close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Fondul pentru Varstnici



| Organizator:
    Fundatia Regală Margareta a Romaniei
| Categorie:
    Servicii de Asistență socială
| Problema de fond
    Imediat ce au fost anunțate restricțiile impuse de virusul Covid-19 am intuit că vârstnicii vor fi categoria socială cea mai grea încercată. Pe de o parte Telefonul Vârstnicului, programul nostru, a identificat și cartografiat în timp real nevoile urgente exprimate de vârstnicilor din toată țara. Pe de altă parte, lucrând îndeaproape cu multe ONG-uri din țară am aflat că se confruntă cu dificultăți în acoperirea nevoilor pe care vârstnicii le-au adresat, având și ei nevoie de sprijin pentru a continua programele de intervenție în comunitățile unde activează. Continuarea proiectului a venit firesc si in al doilea an al pandemiei, astfel ca am reusit sa mobilizam aproximativ 100 de voluntari din toata tara ca sa vina in sprijinul persoanelor varstnice afectate de pandemie si rezultatele nu au intarziat sa apara.

| Scopul proiectului
    Scopul urmărit a fost sprijinirea vârstnicilor de peste 65 de ani, din orice zonă a țării, aflați în situații de risc (sărăcie, stare de sănătate precară, excluziune socială).
1. Îmbunătățirea calității vieții a minim 3000 de vârstnici aflați în situații de risc.
2. Creșterea capacității ONG-urilor în vederea susținerii programelor de intervenție și sprijin pentru vârstnici;
3. Implicarea a 100 de voluntari în acțiuni de voluntariat saptamanale sau ocazionale, în funcție de solicitările venite din partea seniorilor.


Fondul pentru Varstnici Fondul pentru Varstnici Fondul pentru Varstnici

| Aria geografica
    14 orase/14 judete-B,TL,AB,CT,IS,SB,CJ,GL,BC,MS,CV,AG,IL,NT

| Rezumat
    Proiectul a fost inițiat la debutul pandemiei când la Telefonul Vârstnicului ne-au fost semnalate multe cazuri de vârstnici izolați care nu mai puteau beneficia de serviciile ce le erau necesare.
Fondul pentru Vârstnici s-a constituit ca o umbrelă pentru efortul de sprijinire a seniorilor din întreaga țară prin ajutor direct sau prin ajutor oferit unor organizații și grupuri ce au în grijă seniori cu ingrijire la domiciliu, sprijin practic sau material.

Fondul pentru Vârstnici a desfășurat acțiuni ample de voluntariat destinate persoanelor vârstnice din România. Proiectul a activat o rețea de servicii sociale în comunități din toată țara, susținând ong-uri și inițiative civice în sprijinul seniorilor vulnerabili.
In anul 2021:
- 632 de vârstnici au fost sprijiniți să traverseze pandemia prin pachete regulate de ajutor material și servicii sociale la domiciliu.
- 5 organizații locale au primit granturi cu care au desfășurat acțiuni de intervenție în diverse comunități pentru seniorii aflați în situații dificile de viață (haine și alimente, îngrijire, menaj, alte cumpărături)
- 22 ONG-uri din toată țara au distribuit pachete de ajutor către 2172 vârstnici (igienico-sanitare, alimente, lenjerie)
- 98 de voluntari cu vârste între 16 și 75 ani s-au implicat în acțiuni punctuale de transport și distribuție a donațiilor materiale, cumparaturi, sprijin emotional, acompaniere și consiliere socială.


| Date beneficiari direcţi
    3062 persoane varstnice/ 27 de organizații locale

| Date beneficiari
    peste 2000 de aparținători și membri ai familiilor beneficiarilor

| Activitati
    Asemeni majorității proiectelor pe care le desfășurăm, ne-am propus din start să identificăm trei tipuri de actori:
seniori care au nevoie de sprijin, organizațiile care ne pot fi parteneri și voluntarii care să ne sprijine.
1. Identificarea
a) seniorilor și derularea de evaluări sociale în vederea selectării beneficiarilor pentru ajutor material de urgență
b) organizațiilor locale și evaluarea planurilor de intervenție trimise de ele care detaliau servicii de asistență socială și medicală, de îngrijire la domiciliu, de ajutor în vederea acoperirii nevoilor vârstnicilor săraci din comunitate
c) voluntarilor permanenți și a celor ocazionali
2. Acordarea de granturi între 3000-8000 euro, în funcție de numărul de beneficiari, către 5 ONG-uri din țară, eligibile și dispuse să desfășoare acțiuni urgente în comunitate și la domiciliul seniorilor.
3. Susținerea directă cu alimente, produse de igienă, măști, servicii a 252 de seniori
4.Acordarea de donații de produse, în funcție de numărul de beneficiari, către 22 ONG-uri din țară, pentru a acoperi nevoile varstnicilor săraci din comunitate (pamperși, pansamente pentru răni, detergenți, săpunuri, șosete, prosoape, lenjerii, alimente)
9. Verificarea, monitorizarea și asigurarea îndeplinirii standardelor de intervenție și primirea raportărilor de la organizațiile finanțate.


| Rezultatele proiectului
    Susținerea oferită prin intermediul proiectului a generat o îmbunătățire a calității vieții vârstnicilor aflați în situații de risc (sărăcie, imobilitate fizică, stare de sănătate precară, excluziune socială, singurătate).
- 3062 vârstnici sprijiniți pe parcursul anului 2021;
- 22 furnizori de servicii sociale, ong-uri și dgaspc-uri, din 13 județe sprijinite să își continue activitățile adresate vârstnicilor în nevoie
- 5 ong-uri finanțate cu granturi între 3000 -8000 euro pentru a acoperi nevoile de bază ale vârstnicilor aflați în situații de risc extrem.
- 2172 de vârstnici au primit donații în produse în valoare de 9000 euro
- 100 de meniuri tradiționale și pachete cu alimente și produse de uz cotidian au fost oferite cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun
- 22 ONG-uri sprijinite cu materiale sanitare - măști sanitare,botoși, bonete, halate, alimente, materiale igienico sanitare;
- 120 vârstnici susținuți lunar cu produse lactate si alte donații in valoare de 42000 lei;
- 98 voluntari implicați în cadrul proiectului;


| Bugetul
    290682

| Parteneri
    Finantatori - Johnson Wax, Qualicaps, Loteria Română, ONG-uri beneficiare 1.Asociatia Niciodata Singur-prietenii varstnicilor -B; 2.Asociatia Maini Intinse-TL; 3.Asociatia Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj-AB; 4.Fundatia Crucea Alb-Galbena filiala Constanta-CT; 5.Asociatia Streetaware-IS; 6.Asociatia Magic Seniors-B; 7. Centrul de recuperare si de reabilitare pentru persoane cu handicap - Dumbraveni-SB; 8.Asociatia Dorcas Aid Romania-Cluj-CJ; 9.Fundatia RHM-Romania-CT; 10.Asociatia Oastea Domnului-filiala Gherla-CJ; 11. Fundatia pentru dezvoltarea Serviciilor Sociale –B; 12. Asociatia Filiala Filantropia Ortodoxa Razboieni-Cetate-Alba; 13. Asociatia Filiala Filantropia Ortodoxa Reghin-MS; 14. Fundatia Yana-You are not alone Charitable Foundation-BC; 15. Fundatia Comunitara Cluj (FCC)-CJ; 16. Asociatia United Cristian Aid Bunul Samaritean-GL; 17. Asociatia Casa de ajutor reciproc a pensionarilor

| Website proiect
    https://www.frmr.ro/fondul-pentru-varstnici/





Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->