Teatrul Ion Creangă dă startul unui nou modul de ateliere: „De-a părinții și copiii – Atelier de improvizație și joacă în familie”. Miercuri, 18 și 25 martie, ora 18:00 // Teatrul Ion Creangă – Sala Mică // Atelier pentru copii (6-10 ani) și părinți.
Adresate copiilor și părinților, atelierele își propun să aducă laolaltă întreaga familie într-o serie de întâlniri de creație și improvizație liberă, în care teatrul devine un laborator magic, echipat cu tot soiul de instrumente de cunoaștere și înțelegere mai bună a situațiilor de viață. Pentru că uneori, deși universul celor mici și al celor mari par să funcționeze după același set de reguli, modul în care comunicăm sau relaționăm ne poate pune în dificultate.
Astfel, pentru a îmbunătăți înțelegerea în familie și pentru a ne activa superputerile de comunicare, creând punți între lumea copiilor și lumea părinților, atelierul propune la fiecare întâlnire o nouă temă de exercițiu și explorare.
Inspirate alternativ din preocupările celor mici și celor mari, temele alese își propun să aducă laolaltă ambele perspective, copiii și părinții fiind invitați să lucreze împreună, pentru a pune întrebări și a afla răspunsuri. Iar pentru a face totul cât mai plăcut și distractiv, fiecare dintre situațiile, personajele, ideile și emoțiile explorate în cadrul atelierelor se vor transforma într-o serie de scene improvizate de copii și părinți.
Ce vom face în mod concret?
Dacă în prima săptămână (miercuri, 18 martie) vom intra în pielea celor mici, pentru a investiga un subiect de interes pentru ei: „Ce-mi doresc să am și nu am?”, în cea de-a doua săptămână (miercuri, 25 martie) vom aborda un subiect din lumea părinților, găsind modalități prin care un subiect delicat: „Copilul meu nu mă ascultă” poate fi explicat copiilor.
Despre coordonatori
Cornelia Pavlovici a absolvit Facultatea de Teatru (Secția Actorie) și a finalizat studiile de masterat în Art Terapie prin Teatru și Artele Spectacolului din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”. Colaborează cu Teatrul Ion Creangă de peste 35 de ani. În stagiunea actuală poate fi urmărită în spectacolul „O poveste a porcului”, în regia lui Mircea Cornișteanu, unde interpretează rolurile Sfânta Miercuri și Sfânta Duminică. Actrița este cunoscută tinerilor spectatori și pentru activitatea sa de coordonator în cadrul proiectului Clubul Micului Actor (1999 – 2018).
Mihaela Săsărman este absolventă a Facultăţii de Filologie – Universitatea Bucureşti şi a Facultății de Teatru (Secția Regie), din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” şi în prezent este profesor asociat la masterul de Art Terapie prin Teatru și Artele Spectacolului din cadrul UNATC „I. L. Caragiale”. A coordonat proiecte de educație prin teatru pentru copii și adulți ale Uniunii Teatrale din România și Asociației Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului – GRADO în perioada 1991 – 2004. Începând din anul 2001 este preşedinta Asociaţiei Transcena, o asociație care susține proiecte prin care arta și educația contribuie la procesul de evoluție individuală în contextul dezvoltării sociale. În perioada 2001 – 2019 a creat spectacole de teatru forum pentru elevi.
Participare la atelier
Primele două ateliere sunt programate miercuri, 18 martie și miercuri, 25 martie, de la ora 18:00, la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă – Str. Biserica Amzei 21-23, Sector 1.
Locurile sunt limitate, iar accesul se face pe bază de bilet. Biletele se pot achiziționa online, pe www.entertix.ro și www.myticket.ro sau de la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă, deschisă în Piața Amzei nr. 13, nr. tel. 0767.934.374
Preț bilet @ Casa de bilete: 30,80 lei pentru participant (copil sau părinte).
Preț bilet @ Online: 32,40 lei pentru participant (copil sau părinte).