Juriul Galei Societății Civile 2019, care va evalua și nota proiectele înscrise în competiție, este alcătuit din 48 de specialişti în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit, la care se adaugă reprezentanți ai sectorului privat.
Festivitatea de acordare a premiilor, care încheie ediția a XVII-a a competiției anuale Gala Societății Civile, va avea loc în data de 3 iunie 2019, la Ateneul Român, în București.
Structura competiției cuprinde 16 secțiuni, fiecare având o echipă dedicată, formată din trei membri ai juriului, care vor evalua și nota, în perioada 4 aprilie – 15 mai 2019, proiectele înscrise în competiţie.
Categoria A
Educaţie, Învăţământ, Cercetare
Nicoleta Deliu, Şef departament Comunicare - BCR
Tinu Bosînceanu, Fondator şi mentor - Upgrade Academy
Horia Ghibuţiu, Jurnalist
Artă şi Cultură
Alexandra Zbuchea, Prodecan, Conferenţiar universitar dr. Facultatea de Management – SNSPA, Specialist în marketing cultural şi marketingul organizaţiilor nonprofit
Daniela Apostol, Preşedinte - Docuart
Mihaela Dedeoglu, Realizatoarea emisiunii „Zebra” - RFI România
Apărarea drepturilor individuale/ colective
Oana Băluţă, Conferențiar universitar - Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, UB, Activistă pentru drepturile femeilor
Simona Tache, Fost jurnalist, blogger, psiholog și psihoterapeut
Aurora Liiceanu, Cercetător ştiinţific senior asociat, Doctor în Psihologie - Institutul de Filosofie şi Psihologie
Comportament civic și Participare publică
Gruia Bădescu, Cercetător asociat - Universitatea din Oxford
Cosmin Savu, Senior corespondent - Știrile Pro TV, Realizator „România, te iubesc”
Răzvan Exarhu, Realizatorul emisiunii "Morning Glory" - Rock Fm
Sănătate
Claudia Spridon, Jurnalist – Adevărul
Vasi Rădulescu, Medic specialist, fondator - #leapșadesănătate
Vlad Mixich, Expert politici de sănătate, Emory University, U.S.
Incluziune socială
Mircea Toma, Psiholog, jurnalist, activist pentru drepturile omului - ActiveWatch
Dani Sandu, Sociolog și cercetător – Institutul Universitar European
Elena Stancu, Jurnalist
Servicii de Asistenţă socială
Vintilă Mihăilescu, Director - Şcoala Doctorală, SNSPA, Colaborator permanent - Dilema Veche
Smaranda Witec, Asistent social
Radu Ciorniciuc, Filmografie
Protecţia mediului
Roxana Bucată, Jurnalist
Costel Popa, Preşedinte - Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Cristian Coman, Cercetător științific senior - Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca
Dezvoltare economică şi socială
Ancuţa Vameşu, Fondatoare - Laboratorul de solidaritate
Cristina Hanganu, Director de comunicare & CSR, Lidl România
Vlad Tăuşance, Consultant și trainer - Fundația Friends For Friends
Categoria B
Proiecte şi campanii de VOLUNTARIAT
Lelia Mancaş, Head of Marketing and Communication, Metropolitan Life
Clarice Dinu, Redactor-șef - Hotnews
Cristian China-Birta, Blogger si antreprenor 2.0
Proiecte pentru TINERET
Andrei Popescu, Coordonator comunicare și Corpul European de Solidaritate ANPCDEFP - domeniul tineret
Diana Oncioiu, Jurnalistă
Radu Dumitrescu, Marketing Director – Noriel
Categoria C
Programe
Cristian Lupşa, Jurnalist, fondator DoR
Costinela Drăgan, Sustainability Manager - KMG International
Oana Craioveanu, CEO & co-fondatoare - Impact Hub Bucharest
Iniţiative Cetăţeneşti
Corina Murafa, Director - Ashoka România
Alexandru Negrea, Fondator al primului curs intensiv de marketing și comunicare în social media din România
Ioana Bâldea Constantinescu, Jurnalist - Societatea Română de Radiodifuziune, realizatoarea emisiunii „Orașul vorbește” - Radio România Cultural
Campanii de comunicare pe teme sociale
Valentin Suciu, Creative Partner - Jazz Communication
Hanny Bratu, Consultant de marketing și Coordonator de comunicare și fundraising - WWF România
Monica Jitariuc, Managing Director - MSL THE PRACTICE
Categoria D
Premiul Special Organizaţia NEW ENTRY
Diana Cosmin, Jurnalist de lifestyle și creator al platformei FineSociety.ro
Florin Ghinda, Fondator - RomâniaPozitivă.ro
Angela Galeţa, Director - Fundația Vodafone România
Premiul Special pentru INOVAŢIE
Oana Ţoiu, Fondator Social Innovation Solutions
Alex Livadaru, Autor fondator - Republica.ro
Magda Ropotan, Consultant în inovație, co-fondator - Design Thinking Society
Organizatiile neguvernamentale, grupurile de iniţiativă sau persoanele fizice din România mai pot înscrie proiecte în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Galei Societății Civile până în data de 25 martie, inclusiv.
Campanii de comunicare pe teme sociale este singura secțiune din cadrul competiției în care pot fi înscrise campanii de către orice entitate, nu doar ONG, grup de inițiativă sau persoană fizică. Sunt acceptate înscrieri din partea agențiilor de comunicare, companiilor, dar și din partea instituțiilor publice.
Toate informaţiile necesare înscrierii se regăsesc aici, în secţiunea Competiţie.
***
Gala Societății Civile este cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. Inițiată în anul 2002, Gala Societății Civile are ca misiune recunoașterea tuturor inițiativelor luate pentru îmbunătățirea vieții într-o comunitate, promovarea și premierea spiritului civic și a responsabilității sociale în România.
Gala Societatii Civile este un proiect THE INSTITUTE.
Partener principal: KMG International
Partener pentru Sustenabilitate: Lidl România
Sponsor fondator: Fundația Vodafone România
Parteneri: BCR, Bursa Binelui
Parteneri Media Principali:
Rock FM, Promenada Mall, Radio România Cultural
Parteneri Media:
IQads.ro, News.ro, RFI România, România Pozitivă, Şapte Seri, ȘtiriONG.ro, Zile și Nopți
Parteneri tradiționali: Gavrilă & Asociații, AVON România, Netvibes România
Partener de monitorizare: mediaTRUST România