close

Abonează-te la newsletter

Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.




Participanti & Proiecte



Iubim La Fel



| Organizator:
    Asociația MozaiQ LGBT
| Sectiune:
    Campanii sociale
| Problema de fond
    Comunitatea LGBTI din România se confruntă cu lipsa drepturilor fundamentale și cu lipsa recunoașterii cuplurilor formate din persoane de același sex. România nu a mai făcut niciun progres real în privința drepturilor persoanelor LGBTI de la abrograrea articolului 200,adică din 2001. Avem o propunere legislativă pentru legalizarea parteneriatului civil, Pl-x 152/2019, care zace în Camera Deputaților de 4 ani, iar politicienii o ignoră. Astfel, campania #IubimLaFel urmărește creșterea sprijinului pentru parteneriatele civile și readucerea în discuție a proiectului de lege menționat. De asemenea, statul român este obligat în urma deciziei CEDO să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex.

| Obiectivele campaniei
    Obiectivul principal: Cresterea nivelului de acceptare si sprijin social in privinta parteneriatelor civile pentru persoanele LGBTQIA+ la nivelul celor care nu sunt total impotriva drepturilor minoritatilor sexuale (movable middle).

Obiective secundare: Sensibilizarea politicienilor fata de subiectul parteneriatului civil. Influentarea discursului public al politicienilor. Generarea de discutii cu privire la subiect si retrezirea interesului fata de acesta in contextul nevoii de recunoastere legala.


Iubim La Fel Iubim La Fel Iubim La Fel Iubim La Fel Iubim La Fel

| Acoperire
    Online national, Offline - Bucuresti, Cluj, Iasi, Constanta, Timisoara

| Rezumat
    Campania IUBIM LA FEL are ca scop promovarea acceptării, diversității și susținerii față de cuplurile formate din persoane de același sex. Aceasta urmărește să obțină legalizarea parteneriatului civil și drepturi egale pentru toți cetățenii României prin creșterea nivelului de acceptare si sensibilizarea in privinta parteneriatelor civile pentru persoanele LGBTQIA+ în rândul societății românești.

Strategia campaniei a avut în vedere mai multe aspecte, precum crearea unui build-up de necesitate pentru parteneriate civile, creșterea nivelului de interes al populație cu privire la cuplurile LGBT, promovarea mesajului egalității. De asemenea, campania a fost implementata pe mai multe canale media (social media, panouri stradale, interviuri in presa, radio, TV) si a promovat mai multe tipuri de mesaje (rasturnarea stereotipurilor, umor si meme-uri, folosirea de cifre si argumente rationale, apel la empatie, etc.


În cadrul campaniei au fostexpuse 16 panouri publicitare, atat digitale, cat si mesh si prisma, în mai multe orașe București, Timișoara, Iași, Cluj și Constanța, în perioada 1 noiembrie -15 decembrie. Reach-ul aproximativ pe care campania din outdoor l-a avut a fost de 2 milioane de persoane. Pe social media au fost postate peste 70 de vizualuri ale campaniei, care au fost și promovate plătit, precum si 3 spoturi video, ajungand in total la un reach de peste 9 milioane de persoane.



| Public țintă
    Mesajul campaniei vizeaza in mod egal persoane de toate genurile, nu exista o mai mare deschidere sau favorabilitate intre masculin si feminin. Campania se desfasoara la nivel national si se adresează persoanelor cu varsta intre 18-46 de ani, absolventi de studii liceale si universitare, cu venituri medii si peste medii. Targetul definit de brandurile comerciale ca mainstream si upper mainstream. Din cercetările MozaiQ a reieșit ca cele mai multe șanse de a susține comunitatea LGBT+ sunt la nivelul segmentului definit ca the movable middle: Segmentul oscilant al celor care nu sunt total impotriva minoritatilor sexuale, care ar fi deschisi la acordarea unor drepturi civile si nu se opun vehement sau nu sunt total indiferenti la acest subiect.

