Seara de gală care încheie ediția a XVI-a a competiției anuale Gala Societății Civile va avea loc pe data de 11 iunie 2018, începând cu ora 19:30, la Ateneul Român – București. Evenimentul va fi prezentat de Răzvan Exarhu, Realizator ”Morning Glory” - Rock FM, și va aduce împreună personalități ale sectorului neguvernamental, reprezentanți ai mediului privat și public și ai media.
Festivitatea de premiere onorează inițiativele mediului asociativ autohton de a schimba în bine România, în multiple arii și domenii de activitate. La fel ca predecesoarele sale, și ediția de anul acesta are scopul de a valida modele autentice și valoroase pentru o societate sănătoasă.
În premieră, în competiția de anul acesta s-au putut înscrie și reprezentanți ai sectorului public sau privat, în categoria “Campanii de comunicare pe teme sociale” - singura secțiune din cadrul competiției în care pot fi propuse campanii de către orice entitate, nu doar ONG, grup de inițiativă sau persoană fizică. O altă premieră a ediției 2018 este acordarea a două premii speciale: cel dedicat Organizației New Entry în sector și cel pentru Inovație.
În cadrul acestei ediții a Galei Societății Civile au fost înscrise în competiție 189 de proiecte, programe și campanii de comunicare pe teme sociale. Mai exact, 155 de proiecte, 21 de programe și 13 campanii de comunicare din partea organizațiilor, grupurilor de inițiativă și, respectiv, agențiilor de comunicare și companiilor din România.
Cele mai multe înscrieri provin de la reprezentanți din București și Ilfov, dar și județe precum Cluj, Brașov, Timiș, Iași, Mureș, Harghita, Prahova, Constanța, Hunedoara, Maramureș, Satu Mare, Sibiu, Arad, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Dolj, Teleorman sau Vâlcea s-au făcut remarcate în competiție.
În cadrul evenimentului desfășurat la Ateneul Român vor fi anunțate și premiate toate proiectele câștigătoare ale celor 16 secțiuni din competiție: Educație, Învățământ, Cercetare; Artă și cultură; Apărarea drepturilor individuale/ colective; Comportament civic și Participare publică; Sănătate; Incluziune socială; Servicii de asistență socială; Protecția mediului; Dezvoltare economică si socială; Proiecte și campanii de Voluntariat; Proiecte pentru Tineret; Programe; Inițiative Cetățenești; Campanii de comunicare pe teme sociale; Premiul Special Organizația NEW ENTRY; Premiul Special pentru INOVAȚIE.
Campania de comunicare a Galei Societății Civile se desfășoară anul acesta sub sloganul „Reginele Neștiute ale Societății Civile” și prezintă nouă personalități feminine, reprezentante ale sectorului asociativ: Simona Voicescu – Asociația Necuvinte, Daniela Buzducea – Fundația World Vision România, Marina Dragu - Grupul de Inițiativă „Lacul Tei”, Cristina Grigore - Fundația Părinți din România, Ștefania Popp – Junior Achievement Romania, Silvia Asandi – Fundația Romanian Angel Appeal, Mirela Nemțanu – Fundația Hospice Casa Speranței, Cristina Buja – Fundația Principesa Margareta a României și Raluca Tănase – Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică. În anul Centenarului, campania și-a găsit inspirația în viața și activitatea Reginei Maria a României, o personalitate marcantă a Marii Uniri, și totodată recunoscută pentru implicarea sa în acțiuni de caritate, în arte, cultură și diplomație. Campania poartă semnătura Gavrilă & Asociații.
Pentru mai multe detalii despre Gala Societății Civile 2018, vizitați: www.galasocietatiicivile.ro
Descarcă comunicatul de presă AICI
***
Despre Gala Societății Civile
Gala Societății Civile este cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. Inițiat în anul 2002, Gala Societății Civile are ca misiune recunoașterea tuturor inițiativelor luate pentru îmbunătățirea vieții într-o comunitate, promovarea și premierea spiritului civic și a responsabilității sociale în România.
Gala Societatii Civile este un proiect THE INSTITUTE.
Susținătorii Galei Societății Civile 2018:
Partener principal: KMG International
Partener pentru Sustenabilitate: Lidl România, Programul „Împreună cu LIDL pentru un viitor mai bun”
Sponsor fondator: Fundația Vodafone România
Parteneri: BCR, Bursa Binelui, Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate
Parteneri Media Principali:
Rock FM, TVR, Adevărul, Dilema Veche, HotNews.ro, Posterscope, Promenada Mall
Parteneri Media:
Discovery Channel, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Republica, Zile și Nopți, News.ro, Iqads.ro, România Pozitivă, ȘtiriONG.ro
Parteneri tradiționali:
Gavrilă & Asociații, Netvibes România, Dăescu Borțun Olteanu, AVON România, 360 Revolution, Kaustik, Zelist Monitor, Studio Set.