Secțiunea Educație, Învățământ, Cercetare a Galei Societății Civile din acest an numără 23 de proiecte înscrise în concurs, alte secțiuni având și ele proiecte conexe domeniului educație înscrise în această competiție națională pentru premierea implicării civice în România.
Pentru a da numai câteva exemple, alte patru proiecte de la secțiunea Artă și Cultură, alte două proiecte de la secțiunea Apărarea drepturilor individuale/ colective, unul de la Comportament civic și participare publică, încă patru de la secțiunea Incluziune Socială, ș.a.m.d, fac ca tabloul din acest an al Galei Societății Civile să fie centrat pe educație.
Declarație integrală Mirela Oprea
Declarație integrală Simona Velea
”În acest an, la secțiunea dedicată Educației, Învățământului și Cercetării, numărăm 23 de proiecte. Totuși, în afară de acestea, la majoritatea celorlalte secțiuni regăsim proiecte care au ca țintă tot acest segment. Astfel, în 2017, ajungem să totalizăm un număr de aproximativ 50 de proiecte care s-au concentrat pe a aduce schimbarea în bine a societății prin facilitarea accesului la educație, la cultură, la informații, toate acestea fiind elemente vitale ale unei sociețăți a Binelui”, a precizat Florentina Loloiu, Director Gala Societății Civile.
Reflectând în bună măsură problemele identificate la nivel național în domeniul educației, proiectele înscrise în secțiunea dedicată, Educație, Învățământ, Cercetare, din cadrul Galei Societății Civile 2017 au abordat teme ca: abandonul școlar (șapte proiecte), educația nonformală/educația alternativă (șase proiecte), responsabilitate și asumare de rol (două proiecte). Nu au lipsit proiectele care au ca obiectiv combaterea violenței și agresiunii sau teme ca educația și intervenția terapeutică, acestea din urmă regăsindu-se ca teme predilecte și la alte secțiuni, cum ar fi Apărarea drepturilor individuale/ colective sau Incluziune Socială.
Nouă din cele 23 de proiecte înscrise la această secțiune dedicată au avut aria de implementare la nivel național, opt proiecte s-au desfășurat la nivel local (patru urban, trei județean, unul rural). De asemenea, patru proiecte au avut anvergură regională, iar alte două internațională, subliniind contextul mai larg în care problematica educației devine prioritară la un macro nivel.
În 2017, Gala Societății Civile împlinește 15 ani. Această ediție aniversară este totodată un prilej de a scoate la rampă nu numai ceea ce a fost bine peste an, ci și cum binele a crescut în acest răstimp de 15 ani. Din această perspectivă este de subliniat faptul că în edițiile 2013 și respectiv 2016 ale Galei Societății Civile, marile proiecte câștigătoare au avut ca tematică prioritară educația.
Astfel, proiectele ”Școala mea în spital” (2013), realizat de Asocaiția Little People România, și ”Legea fiecare copil în grădiniță”, realizat de Ovidiu Ro (2016), sunt două proiecte majore care încă rămân modele pentru sectorul asociativ din România.
Opiniile juriului
”Participarea la educație a fost o preocupare constantă în cercetarea românească în educație în ultimele 2 decenii, iar datele de cercetare au determinat, în timp, dezvoltarea unor politici educaționale adecvate. Încă din anii 2001-2002, Institutul de Științe ale Educației a realizat analize privind participarea la educație pe medii de rezidență. Acțiunile de prevenire a părăsirii timpurii a școlii au luat amploare și s-au coagulat prin preocupările comune ale mai multor instituții, naționale și internaționale. Trebuie menționate aici studiile ISE și UNICEF din 2011-2012 privind copiii care nu merg la școală, campania UNICEF pentru încurajarea participării la educație și includerea părăsirii timpurii a școlii ca prioritate în programele de finanțare ale Uniunii Europene și ale altor instituții.