| Activitati
    Focusul campaniei este un singur subiect, ușor de digerat, ușor de înțeles, în linie cu demersurile precedente ale asociațiilor LGBT din România. Sugestia principală se rezumă la căsătorie/cununie civilă/parteneriat civil, pentru a nu interfera cu alte subiecte din sfera LGBT, mai greu de tolerat sau mai dificil de înțeles de către populația generală. Având în vedere faptul că urmează alegerile în 2024, este important ca această campanie să creeze momentum în cadrul campaniilor electorale și să influențeze discursurile politice. Ținând cont de acest fapt, este important ca activitățile campaniei să se desfășoare inclusiv pe tot parcursul anului 2024, pentru ca mesajul nostru să nu expire ca necesitate urgentă. Campania creeaza build-up de tensiune pe subiectul casatoriilor/parteneriatelor gay.
Canale de Comunicare: panouri publicitare stradale în mai multe orașe din România spoturi radio difuzate pe 1-3 posturi radio locale/naționale spoturi video diseminabile în social media si ulterior la TV, website dedicat campaniei instagram, facebook, tiktok, youtube protest, conferinta de presa (eveniment), comunicate de presa.
Sloganul/Semnatura Campaniei: In contextual acestei realitati vrem sa transmitem cat mai simplu si emotional mesajul: Iubim la fel. Pentru consistenta comunicarii am luat si domeniul iubimlafel.ro.

Conceptul a luat nastere din ideea ca toata lumea este diversa si ca, desi diferiti, cu totii iubim la fel. Desigur, conceptul s-a reflectat inclusiv prin diversitatea extrem de mare a ideilor de creatie, care s-au relevat prin peste 70 de vizualuri, clipuri video si spoturi radio.
Toate agențiile au avut libertate creativă cu foarte puține limite. Aceasta este de fapt și ideea centrală a campaniei. Un singur mesaj, ori o singură direcție impresivă poate fi ușor de caricaturizat, de demontat și de demonizat. Însă un ansamblu mare de argumente diverse, care justifică același scop, ține piept mult mai bine și promovează aceeași unitate în diversitate care caracterizează comunitatea LGBTI.


| Rezultatele campaniei
    Pe 1 noiembrie 2023 a fost lansată campania media națională #IubimLaFel, rezultatul unui efort colectiv la care au participat numeroși experți din domeniul comunicării, precum și numeroase agenții de creație, advertising și media, care au realizat diferite tipuri de mesaje pentru a încuraja acceptarea și solidaritatea. În cadrul campaniei au fost expuse 16 panouri publicitare, atat digitale, cat si mesh si prisma, în orașele București, Timișoara, Iași, Cluj și Constanța, în perioada 1 noiembrie -15 decembrie. Reach-ul aproximativ pe care campania din outdoor l-a avut (pana la finalul anului 2023) a fost de 2 milioane de persoane. Pe social media au fost postate peste 70 de vizualuri ale campaniei, care au fost și promovate plătit, precum și 3 spoturi video, realizate voluntar de Bogdan Theodor Olteanu, cu contribuţia Mariei Popistaşu, Victoriei Rãileanu, a lui Alexandru Ion şi a Ruxandrei Maniu. Toate mesajele campaniei din social media au rulat pe Facebook, Instagram, TikTok, Google Ads și Youtube, ajungând la un reach de peste 7 milioane de persoane. De asemenea, 9 business-uri din Romania au afisat in incinta spatiilor comerciale mai multe sickere de promovare a parteneriatului civil, realizate tot ca parte a campaniei. Campania Radio si-a inceput desfasurarea cu 3 spoturi radio pe posturi nationale după încheierea anului 2023. In perioada noiembrie-decembrie 2023 MozaiQ a avut 5 interventii in presa (fie interventie directa, fie prin comunicate de presa), care au generat peste 25 de articole in presa.

| Parteneri
    GLITCH, Next Advertising, CAP, Cheil-Centrade, Almost Ready, Rusu+Bortun, Sonica, Daniel&Andrew, Orchestra Gologan, GRF+, Headvertising, Forever Summer, Diud, Phoenix Media

| Despre organizator
    MozaiQ este o organizație comunitară care se adresează persoanelor LGBTQIA+ din România. MozaiQ își propune să dezvolte comunitatea LGBTQIA+ din România prin solidaritate și încredere reciprocă, rezultate din activitățile sociale, o prezență pe scena culturală alternativă, precum și o atenție deosebită acordată diverselor grupuri din comunitate: persoanele rome LGBTQIA+, persoanele trans, persoanele HIV+, lucrătorii sexuali, persoanele LGBTQIA+ aflate într-o situație socio-economică precară, etc

| Website proiect
    https://www.iubimlafel.ro/



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->