In vederea procesului de autoevaluare pe justitie, care va demara pe 7 septembrie 2012, Ministerul Public anunta invitatia de desemnare in Comitetul Director, cel care va realiza autoevaluarea, a reprezentantilor societatii civile, ai mediului de afaceri si ai mediului academic.

Ministerul Justitiei, cu sprijinul tehnic si financiar al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), efectueaza un exercitiu de autoevaluare cu privire la implementarea in Romania a Conventiei ONU impotriva Coruptiei (UNCAC), sub aspectul a 4 capitole, Prevenire; Incriminari si aplicarea legii; Cooperarea Internationala si Recuperarea Bunurilor.

Acest exercitiu se realizeaza in contextul evaluarii, in sistemul ONU, a implementarii UNCAC. In cadrul acestui sistem, fiecare stat parte la Conventie va examina si va fi la randul sau examinat o data la fiecare cinci ani, pe baza unui chestionar de autoevaluare, Romania fiind programata pentru 2012-2013. Statele selectate sa evalueze Romania privind implementarea capitolelor Incriminari si aplicarea legii si Cooperarea Internationala sunt Franta si Estonia.

Etapele initiale ale proiectului derulat cu PNUD presupun infiintarea Comitetului Director si a Echipei Expertilor Tehnici, precum si organizarea unui atelier de lucru initial cu partile interesate, pentru lansarea si planificarea procesului.

Procesul de autoevaluare va fi lansat la data de 7 septembrie 2012, cu o reuniune comuna a Comitetului Director si a Echipei Expertilor Tehnici, la care vor participa atat reprezentantii PNUD Bucuresti, Bratislava si Viena, cat si reprezentantii institutiilor nationale vizate de aceasta autoevaluare si consultantul national, contractat de PNUD sa sprijine procesul de colectarea de date si elaborarea de rapoarte tehnice.

Avand in vedere importanta implicarii tuturor partenerilor in aceasta autoevaluare,  Ministerul Justitiei lanseaza invitatia catre toate partile interesate - societate civila, mediu de afaceri, mediul academic - de a desemna cate 2 reprezentanti cu experienta de minim trei ani in domeniul anticoruptie care sa participe la reuniunile Comitetului Director. Acesta se va reuni la lansarea procesului de autoevaluare si la finalizarea lui. Din Comitetul Director vor mai face parte reprezentanti ai ministerelor, Parlamentului, agentiilor anticoruptie.

 

Sursa: stiriong.ro