Oportunitățile de finanțare din Fondul Social European, dar și din Programul Erasmus + al Uniunii Europene, alături de alte programe de finanțare au determinat organizațiile locale să își concentreze eforturile pentru a încuraja participarea la educație și prevenirea abandonului școlar. Ce cred ca este foarte important să aibă în vedere actorii locali și finanțatorii este să promoveze nu doar accesul la educație, ci și accesul la succes școlar. Copiii au nevoie să descopere satisfacția învățării, să aibă succes școlar, să se simtă valorizați la școală; altfel, riscurile de abandon vor rămâne crescute, în ciuda eforturilor noastre.
Oportunitățile de finanțare din Fondul Social European, dar și din Programul Erasmus + al Uniunii Europene, alături de alte programe de finanțare au determinat organizațiile locale să își concentreze eforturile pentru a încuraja participarea la educație și prevenirea abandonului școlar. Ce cred ca este foarte important să aibă în vedere actorii locali și finanțatorii este să promoveze nu doar accesul la educație, ci și accesul la succes școlar. Copiii au nevoie să descopere satisfacția învățării, să aibă succes școlar, să se simtă valorizați la școală; altfel, riscurile de abandon vor rămâne crescute, în ciuda eforturilor noastre.
Aș sublinia nu doar numărul mare de proiecte din categoria educație, cât și calitatea acestora. Numărul mare de proiecte poate arăta creșterea nivelului de conștientizare a importanței educației și a necesității susținerii acesteia de cât mai mulți actori; cu alte cuvinte, nu mai lăsăm întreaga responsablitate a educației către școli și profesori, ci susținem școlile și profesorii prin inițiative diverse, adecvate provocarilor și contextelor locale.
Calitatea proiectelor de educație a crescut în timp, fapt care indică o maturizare a sectorului asociativ, dezvoltarea expertizei în acest domeniu”.
”Cred ca numărul mare de proiecte reflectă situația dificilă în care se află învățământul din România. Pe de o parte suntem foarte mândrii când elevii români câștigă premii și medalii internaționale, ceea ce e un semn ca performanța școlară de cel mai înalt nivel este posibilă în România. Pe de altă parte ne confruntăm cu o rată uriașă a părăsirii școlii, la toate vârstele: preșcolari care nu merg la grădiniță, elevi de clasă primară care nu vor merge nicioadată la gimnaziu, elevi de gimnaziu pentru care liceul rămâne un vis frumos, liceeni care nu vor ajunge niciodată pe băncile unei facultăți, deși poate și-ar dori acest lucru. Reflectând, îmi dau seama că de fapt la cât de dificilă e situația învățământului, am fi putut să ne așteptăm la un număr chiar mai mare de proiecte. Și cred cu tărie că există mult mai multe proiecte valoroase și curajoase în țară. Ar fi foarte interesant de văzut ce fel de proiecte am vedea dacă ne-am permite un efort de 'scouting', de căutare activă a lor. Multe proiecte extrem de utile, mai ales cele care au în spate un număr mic de persoane, nu sunt înscrise din varii motive, inclusiv modestia promotorilor.
În România se vorbeşte foarte mult despre abandonul şcolar. Situaţia e gravă cu adevărat: potrivit Institutului Naţional de Statistică, un sfert din populaţia cu vârstă preşcolară şi şcolară nu a fost prinsă în sistemul naţional de educaţie. Un sfert! De curând, m-am exprimat dur (articolul aici) împotriva utilizării exclusive a conceptului de abandon școlar, care plasează întreaga responsabilitate a unei situații dezastruoase pe copil și familia sa. După părerea mea, nu mai putem să acoperim toata cazuistica relevantă prin conceptul de 'abandon școlar'. Avem nevoie să privim adevărul în față și să începem să vorbim de 'excluziune școlară'.
