close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Vocea ONG pentru comunitate!



| Organizator:
    Fundatia ”Alaturi de Voi” Romania
| Categorie:
    Comportament civic si participare publica
| Problema de fond
    Retragerea donatorilor internationali, fondurile structurale care nu finanteaza servicii sociale si sumele mici alocate in baza Legii 350/2005 – sunt principalele cauze ale lipsei de resurse ale ONG. Serviciile sociale nu sunt prioritati locale/regionale iar ONG nu au capacitatea de implicare in luarea deciziilor, elaborarea politicilor publice, a legislatiei, rolul de watchdog, fiind preocupate de asigurarea sustenabilitatii serviciilor directe si mai putin de lobby si advocacy. Pentru inceput nevoile ONG-urilor active au fost cartografiate intr-o cercetare realizata de specialisti ai partenerilor din proiect. Rezultatele au fost validate in 3 dezbateri cu 90 participanti- autoritati si ONG-uri. Concluziile arata capacitatea redusa a furnizorilor de servicii sociale de a-si atinge misiunea, datorita lipsei de finantare

| Scopul proiectului
    Scop: Dezvoltarea cadrului favorabil de functionare a furnizorilor privati de servicii sociale din regiunea NE, pentru o schimbare la nivel local, regional si chiar national.
Obiective:
- Cresterea capacitatii de a aduce in atentia autoritatilor subfinantarea si caracterul deficitar al descentralizarii serviciilor sociale.
- Identificarea nevoilor din domeniul social si transpunerea acestora in prioritati si obiective multianuale de finantare de catre autoritatile din Regiunea NE.
- Intarirea capacitatii institutionale si operationale a minim 70 de ONG-uri din serviciile sociale din regiune


Vocea ONG pentru comunitate! Vocea ONG pentru comunitate! Vocea ONG pentru comunitate!

| Aria geografica
    Iasi, Bacau, Botosani, Neamt, Suceava, Vaslui

| Rezumat
     ”Vocea ONG pentru comunitate!” a raspuns nevoii domeniului social de a fi o voce puternica, pentru a determina autoritatile sa includa pe lista de prioritati solutii la problemele sociale, sa respecte legislatia finantarii/subventionarii/concesionarii/achizitionarii de servicii sociale, sa modifice regulamentele de finantare pentru a fi accesibile tuturor ONG-urilor, sa fie transparente in adoptarea de decizii si alocarile bugetare, sa consulte in mod real societatea civila.

Proiectul a vizat:
1. Cartografierea nevoilor sociale si serviciilor ONG, prin intermediul a 3 intalniri intre ONG si autoritati si transpunerea nevoilor identificate in prioritati/obiective multianuale de finantat de catre autoritatile din Regiunea NE. S-a realizat un model de regulament de finantare la Legea 350/2005, propus si negociat cu CJ si cu CL Iasi.
2. Crearea primei federatii in domeniul serviciilor sociale din tara– Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS- pentru cresterea capacitatii de lobby si advocacy a ONG din social. A fost realizata o ampla campanie de lobby prin “Caravana consilierilor” – in care 33 de consilieri locali si judeteani ieseni au vizitat ONG-urile, au fost monitorizate CL si CJ Iasi, au fost realizate 10 editii ale ziarului “Vocea ONG”, pe site-ul federatiei fonss.ro – a fost creat un catalog al furnizorilor de servicii sociale si, din al doilea an de existenta a FONSS, au fost cooptati 11 noi membri.
3. Cresterea capacitatii de atragere de finantari si eficientizarea activitatii a 70 de ONG “grass routs”, prin transfer de experienta de la ONG mari din domeniul serviciilor sociale, printr-un curs gratuit. Membrii FONSS au sprijinit gratuit ONG mici in scrierea aplicatiilor pentru finantarea la Legea 350/2005 de la CL si CJ Iasi


| Date beneficiari
    Directi: 90 de ONG uri din regiunea NE, 37 consilieri locali si judeteni si 11 politicieni/reprezentanti institutii de stat

| Date beneficiari
    Indirecti: Intreg mediul ONG din Romania, beneficiarii acestora, peste 12 000 persoane din comunitate.

