ADVANTAGE AUSTRIA, Secția Comercială a Ambasadei Austriei din București, a organizat săptămâna aceasta un eveniment special pentru a sprijini activitatea unor ONG-uri locale. La evenimentul tradițional austriac de Crăciun au participat peste 250 de reprezentanți ai comunității de afaceri austriece din București, precum și parteneri români de afaceri, oficiali români și reprezentanți ai comunității diplomatice locale.
Obiectivul acestei ediții Austrian Business Circle a fost să creeze un cadru plăcut, în care, încântați de spiritul magic al Sărbătorilor de iarnă și de rețete tradiționale austriece, participanții au putut cunoaște și sprijini activitatea a trei ONG-uri locale cu origini austriece, prin donații la eveniment sau în urma acestuia.
„Luna decembrie este perioada în care, privind înapoi la anul ce urmează să se încheie, reflectăm la impactul și importanța reușitelor noastre, tragem concluzii și planificăm un nou an de succes. În același timp, aceasta este o perioadă de bucurie și sărbătoare, precum și una a faptelor bune, în care ne dorim să îi sprijinim pe cei aflați în situații dificile. Aceasta este întocmai misiunea zilnică a ONG-urilor care derulează numeroase proiecte prin care oferă o mână de ajutor persoanelor care au cea mai mare nevoie de sprijin. De aceea, ne-am dorit să le oferim organizațiilor, la rândul nostru, o mână de ajutor”, a spus Gerd Bommer, Consilier Comercial în cadrul Ambasadei Austriei în București.
Secția Comercială a Ambasadei Austriei din București este în permanență în contact cu organizațiile non-profit CONCORDIA, SOMARO și SOS Satele Copiilor România, ai căror reprezentanți au fost direct implicați în programul târgului austriac de Crăciun, prin momente speciale muzicale și de dans de care s-au bucurat oaspeții evenimentului.
CONCORDIA este o organizație independentă, non-guvernamentală și non-profit, activă la nivel internațional, care susține familiile aflate în dificultate și facilitează (re)integrarea și socială a adulților și a copiilor spre o viață autonomă și responsabilă. Timp de 25 de ani, CONCORDIA a ajutat în România peste 4.500 de copii și tineri și asigură în continuare adăpost și sprijin constant pentru 550 de copii și tineri în fiecare an.
SOMARO este o asociație privată și non-profit ce promovează conceptul de supermarket social, un proiect susținut exclusiv prin sponsorizări și voluntariat. Asociația colectează produse alimentare și non-alimentare de la diferite companii, pe care le vinde apoi la prețuri simbolice, astfel încât acestea devin accesibile peroanelor cu venituri foarte mici.
SOS Satele Copiilor România ajută familiile care se confruntă cu situații de criză temporară, fie din punct de vedere financiar, fie din punctul de vedere al resurselor disponibile, pentru a împiedica, astfel, separarea membrilor familiei. Acestea beneficiază de sprijin în creșterea și îngrijirea copiilor, consiliere financiară și psihologică, acces la servicii educaționale și medicale și sprijin financiar temporar.
Alte momente speciale ale târgului austriac de Crăciun au inclus sosirea lui Moș Nicolae, care a dăruit fiecărui copil un cadou bine-meritat, precum și o surpriză muzicală oferită de un grup de instrumentiști Turmbläser, ce au asigurat audienței un moment autentic austriac de Crăciun.
Despre ADVANTAGE AUSTRIA
ADVANTAGE AUSTRIA este Agenția Internațională a economiei austriece. Aceasta include mai mult de 110 birouri în 70 de țări, prin care sprijină companiile austriece, precum și partenerii și potențialii parteneri de afaceri ai acestora la nivel global. ADVANTAGE AUSTRIA este reprezentată în România prin cele două birouri din București și Cluj-Napoca.
România se numără printre primii 15 parteneri ai Austriei la nivel internațional și este principalul partener comercial al Austriei în Europa de Sud-Est. Relația economică dintre cele două țări este una de succes, marcată de schimburi comerciale în creștere de ambele părți în decursul ultimilor ani. Austria este un investitor major pe piața românească. Conform celor mai recente date oficiale, valoarea totală a investițiilor companiilor austriece a atins valoarea de 9,7 miliarde de Euro, ceea ce reprezintă 16,1% din totalul investițiilor străine în România. Cele peste 7.100 de companii austriece prezente în România asigură aproximativ 100.000 de locuri de muncă, reprezentând, astfel, un factor major al progresului și dezvoltării economice locale.