În DEX, cuvântul abandon este definit ca: „Părăsire a unui bun sau renunţare la un drept”. Pentru a putea să vorbim de abandon şcolar, noi ar trebui aşadar să ne asigurăm că acel copil ştie că are dreptul de a merge la şcoală, are toate condiţiile pentru a-şi exercita acest drept şi decide el, în cunoştinţă de cauză, că nu mai doreşte să îşi exercite acest drept. În România celor care „abandonează” şcoala, puţini sunt cei care ştiu cu adevărat că au „dreptul” de a merge la şcoală. Copilul care trăieşte pe groapa de gunoi a oraşului, copilul dintr-un sat sărac, copilul hiperactiv cu nevoi speciale - toți acești copii nu ştiu că au acest drept sau orice alt drept pe lume. Şi chiar dacă ar şti, dreptul acestor copii este încălcat sistematic prin decizii care se iau la nivelul familiei, a comunitatii sau a scolii insesi. Astfel, la nivelul familiei, părinţii iau decizia de a exclude copilul din sistemul şcolar pentru a-l putea folosi pe post de babysitter sau ca sursă de venit (exploatarea copilului prin muncă, cerşetorie etc.), în condiţiile în care autorităţile au decis să permită acest lucru, prin refuzul de a interveni.
La nivelul comunităţii, familia extinsă şi vecinii, prin presiune socială, decid să excludă copilul de la şcoală pentru a păstra un mod de viaţă cu care toţi membrii comunităţii sunt familiari şi care nu aduce disconfortul psihologic al nevoii de a se adapta la noi norme sociale. La nivelul şcolii, copilul este exclus, poate cel mai activ, prin: nevoia profesorilor de a lucra doar cu copii docili, „bine crescuţi”, proveniţi din familii care îşi permit multele costuri ascunse ale educaţiei.; prin incapacitatea acestora de a gestiona cazurile dificile (pe drept cuvânt, cadrele didactice nu trebuie să fie şi asistenţi sociali, medici, etc.); prin refuzul primăriilor de a aloca resursele necesare pentru ca toţi copiii să poată să fie integraţi; prin refuzul sistematic al clasei politice, să aloce resursele necesare (estimate la 6% din PIB), pentru construirea unui învăţământ performant şi cu adevărat gratuit.
Problemele sunt variate și merg de la imixtiunea politicului, la lipsa resurselor și pe alocuri folosirea lor neînțeleaptă, la lipsa de formare continuă a cadrelor didactice care duce la burn-out, la incapacitatea sistemului de a atrage resurse umane motivate și de calitate neîndoielnică, la lipsa de compasiune a sistemului care nu înțelege ca un copil exclus e un copil sacrificat, la lipsa de implicare a profesioniștilor din-afara școlii (asistenți sociali, de exemplu) a căror colaborare ar putea conduce la incluziune școlară, la costurile ascunse, poate chiar la o viziune restrânsă a sindicatelor din domeniu. În Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (între care se numără și dreptul la educație), se vorbește despre interesul suprior al copilului. Îmi doresc ca principalul criteriu pe baza căruia să fie ierarhizate soluțiile să fie tocmai acesta. ”.
În România se vorbeşte foarte mult despre abandonul şcolar. Situaţia e gravă cu adevărat: potrivit Institutului Naţional de Statistică, un sfert din populaţia cu vârstă preşcolară şi şcolară nu a fost prinsă în sistemul naţional de educaţie. Un sfert! De curând, m-am exprimat dur (articolul aici) împotriva utilizării exclusive a conceptului de abandon școlar, care plasează întreaga responsabilitate a unei situații dezastruoase pe copil și familia sa. După părerea mea, nu mai putem să acoperim toata cazuistica relevantă prin conceptul de 'abandon școlar'. Avem nevoie să privim adevărul în față și să începem să vorbim de 'excluziune școlară'.
