Participanti & Proiecte
VIATA la țară cu Pepco România
|
Organizator: Fundatia Noi Orizonturi |
|
Categorie: Arta si cultura |
În 2016 și 2017 Noi Orizonturi a sprijinit comunitățile din regiunile ecoturistice să deschidă cluburi de voluntariat pentru descoperirea și valorizarea patrimoniului local, astfel încât copiii, de mici, să deprindă abilități de promovare a lor. La aceste cluburi participă 15-25 de copii. În 2 ani au realizat lucruri extraordinare și ne-am întrebat cum putem ca mai mulți copii din satelor lor să treacă prin experiențe similare. Cu trei dintre aceste comunități am co-creat această experiență – de tabără de vară. Au fost implicați copiii din cluburi, coordonatorii lor, primarul și/sau viceprimarul, directorul școlii, șoferul de autobuz școlar. În perioada aprilie-mai am organizat întâlniri cu aceștia, la ei în comunitate, am analizat și construit un plan de tabără bazat pe patrimoniul local identificat.
| Scopul proiectului
Programul VIAȚA la țară cu PEPCO România a urmărit dezvoltarea sentimentului de apartenență la comunitate, încrederea copiilor în forțele proprii, pentru ca aceștia să se implice pe termen lung în comunitate și să contribuie la dezvoltarea ecoturismului. O1. 150 de copii (8-14 ani) din trei comunități rurale ale județului Sibiu: Slimnic, Chirpăr și Altina să ia parte la o tabără de vară de două săptămâni, pentru descoperirea și valorizarea patrimoniului local și O2. să construim capacitate locală pentru ca ei să poată organiza și în următoarele veri astfel de tabere
| Aria geografica
comunele Slimnic, Chirpăr, Alțina, jud Sibiu
| Rezumat
Deși locuiesc în unele din cele mai frumoase comunități din România, vizitate de mii de turiști, copiii nu văd frumusețea satului lor, chiar dimpotrivă, sunt crescuți în deznădejde și în căutarea unui viitor mai bun, la oraș, și chiar în altă țară. VIAȚA la țară cu PEPCO România este un proiect de descoperire, valorificare şi apreciere a potenţialului copiilor, profesorilor şi comunităţilor rurale din zonele desemnate ca destinații eco-turistice.
Acolo unde ei văd doar ”un deal” îi învățăm să recunoască un eco-sistem cu o bogăție de plante și insecte, acolo unde ei văd ”doar un turn de biserică”, îi ghidăm să fie mândri de cel mai inclinat turn înclinat din lume, după cel din Pisa, îi învățăm ce înseamnă patrimoniu și că sunt deținătorii unor din cele mai valoroase elemente de patrimoniu din România și chiar din lume.
Înțelegerea și aprecierea patrimoniului local înseamnă însă mai mult decât simple vizite sau prezentări la tablă, iar acest proiect i-a adus pe copii în situații de experiementare, de implicare directă în descoperirea și valorizarea elementelor de patrimoniu local, ajungând astfel singuri să conștientize că fac parte dintr-o comunitate minunată, dar care are nevoie de susținerea și implicarea lor.
Mai presus de orice, copiii au învățat să creadă în ei înșiși. Nu numai patrimoniul local, moștenit, este valoros. Ei înșiși sunt comori care au fost descoperite și valorizate. VIATA la țară a contribuit la formarea unei concepţii pozitive faţă de sine şi a convingerii că îşi pot crea un viitor mai bun. Copiii au dobândit o atitudine pozitivă faţă de sine, încredere să experimenteze lucruri noi, să comunice deschis cu adulții și au devenit mai dispuşi să depună eforturi. Acum sunt mândri de ceea ce au realizat şi se străduiesc să ducă lucrurile la bun sfârşit.
