Carmen USCATU – Fondatoare Asociația Dăruiește Viață
Reprezentanta valorii DEMNITATE UMANĂ în cadrul campaniei de comunicare #GSC2019
A început să facă voluntariat în timpul liber, pe lângă jobul de Marketing pe care îl avea într-o multinațională. Ulterior a fondat, alături de Oana Gheorghiu, Asociația Dăruiește Viață cu gândul de a schimba radical modul în care sunt tratați copiii bolnavi de cancer în România. Crede că e important să ai curaj și să-ți iei soarta în mâini pentru a face o schimbare, că altfel nu va face altcineva asta pentru tine – aplică acest principiu atât în activitatea Asociației, cât și în proiectele proprii.
Oana GHEORGHIU - Fondatoare Asociația Dăruiește Viață
Reprezentanta valorii DEMNITATE UMANĂ în cadrul campaniei de comunicare #GSC2019
După ce a condus operațiunile unei companii franțuzești în România, Oana a hotărât să se dedice full-time implicării sociale și a fondat, alături de Carmen Uscatu, Asociația Dăruiește Viață. Totul a început de la o solicitare de ajutor pe care a primit-o pe mail. De atunci lucrează alături de echipa Asociației pentru a oferi o șansă în plus bolnavilor de cancer din țară. Totodată se implică activ în responsabilizarea românilor privind deciziile care le influențează viitorul.
De la înființare, Dăruiește Viață a schimbat un Ordin de Ministru, a oferit sprijin bolnavilor de cancer în relația cu Autoritățile, a modernizat mai multe secții de oncologie din țară (Brașov, Timișoara, Cluj, București) și a demarat cel mai amplu proiect de implicare socială din ultimii ani: construcția Primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. În prezent, peste 250.000 de persoane fizice și peste 1.700 de companii fac parte din comunitatea #NoiFacemUnSpital.
DEMNITATEA UMANĂ constituie baza propriu-zisă a drepturilor fundamentale.
Asociaţia Dăruiește Viață a câștigat Marele Premiu și Premiul I la secțiunea ”Sănătate” cu proiectul NOI FACEM UN SPITAL la Gala Societății Civile 2018.
#NoiFacemUnSpital. Noi, adică toți cei peste 250.000 de donatori și peste 1.700 de companii. Un spital pentru copiii bolnavi de cancer. Căci statul român nu a făcut nimic, absolut nimic pentru ei în ultimii 30 de ani. Unul din doi copii diagnosticați anual cu cancer în România moare. Pentru peste 500 de familii, în fiecare an, viața se oprește în loc, capătă dimensiunea disperării și a umilinței la care le supune sistemul de sănătate. Din 2009 am înțeles că trebuie să luptăm pentru a schimba povestea, pentru a da o șansă la viață pacienților și a reda încrederea și demnitatea familiilor și medicilor. Am înțeles că e nevoie să creăm condiții AICI, acasă. Dar și că lucrurile nu se schimbă peste noapte, că fără muncă și perseverență visurile rămân iluzii. Eforturile noastre au dat roade, oamenii au venit alături și împreună am făcut să se poată în țara lui nu se poate. - Carmen USCATU & Oana GHEORGHIU, Fondatoare Asociația Dăruiește Viață
***
Campania de comunicare a celei de-a XVII-a ediţii Gala Societății Civile, ”Oameni de Valoare Europeană” se desfășoară în perioada 16 mai – 26 iunie 2019. Campania promovează cele șase valori europene - demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului – prin intermediul unor oameni, proiecte, organizații și grupuri de inițiativă, câștigătoare la ediția anterioară a Galei Societății Civile, care materializează și promovează aceste valori în România: Carmen USCATU & Oana GHEORGHIU – Fondatoare Asociația Dăruiește Viață (Demnitate umană), Iris POPESCU - Președinte Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (Libertate), Mihai MATEI - Coordonator Fondul pentru Democrație și Membru fondator Geeks for Democracy (Democrație), Alina ȚIPLEA - Președinte Merci Charity Boutique (Egalitate), Bogdan IVĂNEL - Managing Director Code4Romania (Statul de drept), Patrick OURIAGHLI - Director General Ateliere fără Frontiere (Drepturile omului).
În 2019, anul în care România a preluat pentru prima dată Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi anul alegerilor europarlamentare, Gala Societăţii Civile vrea să atragă atenția asupra activității neîntrerupte a sectorului asociativ, o comunitate de oameni care lucrează pentru binele majorității, schimbă societatea, luptă pentru modernizarea României și o raliază la valorile europene.
Astfel, ediţia de anul acesta subliniază deschiderea sectorului asociativ către valorile europene şi eforturile depuse de acesta pentru ca România să reprezinte o societate în care sunt încurajate toleranța, solidaritatea și combaterea discriminării.
Campanie realizată de: Gavrilă & Asociații
Lettering Artist: Bianca Dumitraşcu
Foto credit: Alex Gâlmeanu