Participanti & Proiecte
Dincolo de frontiere - Un efort comun pentru refugiații ucraineni prin implementarea de practici internaționale.
|
Organizator: Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava |
|
Sectiune: Apărarea drepturilor individuale/ colective |
Pe parcursul anului 2022, BRCT Suceava, prin natura activităților desfășurare în sprijinul comunităților de la granița româno-ucraineana, a demarat activități individuale și proiecte de sprijinire a colegilor din Ucraina, a partenerilor care s-au implicat în activități de sprijin umanitar, dar și a refugiaților ucraineni din România în general prin furnizarea de sprijin financiar pentru acoperirea nevoilor zilnice imediate, cum ar fi hrana, adăpostul și alte articole esențiale. Anul 2023 a însemnat atât continuarea activităților de sprijin în cadrul proiectului, dar și trecerea la activități de dezvoltare organizațională.
| Scopul proiectului
Acordarea de sprijin financiar direct și indirect prin trei organizații partenere pentru un număr de peste 1300 de refugiați ucraineni din România pentru a le satisface nevoile imediate (hrana, adăpost, articole esențiale) prin intermediul unui instrument inovator in România (Cardul ACF - UP Cohesia), instrument care a răspuns nevoilor imediate ale refugiaților.
Creșterea impactului organizației în eforturile de dezvoltare a comunităților de la granița româno-ucraineană.
Consolidarea capacității și eficienței BRCT Suceava în domeniul economiei sociale in situații de criză umanitară
| Acoperire
Tulcea, Galați, Suceava, Maramures
| Rezumat
BRCT Suceava s-a implicat activ, încă de la izbucnirea războiului, în activități de solidaritate și ajutorare a celor care au ajuns în zonele de graniță ale României facilitând realizarea legăturilor între instituțiile și organizațiile locale partenere din cadrul proiectelor transfrontaliere derulate în România și Ucraina.
Înainte de a prelua rolul de coordonatori în proiectul de acordare sprijin finanicar familiilor vulnerabile de refugiați ucraineni, BRCT Suceava a acordat sprijin direct, ca parte integrantă a activităților sale în cadrul proiectului pilot de utilizare a instrumentelor internaționale comune în momentele de intervenție umanitară de urgență. În calitate de distribuitori inițiali, BRCT Suceava a identificat locațiile de adăpostire a refugiaților ucraineni și a colaborat cu diverse entități, inclusiv adăposturi comunitare, centre de refugiați, apartamente private și familiile din România care îi găzduiau. Această implicare anterioară a reprezentat un pas crucial în demersul lor de a oferi sprijin financiar direct și imediat, acoperind nevoile cotidiene urgente ale refugiaților.
Odată cu evoluția proiectului, BRCT Suceava a preluat un rol de coordonare, colaborând cu parteneri, precum Asociația Institutul Bucovina din Suceava, Asociația Din Suflet la Zâmbet din Tulcea și Fundația Ucrainenilor Huțuli din România, Maramureș. Această tranziție de la distribuția directă către un rol de coordonare a întărit eficiența și uniformitatea implementării proiectului în diferitele regiuni vizate. Prin implicarea în grupurile comune de sprijin realizate la nivel local, regional și național, dar și prin consolidarea capacității administrative, BRCT Suceava a continuat să fie un partener esențial în abordarea crizei refugiaților din Ucraina pentru actorii importanți.
| Date beneficiari direcţi
Peste 1300 de persoane au beneficiat de asistență financiară și sprijin în cadrul proiectului, direct sau prin intermediul partenerilor, în anul 2023.
15 angajați ai BRCT au participat în activitățile de dezvoltare organizațională.
| Activitati
1. Distribuire ajutor
Instrumentul financiar ales pentru acordarea sprijinului a fost cardul bancar (Up Cohesia), având în vedere caracteristicile atât ale zonei de intervenție cât și ale refugiaților ucraineni, familiarizați cu acest tip de instrument. Având în vedere numărul limitat de fonduri disponibile, a făcut ca selectarea familiilor vulnerabile pe baza analizei de nevoi să fie un pas semnificativ în întregul proces. Criteriile de vulnerabilitate au fost elaborate în urma consultării partenerilor implicați în proiect.
2. Gestionarea sistemelor centralizate de introducere a datelor:
Pentru a avea acces la fondurile disponibile pe cardurile oferite, datele persoanelor sprijinite au fost introduse în sistemul bancar, dar și în sistemul centralizat internațional de evitare a dublei finanțări RAIS (Sistemul de asistență și informare pentru refugiați).
3. Consolidarea capacității administrative:
Au fost planificate și realizate un program de voluntariat și un program de internship, iar prin organizarea de workshop-uri și training-uri cu sprijinul furnizorilor calificați, BRCT a demarat un proces de consolidare a capacității. Acest aspect a avut ca scop îmbunătățirea competențelor și eficacității în gestionarea proiectului, pregătind totodată o parte a angajaților pentru proiecte viitoare.
4. Gestionarea eficientă și extinderea parteneriatului:
BRCT a menținut și consolidat parteneriatul strategic cu Action Against Hunger și a atras în proiect 3 noi ONGuri locale.
| Rezultatele proiectului
- peste 1300 de beneficiari din Mykolaiv, Zaporizhia, Kharkiv, Donetsk, Kyiv, Kherson, Luhansk, Poltava, Odessa, Chernivtsi, Zakarpattia, Dnipro-Petrovsk au beneficiat de asistență financiară și sprijin în cadrul proiectului în anul 2023 dintr-un număr total de 2550 de beneficiari;
- Peste 400 de carduri au fost distribuite de către cei 3 parteneri implicați în proiect (Asociația Institutul Bucovina din Suceava, Asociația Din Suflet la Zâmbet din Tulcea Fundația Ucrainenilor Huțuli din România, Maramureș);
- Utilizarea și gestionarea într-un timp foarte scurt a unui instrument internațional, nou pe piața din țara noastră, de asistență în situații de dezastre umanitare.
- Implicarea în 3 grupuri de lucru locale/ nationale privind nevoile refugiaților ucraineni.
- Au fost oferite training-uri/workshop-uri pentru parteneri care au acoperit subiecte esențiale, precum arhitectura umanitară, standardele și aspectele practice ale implementării programelor de asistență umanitară(CVA, MPCA), scrierea de proceduri de operare, realizarea monitorizării post-distribuție. Aceste sesiuni de instruire au avut ca scop consolidarea capacităților partenerilor în gestionarea și implementarea eficientă a asistenței financiare și voucherelor.
- Asistență tehnică in extinderea sistemului de asistență prin intermediul cardului ACF - UP Cohesia in Ucraina.
Nu au fost identificate cazuri de infracțiuni în comunitățile unde trăiesc refugiații ucraineni si care au beneficiat de carduri, din cauza lipsei hranei, adăpostului și a altor nevoi.
| Parteneri
Brioul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava (BRCT Suceava), Fundația Ucrainenilor Huțuli din România, Asociația Institutul Bucovina, Asociația Din Suflet la Zambet, Action Against Hunger
| Despre organizator
BRCT Suceava este o organizație neguvernamentală, non-profit, cu personalitate juridică, care își desfășoară activitatea în domeniul dezvoltării regionale și cooperării transfrontaliere.
Misiunea organizației este dezvoltarea durabilă a regiunilor de frontieră româno-ucrainene prin promovarea cooperării transfrontaliere și susținerea inițiativelor locale.
Gestionarea eficientă și comunicarea permanentă a oportunităților de finanțare pentru comunitățile din zona de graniță sprijină nevoile.
| Website proiect
https://standforukraine.ro/.