| Date beneficiari
152 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani și-au dezvoltat abilități sociale, abilități fizice și de gândire pentru o mai bună încredere în forțele proprii. 20 de profesori care lucrează cu copii defavorizați au o capacitate îmbunătățită de a spori dezvoltarea stimei de sine a copilului și de autoreglementare. 15 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, și-au sporit abilitățile de conducere și de angajare prin implicarea lor directă ca animatori centre de vacanță
| Date beneficiari
300 de părinți impresionați de entuziasmul copiilor lor și mai atenți la nevoile copiilor, pentru că au văzut câte pot să facă dacă sunt susținuți Comunitățile din mediul rural Slimnic și Chirpăr au devenit mai atente la patrimoniul local și la valorificarea implicării tinerilor în promovarea acestuia 380 de elevi ai școlilor din Chirpăr și Slimnic care beneficiază acum de un mediu de învățare mai sigur și mai încurajator datorită faptului că profesorii lor înțeleg acum mai bine nevoile lor și știu cum să le răspundă.
| Activitati
A. Planificarea, organizarea şi desfăşurarea a două tabăre de vară, a câte două săptămâni fiecare; una în Slimnic, altă în Chirpăr, jud Sibiu. Au participat în medie 75 de copii la fiecare. B. Pentru desfăşurarea taberelor şi dezvoltarea de capacitate la nivel local, înainte de tabără, au fost instruiţi şi calificaţi de Noi Orizonturi 15 tineri (peste 16 ani) și profesori ca animatori de tabără. Și-au ”definitivat” pregătirea activând voluntar în tabăra. C. Profesorii au participat la un program de dezvoltare relațională și au fost sprijiniți să-și schimbe „lentilele” prin care privesc copiii; când s-au întors la școală, copiii au avut susținere pentru păstrarea comportamentelor. D. Școlile au fost sprijinite să folosească învățămintele pentru a organiza activități similare pentru copii și în restul anului școlar sau să poate organiza anul viitor singuri, VIATA la țară. Echipa de profesori a primit un kit de activități outdoor și s-au pregătit să deruleze Săptămâna Școala Altfel pe modelul taberei VIAȚA la țară cu Pepco România
| Rezultatele proiectului
Am obținut un model de implicare companie-ONG-școală-autoritate locală-părinți-voluntari care permite organizarea unei tabere de vară gratuite pentru copii, care susține creșterea aprecierii pentru comunitate. - Autoritățile locale (primăriile) au înțeles cum să valorizeze mai bine spațiile pe care le au oricum la îndemână: ex: Căminul Cultural poate găzdui nu numai nunți și înmormântări ci și o tabără pentru copii, autobuzul școlar își poate extinde funcționarea și dincolo de programul școlar; -Profesorii au învățat cum să organizeze și să conducă activități de învățare experiențiale, care i-au ținut pe copii atenți, implicați și de care și-au adus aminte și după 6 luni; au învățat și cum să aducă în atenția copiilor patrimoniul local, cum să răspundă la nevoile copiilor, cum să le fie alături și să se susțină creșterea; Tinerii mai mari din comunitate (liceu, postliceală) au învățat o nouă meserie – Animator Centre de Vacantă – ei au participat înainte de tabără la un curs acreditat și au lucrat două săptămâni în propria comunitate, voluntar, dezvoltând o serie de competențe de organizare, lucrul în echipă, comunicare, planificare sau managementul timpului; Copiii, desigur, au practicat: cooperarea, gândirea strategică, lucrul în echipă, luarea de decizii, rezolvarea de probleme, au învățat despre meșteșuguri din satul lor, au descoperit fermele moderne de vaci angus și oi camerun, au învățat să gătească cu ingrediente locale dar să servească si mănânce ca la restaurant, au cules plante medicinale și au cusut săculeți pentru a le păstra și valorifica la turiști.
| Bugetul
237000
| Parteneri
PEPCO România
| Website proiect
https://www.noi-orizonturi.ro/2020/01/30/scolile-si-primariile-din-mediul-rural-pot-gazdui-tabara-viata-la-tara/