Reglementarile specifice pentru publicitatea din bani publici pur si simplu nu mai exista pentru ca ANRMAP (arbitrul achizitiilor publice) a abrogat luni, 14 iunie, Ordinul 183/2006 privind contractele de publicitate media. Noi prevederi referitoare la acest domeniu urmeaza sa apara odata cu Ordonanta de Urgenta care modifica legislatia de achizitii publice in general si care, potrivit ANRMAP, va intra pentru aprobare in urmatoarea sedinta de Guvern.

Ioana Avadani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, spune ca Ordinul detalia indicatorii dupa care se puteau aloca bugetele de publicitate si anularea acestor criterii "este ca si cum ai spune ca pot sa aloce bugete dupa bunul plac.

ANRMAP transmite pentru HotNews.ro ca deocamdata autoritatile trebuie sa respecte prevederile generale ale legislatiei achizitiilor publice si se pot orienta si dupa un Ghid cu recomandari.

"Ordinul nr. 183 din 3 noiembrie 2006 privind aplicarea dispozitiilor referitoare la contractul de publicitate media" a fost abrogat printr-un alt Ordin ANRMAP publicat in Monitorul Oficial luni, 14 iunie 2010 iar abrogarea intra in vigoare tot luni, 14 iunie. Documentul detalia o serie de criterii special elaborate pentru contractele de publicitate media. "Spre exemplu, detalia indicatorii dupa care se poate face alocarea bugetelor, precum pret/cm2, numar de cititori si altele. A anula ordinul este ca si cum ai spune autoritatilor ca pot sa aloce bugete dupa bunul plac. Este interesant ca Ordinul a fost abrogat intr-o perioada in care contractele de publicitate sunt sistate", explica Ioana Avadani pentru HotNews.ro.

Aceste prevederi erau menite sa detalieze Legislatia generala a achizitiilor publice - prevederile OUG 34/2006. In aceasta Ordonanta, asadar, nu sunt incluse aceste criterii punctuale pentru contractele de publicitate media.

"L-am abrogat fiindca noi prevederi specifice pentru publicitatea media vor aparea in Normele metodologice ale legislatiei de achizitii publice", spune Cristina Traila, presedintele ANRMAP, iar legislatia va fi actualizata odata cu aprobarea proiectului ANRMAP in sedinta de Guvern, ceea ce ar urma sa aiba loc teoretic la urmatoarea sedinta de Guvern. Presupunand ca noile prevederi se aproba marti sau miercuri in Guvern, tot raman cel putin doua zile de vid legislativ - in care autoritatile publice nu au restrictii pentru atribuirea contractelor de publicitate media.

Cititi articolul integral pe EurActiv.ro