Francine Cousteau, sotia faimosului explorator Jacques-Yves Cousteau, a fost numita Ambasador Onorific al Deltei Dunarii la sugestia europarlamentarului Victor Bostinaru, in semn de recunoastere a eforturilor depuse de aceasta pentru dezvoltarea si promovarea, la nivel international, a valorilor Deltei.
Distinctia i-a fost acordata lui Francine Cousteau de catre Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, in cadrul primei Misiuni de lucru socialiste sustinuta de Comisiile pentru Dezvoltare Regionala si pentru Mediu ale Parlamentului European in Delta Dunarii.
Organizata la initiativa europarlamentarilor Victor Bostinaru si Daciana Sarbu, Misiunea socialista a celor doua Comisii, REGI si ENVI, a urmarit trasarea modalitatilor prin care Delta Dunarii poate fi conservata prin intermediul politicilor pentru dezvoltare regionala si de mediu a Uniunii Europene. Astfel, este necesara o abordare integrata a problemelor ce afecteaza Delta Dunarii, care sa reuneasca in acelasi cadru toate componentele de mediu, protectie sociala, infrastructura si care sa sustina programele de dezvoltare durabila a declarat Victor Bostinaru.
De asemenea, a fost propusa instituirea unui grup inter-ministerial format din reprezentanti ai Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii si Ministerul Dezvoltarii Regionale care, impreuna cu o unitate de management integrat al proiectelor, ar fi in masura sa asigure coerenta politicilor ce vizeaza Delta Dunarii pornind de la particularitatile si fragilitatea acestui areal unic in Europa. Prin abordari teritoriale se pot obtine proiecte cu caracter static, dar nu si acele mecanisme de antrenare pe orizontala prin care putem da raspunsuri la problemele Deltei Dunarii. Singura sansa pentru ca proiectele pentru Delta sa aiba succes este sa vorbim despre o politica integrata a adaugat Victor Bostinaru.
La evenimentul organizat de catre europarlamentarii Victor Bostinaru si Daciana Sarbu, sustinut de catre partenerul media ProTV International, au participat Constanze Krehl Coordonatorul Grupului Socialist pentru Dezvoltare Regionala din PE, Dorette Corbey - Membra a Parlamentului European, Comisia pentru Mediu, Grigore Baboianu - Guvernatorul Deltei Dunarii, Luminita Mihailov - Director General, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est, Adriana Ticau - Membra a Parlamentului European, Comisia pentru transport si turism, Catalin Aurelian Rosculete Secretar de Stat in cadrul MAPDR, Stephan Maria Weber - directorul general al Ursus Breweries Romania, reprezentanti ai ONG-urilor ce activeaza in sectorul mediului, reprezentanti ai institutelor de cercetare, precum si alte personalitati.
Proiectul de promovare a Deltei Dunarii ca patrimoniu european a debutat in luna decembrie a anului trecut la Parlamentul European cu expozitia si conferinta dedicata Deltei Dunarii si a continuat cu introducerea Declaratiei scrise privind Delta. Partea a treia a proiectului de promovare si protejare a Deltei Dunarii a continuat cu Misiunea socialista de lucru din 6 si 7 aprilie, urmand a se finaliza cu un raport referitor care va fi inaintat Parlamentului European si Comisiei Europene.