În DEX, cuvântul abandon este definit ca: „Părăsire a unui bun sau renunţare la un drept”. Pentru a putea să vorbim de abandon şcolar, noi ar trebui aşadar să ne asigurăm că acel copil ştie că are dreptul de a merge la şcoală, are toate condiţiile pentru a-şi exercita acest drept şi decide el, în cunoştinţă de cauză, că nu mai doreşte să îşi exercite acest drept. În România celor care „abandonează” şcoala, puţini sunt cei care ştiu cu adevărat că au „dreptul” de a merge la şcoală. Copilul care trăieşte pe groapa de gunoi a oraşului, copilul dintr-un sat sărac, copilul hiperactiv cu nevoi speciale - toți acești copii nu ştiu că au acest drept sau orice alt drept pe lume. Şi chiar dacă ar şti, dreptul acestor copii este încălcat sistematic prin decizii care se iau la nivelul familiei, a comunitatii sau a scolii insesi. Astfel, la nivelul familiei, părinţii iau decizia de a exclude copilul din sistemul şcolar pentru a-l putea folosi pe post de babysitter sau ca sursă de venit (exploatarea copilului prin muncă, cerşetorie etc.), în condiţiile în care autorităţile au decis să permită acest lucru, prin refuzul de a interveni.
La nivelul comunităţii, familia extinsă şi vecinii, prin presiune socială, decid să excludă copilul de la şcoală pentru a păstra un mod de viaţă cu care toţi membrii comunităţii sunt familiari şi care nu aduce disconfortul psihologic al nevoii de a se adapta la noi norme sociale. La nivelul şcolii, copilul este exclus, poate cel mai activ, prin: nevoia profesorilor de a lucra doar cu copii docili, „bine crescuţi”, proveniţi din familii care îşi permit multele costuri ascunse ale educaţiei.; prin incapacitatea acestora de a gestiona cazurile dificile (pe drept cuvânt, cadrele didactice nu trebuie să fie şi asistenţi sociali, medici, etc.); prin refuzul primăriilor de a aloca resursele necesare pentru ca toţi copiii să poată să fie integraţi; prin refuzul sistematic al clasei politice, să aloce resursele necesare (estimate la 6% din PIB), pentru construirea unui învăţământ performant şi cu adevărat gratuit.
Problemele sunt variate și merg de la imixtiunea politicului, la lipsa resurselor și pe alocuri folosirea lor neînțeleaptă, la lipsa de formare continuă a cadrelor didactice care duce la burn-out, la incapacitatea sistemului de a atrage resurse umane motivate și de calitate neîndoielnică, la lipsa de compasiune a sistemului care nu înțelege ca un copil exclus e un copil sacrificat, la lipsa de implicare a profesioniștilor din-afara școlii (asistenți sociali, de exemplu) a căror colaborare ar putea conduce la incluziune școlară, la costurile ascunse, poate chiar la o viziune restrânsă a sindicatelor din domeniu. În Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (între care se numără și dreptul la educație), se vorbește despre interesul suprior al copilului. Îmi doresc ca principalul criteriu pe baza căruia să fie ierarhizate soluțiile să fie tocmai acesta. ”.
Pentru mai multe detalii despre Gala Societății Civile 2017, precum și pentru a vedea declarațiile complete ale experților, vizitați www.galasocietatiicivile.ro.
***
Despre Gala Societății Civile
Despre Gala Societății Civile
Gala Societății Civile este cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. Inițiat în anul 2002, acest proiect al Fundației “Gala Societății Civile” face cunoscută în fiecare an inițiativa civică și recunoaște impactul activității de tip ONG asupra societății române în ansamblul ei.
Susținătorii Galei Societății Civile sunt KMG International, de 11 ani partener principal, Fundația Vodafone România - sponsor fondator, BCR, Bursa Binelui, Patru Mâini.
Parteneri tradiționali: Rusu+Bortun Brand Growers, Dăescu Borțun Olteanu, Gavrilă & Asociații, Netvibes România, Media Image, 360 Revolution și Kaustik.
Gala Societatii Civile este un proiect al Fundației “Gala Societății Civile”.
