente: conferinte si expeditii, menite a atrage atentia bucurestenilor asupra valorii patrimoniului cultural si istoric al orasului pe care il locuiesc si a le face cunoscute repere culturale importante in existenta orasului: cladiri, locuri, intamplari si personalitati marcante.

In momentul in care am inceput proiectul, nu exista un program coerent de valorificare a obiectivelor culturale si istorice din Bucuresti. Existau activitati culturale dedicate orasului doar cu ocazia unor zile festive. Nu existau tururi ghidate prin zonele istorice ale Bucurestiului, nici posibilitatea reala ca persoanele interesate de istoria orasului sa stea de vorba cu si sa puna intrebari, intr-o atmosfera relaxata, non-formala, unui specialist, cercetator sau profesor.
Am identificat o nevoie de informare a publicului tanar in special. Multi bucuresteni nu isi cunosc orasul, nu constientizeaza valoarea unor monumente de arhitectura pe langa care trec zilnic. Repere culturale importante sunt ignorate, povestea lor nu se mai stie sau se stie trunchiata sau deformata.



| Date beneficiari
    Beneficiarii directi ai proiectului au fost, in mare parte, tineri bucuresteni cu studii superioare, cu varste intre 20 si 35 de ani. Din ianuarie 2009 pana in ianuarie 2011, la evenimentele mentionate mai sus au participat peste 600 de persoane, dintre care aproximativ 100 au fost bursieri (nu au achitat o taxa de participare). Studentii, masteranzii, doctoranzii si pensionarii care au participat la evenimente au beneficiat de o reducere de 25% la achitarea taxei.
Beneficiari indirecti sunt persoanele care au citit materiale informative realizate de participanti.


| Rezultatele proiectului
    In colaborare cu lectorii, am realizat urmatoarele produse culturale:

Conferinte despre istoria Bucurestiului:
Povestile Bucurestiului si Calea Victoriei I si II, La Belle Epoque in Bucuresti, Bucuresti - Micul Paris, Bucuresti - orasul bucuriei etc. Seria Istoria romanilor prin familii (serie de conferinte in care istoricul Georgeta Filitti a povestit despre familii celebre care au avut de-a lungul timpului roluri importante in istoria tarii si au influentat dezvoltarea Bucurestiului. Am vorbit despre familiile Ghica, Moruzi, Cantacuzino, Sutu, Bellu si despre Familia Regala. Cu ocazia fiecarei conferinte, am vizitat cate un obiectiv cultural relevant pentru povestea respectiva: Palatul Cantacuzino, Muzeul Vasile Grigore, Conacul Bellu din Urlati etc.

Plimbari cu ghid prin Bucuresti:
Promenada de la Grand Hotel du Boulevard la "ostrovul" Sf.Elefterie, Povestea "Orasului de Jos": de la Radu Voda la Mihai Voda, Promenada pe Ulita cea Mare din mahalaua Targului (Centrul Vechi), O calatorie prin Bucurestiul cosmopolit, prin Cotroceni , Descopera Calea Victoriei, Descopera Parcul Ioanid etc.
La evenimente au participat frecvent reprezentanti ai presei care au scris sau au facut apoi emisiuni despre subiectul prezentat la conferinta sau in timpul expeditiei.
Participantii au redescoperit repere, locuri si cladiri importante pentru identitatea orasului lor.


| Bugetul proiectului (in RON)
    20500

| Parteneri
    Muzeul National George Enescu, Muzeul Vasile Grigore, Casa Capsa, Cercul Militar National, Grand Hotel Continental, Palatul Sutu, Athenee Palace Hotel, Carol Parc Hotel, Casa Minovici, Muzeul Theodor Pallady, Muzeul Aman, Biserica Stavropoleos.

| Website-ul proiectului
    www.victoriei.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->