Ediţia a 27-a a Festivalului EUROPALIA, care va începe la 1 octombrie 2019 şi în cadrul căreia România are în premieră statut de invitat de onoare, a fost anunţată pe 6 iunie 2019, la Palatul Egmont din Bruxelles, sediul Ministerului belgian de Afaceri Externe.
 
Evenimentul a avut loc în prezenţa ministrului belgian al Afacerilor Externe, Didier Reynders, a ministrului român al Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a preşedintelui EUROPALIA International, Contele Jacobs de Hagen, şi a preşedintelui Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu.
 
De asemenea, printre oficialităţile române s-au numărat preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul Senatului, Radu Cosmin Preda, și reprezentanți ai MAE, director Mirela Grecu şi referent Andreea Opriş.
 
"Este o plăcere să găzduim în Palatul Egmont această conferinţă care marchează lansarea oficială a Festivalului de Artă Europalia.  Organizarea programului pentru Festival este o provocare pentru fiecare ţară (...), dar sunt sigur că vom avea o deschidere de succes în octombrie. Vreau să mulţumesc din nou tuturor echipelor împlicate, în special Institutului Cultural Român pentru o cooperare foarte bună”, a afirmat ministrul belgian al Afacerilor Externe, Didier Reynders. Tot din parea ministerului Afacerilor Externe belgian a vorbit și Anick van Calster, director general al Afacerilor Bilaterale.
 
Koen Clement, manager general al EUROPALIA International,  a prezentat un istoric în imagini a celor 50 de ani de existență a Festivalul Europalia, manifestarea culturală împlinind 50 de ani de la înfiinţare. 
 
Prezentarea programului artistic a fost făcută de Dirk Vermaelen, director artistic al EUROPALIA International, de istoricul de artă Doina Lemny, care a vorbit despre opera lui Constantin Brâncuşi, expoziția Brâncuși fiind unul dintre principalele evenimente ale Festivalului, și de Horia Barna, director artistic EUROPALIA România. 
 
"2019 este anul cel mai important al României în ceea ce priveşte mandatul politicii externe din ultimii 30 de ani. Ne dorim ca EUROPALIA 2019 să devină piatra de temelie a diplomaţiei culturale româneşti. (...) Suntem bucuroşi să vedem cum crește în Europa, în acest moment, interesul generat de cultură. Aş vrea să mulţumesc EUROPALIA International, echipei Institutul Cultural Român și să felicit artiștii români implicați în programului festivalului EUROPALIA România 2019", a declarat Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR, în cadrul conferinţei de presă de la Palatul Egmont. 
 
Participarea României la Festivalul EUROPALIA, în perioada octombrie 2019- ianuarie 2020, este asigurată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Secretariatul General al Guvernului. 
 

"Ministerul Culturii și Identității Naționale este onorat să-și aducă contribuția, prin numeroase evenimente, în prezentarea peisajului cultural bogat și plin de originalitate al României. Acest pas vine ca o continuare firească a succesului Președinției României la Consiliul UE”,
a spus ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz.

***
Festivalul Internațional de Arte EUROPALIA este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume și este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, organizată o dată la doi ani, sub patronajul Familiei regale a Belgiei, la Bruxelles și în zonele învecinate, inclusiv în alte ţări - Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Olanda, Luxemburg și Germania. Europalia acoperă, pe o rază de 400 km, cu un public potențial de 50 de milioane de persoane.
 
Festivalul a debutat în 1969 și are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală. Publicul celor mai ample ediții de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, majoritatea veniți din afara Belgiei. Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).
Institutul Cultural Român (ICR) a preluat, în conformitate cu prevederile OUG nr. 16/2018, pregătirea și organizarea implementării proiectelor specifice participării României. 
 
Alături de ICR, Ministerul Afacerilor Externe asigură sprijin și facilitează cooperarea pe diverse planuri, iar Ministerul Culturii și Identității Naționale sprijină demersurile de implementare a evenimentelor culturale, facilitează eliberarea de avize sau autorizații pentru exportul temporar de artă din România.
Astfel, participarea României la EUROPALIA 2019 este pregătită sub coordonarea unui Grup de lucru format din câte un reprezentant, la nivel de secretar de stat sau director general/director, din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, condus de reprezentantul Institutului Cultural Român.
 
De asemenea, pe durata pregătirii și desfășurării Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA 2019, Guvernul a decis constituirea Echipei EUROPALIA România, care va face selecția propunerilor de acțiuni și evenimente culturale relevante pentru realizarea programului cultural al României în cadrul festivalului, propuneri care vor fi supuse aprobării Comitetului director al Institutului Cultural Român.