close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Victimele traficului de fiinte umane in Europa: problematica resortisantilor tarilor terte



| Organizator:
    Asociatia Alternative Sociale
| Categorie:
    Originalitate
| Problema de fond
    Proiectul a aparut din nevoia consolidarii eforturilor in domeniul prevenirii traficului de fiinte umane in randul resortisantii tarilor terte (inclusiv a refugiatilor), intrucat pozitia geo-politica a Romaniei face ca aceasta sa fie o „poarta de acces” in UE. Acest lucru este cu atat mai important cu cat experienta Romaniei cu privire la gestionarea fluxurilor migratorii este limitata, institutiile locale antitrafic nu colecteaza informatii despre traficul de persoane si nu desfasoara activitati de sensibilizare in randul RTT. Proiectul considera RTT ca fiind un grup cu grad mai inalt de vulnerabilitate decat victimele cetateni ai UE ca urmare a restrictiilor de pe piata muncii, diferentelor de ordin cultural, dificultatea accesului la servicii sociale si de sanatate.

| Scopul proiectului
    Scop: Sa dezvolte capacitatea retelelor institutionale de a aborda vulnerabilitatile RTT la traficul de fiinte umane (TFU) la nivel national si al UE.
O1. Optimizarea colaborarii intre diferitii actori (institutii antitrafic publice si private, firme si grupuri de RTT) la granita de este a UE pentru promovarea si combaterea TFU in randul RTT.
O2. Formarea a 240 de politisti si politisti de frontiera si a 140 de profesionisti din serviciile sociale in lucrul cu RTT pentru prevenirea TFU/asistenta victimelor.
O3: Elaborarea de recomandari privind reducerea vulnerabilitatii RTT la TFU.


Victimele traficului de fiinte umane in Europa: problematica resortisantilor tarilor terte Victimele traficului de fiinte umane in Europa: problematica resortisantilor tarilor terte Victimele traficului de fiinte umane in Europa: problematica resortisantilor tarilor terte

| Aria geografica
    Regionala (Iasi, Botosani, Vaslui)

| Rezumat
    Protejarea dreptului la munca, la libertate, la securitate pentru toti oamenii constituie scopul intrinsec al proiectului propus de un consortiu alcatuit din ONG, institutii publice si reprezentanti ai mediului de afaceri.
Proiectul a dezvoltat abilitati de lucru pentru 242 de politisti si politisti de frontiera si 140 de profesionisti din serviciile sociale pentru prevenirea si combaterea traficului de persoane, lucrul cu resortisantii tarilor terte (RTT) si asistenta victimelor.
O realizare a proiectului o constituie raportul de recomandari vizand patru teme de interes pentru consolidarea eforturilor la nivel national si la nivelul Uniunii Europene (UE) de reducere a vulnerabilitatii RTT la traficul de fiinte umane: necesitatea imbunatatirii calitatii datelor si asigurarea colectarii datelor minime privind resortisantii tarilor terte (RTT) in risc de traficare, schimbul si comunicarea acestora intre partile interesate; intelegerea diverselor dimensiuni ale vulnerabilitatii (raportul propune masuri concrete pentru imbunatatirea situatiei RTT), atat prin elaborarea si revizuirea politicilor in domeniu, cat si prin standardizarea diferitelor tipuri de asistenta acordate; coordonarea interinstitutionala pentru reducerea vulnerabilitatii RTT la traficare si exploatare, cu accent pe Romania ca studiu de caz national, insa vizand practicile la nivelul UE ce pot fi implementate in beneficiul RTT; activarea angajatorilor ca resurse cheie in prevenirea victimizarii RTT.
Proiectul a reusit sa determine si implicarea mediului de afaceri – care a participat la realizarea si distribuirea la nivel national a unui cod de etica al angajatorului si al unui cod de comportament al angajatului RTT care promoveaza atitudini si comportamente pentru reducerea vulnerabilitatii la trafic.


| Date beneficiari
    • 120 de politisti de frontiera (participanti la formarile proiectului) • 120 de politisti din politia nationala (participanti la formarile proiectului) • 140 de profesionisti din serviciile sociale (participanti la formarile proiectului) • 35 de reprezentanti ai retelei antitrafic de la nivelul judetului Iasi (politia, politia de frontiera, parchet, instante, ITM, AJOFM, servicii sociale, ONG, ISJ, RTT, reprezentanti ai mediului de afaceri) • 5000 de angajati RTT care au primit „Codul de comportament pentru angajati de prevenire a traficului de fiinte umane” • 100 de companii care au primit „Codul de etica pentru companii de prevenire a traficului de fiinte umane” • 451 de institutii publice de la nivel national (inspectorate de politie judetene, serviciile judetene de imigrari din cadrul Inspectoratului General de Imigrari, inspectorate scolare judetene, departamente judetene de sanatate publica, inspectorate teritoriale de munca, servicii sociale, birouri locale ale Agentiei Nationale ITraficului de Persoane, instante, parchete, institutii de formare a personalului politiei si al politiei de frontiera etc.), ambasade, ONG-uri care au primit versiunea in limba romana a ”Raportului de recomandari privind reducerea vulnerabilitatilor resortisantilor tarilor terte la traficul de persoane (in contextul Romaniei si al Uniunii Europene)”. • 63 de institutii si organizatii europene care au primit versiunea in limba engleza a „Raportului de recomandari privind reducerea vulnerabilitatilor resortisantilor tarilor terte la traficul de persoane (in contextul Romaniei si al Uniunii Europene)”. • Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane

| Date beneficiari
    • Organizatii si institutii (publice si private) care lucreaza pentru combaterea traficului de persoane sau pentru facilitarea adaptarii/integrarii sociale, economice etc. a RTT din Romania si Uniunea Europeana. • Resortisantii tarilor terte din Romania si UE • Comunitatile care beneficiaza de profesionisti pregatiti in domeniul prevenirii TFU, al lucrului cu grupuri vulnerabile din afara spatiului European, al asistentei victimelor.

