Șase școli din Sectorul 3 al Bucureștiului participă la proiectul ”Povești urbane în Sectorul 3”, proiect inițiat de Asociația Montage și finanțat de la bugetul local al Sectorului 3.
Pe parcursul a două luni, elevi ai Școlilor Gimnaziale 86, 75, 70, 78, 195 și ai Școlii de Arte nr.5 participă la tururi ghidate de istorici cu scopul de a explora peisajului arhitectural și peisagistic urban, la ateliere de scriere creativă și desen/pictură prin care cei mici pot crea propriile lor povești legate de mediul în care trăiesc și studiază.
Tematica principală a proiectului este peisajul arhitectural urban specific Sectorului 3. Abordarea acestei tematici se face dintr-o perspectivă mai amplă, integrată în istoria culturală și societală a spațiilor existente acum, mediind astfel nu doar dobândirea de noțiuni și dezvoltarea de abilități creative, ci și integrarea și aplicarea acestora în contextul specific al spațiului urban de care aparțin participanții la proiect.
În grupuri de câte 10 elevi și ghidați de istoricii Cornel Micu și Andrei Voinea, copiii află povești despre despre străzile și clădirile pe care le văd în fiecare zi, despre istoria acestora, vizitează Muzeul Holocaustului, Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România și Casa Anton Pann, învață despre stilul neoromânesc și modernism, despre personalitățile care până astăzi erau doar nume de străzi.
Întorși la clase, elevii participanți în proiect participă la ateliere creative, îndrumați de artiști și scriitori, unde creează propriile lor povești pornind de la cele vizitate.
Rezultatul acestui proiect constă în editarea unei reviste care va cuprinde poveștile copiilor, în text și imagine și vernisarea unei expoziții cu lucrările elevilor.
Proiectul ”Povești urbane în Sectorul 3” se concentrează pe patrimoniul arhitectural și peisagistic ca oglindă a istoriei (reinterpretată prin scriere creativă și lucrări de artă vizuală) și tematică de lucru pentru desfășurarea activităților educațional-creative. Acesta vine ca răspuns la necesitatea de a introduce în sistemul educațional românesc peisajul urban construit și natural, care nu este aprofundat suficient iar elevii nu ies de din clase pentru a avea un contact real cu arhitectura și natura ca modele artistice vii.
***
”Povești urbane în Sectorul 3” este produs de Asociația Montage și finanțat de Primăria Sector 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.
Website l Facebook