| Activitati
    Primul obiectiv a insemnat infiintarea unei federatii regionale a organizatiilor active in domeniul serviciilor sociale din regiunea NE – FONSS- fondata de cei 10 parteneri din proiect, la care apoi s-au adaugat inca 11 noi membri. A fost derulata o campanie in randul consilierilor locali si judeteni din Iasi – Caravana Consilierilor- vizite de studiu pentru cunoasterea si sustinerea serviciilor sociale furnizate de ONG.

Cel de-al doilea obiectiv a vizat realizarea cercetarii "Capacitatea ONG urilor din regiunea NE in furnizarea serviciilor sociale versus disponibilitatea de contractare a autoritatilor locale si judetene"- cartografiere a nevoile sociale si serviciilor ONG-urilor din regiune, realizarea a 3 intalniri ONG- autoritati din regiunea NE; imbunatatirea regulamentului de finantare a proiectelor ONG la Legea 350/2005; monitorizarea sedintelor CL si CJ Iasi, exprimarea punctului de vedere al ONG-urilor pe site-ul fonss.ro, in Ziarul Vocea ONG (1500 exemplare print/10 numere si mii de distribuiri ale editiei electronice), in buletinul voceaong.ro (2500 adrese), pe contul FB Vocea ONG, sustinerea a peste 15 initiative locale si nationale in beneficiul serviciilor sociale.

Cel de-al treilea obiectiv a vizat formarea personalului din ONGuri in scrierea de cereri de finantare, sprijinirea scrierii de aplicatii (3) pentru finantare de la CL si CJ Iasi si dezvoltarea Catalogului serviciilor sociale cu 59 organizatii inscrise.


| Rezultatele proiectului
    1.Principalul rezultat al proiectului l-a constituit infiintarea FONSS-Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, unica la nivel national (21 de membri). S-a dezvoltat un pol de putere si o voce unica in serviciile sociale in regiunea NE. Prin FONSS si instrumentele de lucru create in proiect, am sprijinit ONGurile mici pentru a-si intari capacitatea institutionala si operationala.
2.Watchdog pe doua nivele:
- local-in relatie cu CL/CJ Iasi, pentru a genera un model de interventie, ce poate fi extins. La Iasi am facut monitorizarea si interventia in luarea deciziilor CL si CJ, elaborare si negociere a regulamentelor de finantare. In paralel, am convins consilieri de importanta si calitatea muncii ONG din social.
- national - FONSS a initiat si sustinut o serie de demersuri: aparitia Legii economiei sociale, modificarea Legii IMM, Legii Dialogului Social, dezbatea publica a strategiei pe dizabilitate, a sesizat vicii in evaluarea şi selecţionarea ONG in acordarea subvenţiilor in 2015, a solicitat o analiză a modului în care sunt îngrijite persoanele cu dizabilităţi din centrele de îngrijire publice.

3.Ziarul Vocea ONG a consemnat opiniile, schimbarile si a creat presiune ca instrument de advocacy.
4.Pentru ca, am dorit atragerea, fidelizarea si cresterea ONG, am investit prin formare si pilotarea in scrierea de noi proiecte. ONG „crescute” s-au alaturat demersurilor FONSS. Prin dialogul sustinut in FONSS si inafara, am adus in prim plan aportul ONGurilor in comunitate si am pus pe agenda publica problemele reale ale furnizorilor de servicii sociale


| Bugetul
    640213,23

| Parteneri
    Fundatia Alaturi de Voi Romania (solicitant), Asociatia Alternative Sociale, Asociatia Salvati Copiii Iasi, Centrul de Dezvoltare Sociala, Centrul Diecezan Caritas, Fundatia COTE, Fundatia Iosif, Fundatia Serviciilor Sociale Bethany, Fundatia Star of Hope si Fundatia World Vision Romania.

| Website proiect
    ww.fonss.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->