| Activitati
    1. Consultarea resortisantilor tarilor terte pentru identificarea principalilor factori de vulnerabilitate al acestora la traficul de persoane.
2. Workshopuri cu reprezentanti ai institutiilor locale implicate in lupta impotriva traficului de persoane si cu reprezentanti ai mediului de afaceri.
3. Crearea si diseminarea unui cod de conduita si a unui cod de etica pentru prevenirea si reducerea vulnerabilitatii resortisantilor tarilor terte la traficul de persoane.
4. Instruirea specialistilor (120 angajati ai politiei de frontiera, 120 angajati ai politiei nationale si 140 angajati ai serviciilor sociale) in prevenirea si combaterea traficului de persoane in randul RTT.
5. Crearea unui set de recomandari privind prevenirea si combaterea traficului de persoane in randul resortisantilor tarilor terte si distribuirea acestuia la nivel european si promovarea sa in cadrul unei dezbateri publice cu participarea actorilor din institutiile publice de la nivel central, a ONG-urilor si a mediului de afaceri.
Metodologia de implementare a proiectului a inclus: consultarea beneficiarilor in definirea nevoilor, si implicarea in dezvoltarea interventiilor si a continuturilor (cod de etica pentru angajatori si cod de comportament pentru angajati RTT, Raport de recomandari), diseminare nationala si internationala a materialelor, schimb de experienta internationala si inter-sectoriala, formarea specialistilor, dezbatere publica cu participarea factorilor relevanti de la nivel national.


| Rezultatele proiectului
    -A fost dezvoltata capacitatea unui numar semnificativ de profesionisti de la granita de est a UE pentru a preveni/combate TFU, a identifica persoane vulnerabile sau victime ale TFU provenind din tari terte si a le oferi suport
-A fost optimizata colaborarea in domeniul prevenirii/combaterii TFU si a asistentei victimelor la nivelul judetului Iasi prin clarificarea rolurilor institutiilor responsabile in managementului fluxurilor de migranti si a celor antitrafic
-A fost crescut gradul de constientizare a mediului de afaceri cu privire la riscul de TFU in randul angajatilor RTT
-A fost realizata o crestere a implicarii mediului de afaceri intr-un domeniu important dar si mai putin atractiv pentru activitatile de CSR
-A fost realizat un cod de etica pentru companii si un cod de etica al angajatului RTT pentru reducerea vulnerabilitatii la trafic, distribuit la nivel national prin intermediul asociatiilor oamenilor de afaceri, a federatiilor patronale etc.
-A fost realizat si distribuit la nivel national si international „Raportul de Recomandari privind reducerea vulnerabilitatilor resortisantilor tarilor terte la traficul de persoane (in contextul Romaniei si al Uniunii Europene)” prin care s-au evidentiat lipsuri in colectarea si schimbul de date, intelegerea diverselor dimensiuni ale vulnerabilitatii RTT, elaborarea si revizuirea politicilor, standardizarea tipurilor de asistenta acordate, coordonarea interinstitutionala si activarea angajatorilor ca resurse cheie in prevenirea victimizarii RTT si s-au propus o serie de masuri concrete pentru imbunatatirea situatiei RTT


| Argument
    Originalitatea proiectului sta in primul rand implicarea mediului de afaceri in abordarea unui subiect dificil, cel al traficului de fiinte umane, si a unui grup vulnerabil mai putin obisnuit, cel al resortisantilor tarilor terte, in contextul valului de refugiati RTT cu care se confrunta astazi tarile membre ale Uniunii Europene. Reprezentantii firmelor implicate au contribuit la realizarea codului de etica al angajatorului si la cel de comportament al angajatului pentru reducerea vulnerabilitatii la traficul de persoane si si-au asumat sarcina distribuirii acestor materiale la nivel national.
Un alt aspect de originalitate il constituie metodologia proiectului, care este una diversa, incluzand workshopuri cu participarea reprezentantilor institutiilor publice si private, a mediului de afaceri si a grupurilor de resortisanti ai tarilor terte, programe de formare pentru politisti si politisti de frontiera, pentru lucratori din serviciile sociale care introduc RTT ca un grup nou, specific, care este extrem de vulnerabil la traficul de fiinte umane, realizarea de analize pentru producerea de recomandari (pasi concreti, solutii) care vizeaza nu doar situatia RTT in Romania ci si pe cea de la nivelul Uniunii Europene.


| Bugetul
    914260,5

| Parteneri
    Asociatia Alternative Sociale, Instituto de Formacion Integral din Spania, Inspectoratele de Politie Judetene Iasi, Vaslui si Botosani, Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Iasi, Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi, Scoala de Formare Initiala si Continua a Personalului Politiei de Frontiera Iasi, Asociatia Oamenilor de Afaceri Iasi si Malya Travel.

| Website proiect
    www.antitrafic.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->