Un performance despre artă și crizele societății contemporane, cu Florin Caracala, Flavia Giurgiu, Ilinca Manolache și Ioana Păun, la MNAC. 

Muzeul Național de Artă Contemporană găzduiește un nou performance, „Numai publicul mai poate face o revoluție”, devised de Florin Caracala, Flavia Giurgiu, Ilinca Manolache și Ioana Păun, video - Vlad Petri, pe 19 octombrie (avanpremieră), 24 octombrie (premieră), 27 octombrie și 14 noiembrie, de la ora 20:00.
 
Performance-ul a fost declanșat de unul dintre cazurile intens dezbătute în arta contemporană. Pe data de 16 februarie 2014, Maximo Caminero intră în Muzeul de Artă Pérez din Miami. El se îndreaptă spre urnele colorate, instalate ca parte a expoziției celebrului artist Ai Weiwei, ridică una dintre ele și o lasă să cadă pe podea. Lucrarea, cu o valoare estimată de un milion de dolari, se zdrobește în bucăți.  În spatele urnelor pictate afișate în muzeul american se află un triptic cu autorul lor, fotografiat în timp ce îi cade din mână un vas antic chinezesc. Caminero e acuzat de vandalism, condamnat la 100 de ore de muncă în folosul comunității și primește o amendă de 10.000 $. 
 
În 2017, Florin Caracala, Flavia Giurgiu, Ilinca Manolache și Ioana Păun sunt față în față într-un performance despre artă și tumultul creației, despre statutul, uneori privilegiat, alteori minimalizat, al artistului în societatea contemporană, despre cine validează actul de creație, despre criza din instituțiile culturale românești și responsabilitatea publicului pentru ceea ce consumă. 
 
La reprezentații vor lua parte experți din științele umaniste și precise, invitați să investigheze întregul proces creator, dar și comportamentul și interacțiunea dintre cei patru artiști pe scenă, prin filtrul domeniului pe care îl reprezintă. Concluziile lor vor inspira și vor fi integrate în reprezentațiile ulterioare. Prima invitată, pe 19 octombrie, este Iulia Popovici, critic de teatru.
 
Biletele sunt disponibile online... AICI.    
 
Pentru mai multe informații, urmăriți paginile de Facebook
facebook.com/emergingartsro l facebook.com/mnacbucharest
 
*** 
Performance realizat în cadrul proiectului Concert Abisal pentru Sănătate Mintală, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul este găzduit de Muzeul de Artă Contemporană și urmează să itinereze și alte muzee de artă din România.
 
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. 

Credit foto: Ioana Moldovan