close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Plantăm fapte bune în România



| Organizator:
    Asociatia EcoAssist
| Categorie:
    Protectia mediului
| Problema de fond
    Acum mai mulți ani de zile, în 2011, mai precis, ne-am dorit să oferim comunităților noastre un cadru potrivit (juridic) pentru a se implica în tot ceea ce ține de păduri și relația oamenilor cu acestea. Ne-am adresat voluntarilor din toate categoriile socio-profesionale și instituțiilor cu atribuții în ceea ce privește managementul forestier responsabil. Grupul țință pentru noi a fost și comunitatea locală rurală din zone de pe întreg cuprinsul țării. Am căutat să identificăm terenuri publice afectate de diverse probleme care le-au transformat în suprafețe neproductive (alunecări de teren, deșertificare, terenuri sărăturate, foste gropi de gunoi, perdele forestiere etc.), pentru a le împăduri, împreună cu comunitățile locale și a le reda acestora în timp, cu toate beneficiile pe care le are o pădure.

| Scopul proiectului
    Scopul principal al PFBRo este să plantăm, îngrijim și să creștem păduri pe terenuri publice neproductive, pentru a le reda comunităților locale și creșterea conștientizării acestora cu privire la nevoile mediului înconjurător și la responsabilitatea noastră față de acesta.
Obiective:
-identificarea terenurilor neproductive și realizarea demersurilor legale pentru a putea fi împădurite;
- atragerea tuturor surselor de finanțare care să permită realizarea propriu-zisă a împăduririi
- implicarea comunității locale și a voluntarilor participanți în toate aspectele care țin de creșterea pădurii


Plantăm fapte bune în România Plantăm fapte bune în România Plantăm fapte bune în România

| Aria geografica
    11 județe

| Rezumat
    Sunt 9 ani de cand noi, echipa „Plantam fapte bune in Romania” (proiect desfasurat de Asociatia EcoAssist), schimbam mentalitati si comportamente prin ceea ce facem. Din dragoste pentru natura si pentru padurile noastre, am decis ca nu putem sa ridicam din umeri, vazand ceea ce se intampla in Romania. Asa a a luat nastere initiativa noastra de impadurire pe baza de voluntariat.
Actionam in zonele afectate de alunecarile de teren sau desertificare, zone care pun in pericol locuitorii din localitatile apropiate (terenuri publice, pe baza unei H.C.L și a unui acord de participare; noi asigurand voluntarii si logistica aferenta- puieti, unelte, masa etc.).
Anul trecut, am împădurit pe 27 ha, cu ajutorul a 3000 de voluntari, aproape 100.000 de puieți forestieri. cei mai multi dintre ei fiind angajati ai companiilor care isi desfasoara activitatea in Romania si care au decis ca pot dedica timp si resurse cauzei noastre. Am continuat proiectele noastre de succes: “Plantam aer”, campanie derulata alaturi de Daikin Romania si “Padurea JYSK - inceputul unei traditii” și am început “Racorim Romania”, campanie realizata de Bergenbier, care a insemnat 50.000 de brazi plantati anul trecut si alti 50.000 care vor prinde radacini anul acesta.

Ce stim sigur, dupa inca un an de activitate, este ca fiecare gest ne ajuta sa avem o tara mai frumoasa si un aer mai curat. Si am inteles ca, de rezultatele muncii noastre, se vor bucura inclusiv generatiile viitoare.
Materialul urmator ilustreaza o zi de plantare: https://bit.ly/2BoMPCb


| Date beneficiari
    Beneficiarii direcți ai acțiunilor noastre de plantare sunt toți cei care sunt implicați efectiv în plantarea puieților și care sunt din diferite categorii sociale și profesionale. O mare parte dintre aceștia sunt voluntari din companiile partenere nouă, dar regăsim printre voluntari și membri ai comunităților locale și oameni care vin fără să aparțină unui grup organizat, pentru că își doresc să planteze. De asemenea, grupuri din asociații și fundații, grupuri neafiliate juridic și formate din pasionați de munte, păduri, off road etc.

| Date beneficiari
    Beneficiarii indirecți pot fi considerați toți aceia asupra cărora suprafețele împădurite își vor manifesta influența în viitor. Anul trecut, peste 3000 de voluntari au participa în cele 11 localități din țară în care am împădurit (numărul lor a depășit 35000 în toți anii de activitate ai PFBRo).

| Activitati
    ”Plantăm fapte bune în România” și-a propus să împădurească cu puieți forestieri suprafețe de teren neproductiv, aflate în proprietatea publică a Primăriilor. Activitatea cea mai dificilă și care are durata cea mai lungă pe parcursul unui an este identificarea acestor terenuri, discuțiile cu autoritățile locale pentru a ne asigura că respectăm legile în vigoare și că terenurile pot fi împădurite; discuții care, atunci când sunt reușite, se încheie cu semnarea unui acord de parteneriat și cu emiterea unei Hotărâri de Consiliu Local prin care acțiunea de împădurire este aprobată.
Următoarea etapă este fundamentală: sunt luate probe de sol, analizate la un laborator și pe baza lor o firma acreditată de minister ne scrie proiectul tehnic care cuprinde informații precum tipul solului, puieții forestieri care pot fi plantați pe un asemenea sol, schema de plantare, elemente referitoare la perioada și felul îngrijirii plantației etc.
De îndată ce toate detaliile tehnice sunt stabilite, trecem la realizarea unui plan cu privire la plantare care presupune definitivarea bugetului, atragerea sponsorilor, a identificării surselor de voluntari, puieți, unelte, masă etc. Toate etapele sunt realizate, astfel încât în ziua plantării, voluntarii care participă (companii, instituții, localitate) să beneficieze de un teren pregătit (parcelat, arat și discuit unde se poate, curățat, marcat corespunzător), precum și de puieți, unelte, mănuși, apă, masă gătit, instructaj de specialitate etc.


| Rezultatele proiectului
    Pe durata anului trecut am fost prezenți în 11 județe și cu ajutorul celor 3000 de voluntari, am plantat aproape 100000 de puieți - pe o suprafață de 27 ha), printre parteneri numărând 130 de sponsori și aproape 100 de parteneri instituționali.
Am văzut puieții noștri crescând și apropiindu-se de stadiul de masiv în mai multe zone din țară pe suprafețe mai mici (1-2 ha) sau mai mari (zeci de ha), pe terenuri neproductive, afectate de fenomene diverse precum deșertificare, alunecare de teren, sărăturate, prezența altor substanțe dăunătoare etc.
Ne mândrim, printre altele, cu cele 40 de ha de salcie albă plantate în parteneriat cu Primăria Jegălia, jud. Călărași, suprafață compactă, începute în 2015. Tot astfel, în prezent, putem deja, în mai multe zone din țară să respirăm aerul pădurilor plantate și crescute cu ajutorul voluntarilor noștri.


| Bugetul
    2020000

| Parteneri
    Primăriile din localităție în care am plantat (Moinești-Bacău, Lețcani-Iași, Cuza-Vodă din Galați, Topoloveni-Argeș, Bucium și Sohodol-Alba, Riu de Mori- Hunedoara, SinMihaiu Roman-Timis, Popești-Lerodeni Ilfov, Sotanga-Dambovita, Tataru-Prahova); Ocolul Silvic Abrud; mai multe ONG-uri care au participat cu voluntari, 65 de sponsori dintre care amintim Bergenbier, JYSK, Dedeman, Coca Cola, Daikin, Skanska, Kaufland, REnault, Sixt, CEC, Fan Curier

| Website proiect
    www.plantamfaptebune.ro





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->