O serie de prelegeri online, susținute de scriitori, critici literari și editori, a fost lansată de Direcția Centrul Cărții, din cadrul Institutului Cultural Român, pe canalul YouTube.
Printre personalitățile care au răspuns până acum invitației ICR se numără: Nicolae Manolescu, Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache (pentru tema „Lista canonică a literaturii române”), Gabriel Chifu, Ioan Moldovan, Nicolae Prelipceanu (pentru tema „Biografia cărților noastre”), Angelo Mitchievici, Sorin Lavric, Cristian Pătrășconiu (pentru tema „Tendințe culturale europene”), Cornel Ungureanu, Ioan Holban, Vasile Spiridon (pentru tema „Valori literare românești de astăzi”) și Lucian Vasiliu, Mihók Tamás, Vasile George Dâncu (pentru tema „Scriitori și editori”). Materialele video realizate în cadrul proiectului vor fi postate pe canalul YouTube până la finalul lunii august.

Astăzi, 1 iulie 2020, Angelo Mitchievici vorbește online despre granițele artificiale trasate în Europa de regimurile politice, despre curiozitatea europeanului – homo europaeus – de a cunoaște alteritatea și despre literatura est-europeană ca formă a libertății, pornind de la afirmația lui Mircea Cărtărescu „Europa are forma creierului meu“.
„Seria de conferințe online reprezintă o șansă pentru iubitorii de literatură de a-i vedea și de a-i asculta pe unii dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, de a înțelege și de a conștientiza că literatura română a avut și are scriitori valoroși așa cum ei există și în literaturile mari. Acest proiect a apărut ca o soluție în momentul în care libera circulație a fost restrânsă și organizarea unor târguri de carte din acest an a fost amânată pentru anul 2021“, a declarat Andrei Novac, directorul Centrului Cărții.