Printre principalele priorități ale Uniunii Europene, se regăsește promovarea achizițiilor responsabile, cu impact social și de mediu, care să contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

În România, legislația incidentă achizițiilor transpune întocmai prevederile Directivelor Europene, inclusiv capitolele privitoare la achizițiile sociale și sau verzi. La nivel practic, însă, criteriile sociale și/sau verzi, pentru produse și servicii, nu sunt implementate sistematic în instituțiile publice. Excepție există în cazul celor verzi, precizate în Ordinul ANAP nr. 1068/2018. De ce se întâmplă acest lucru? Sunt mai multe motive, printre care inerția administrativă și rezistență la schimbare, instabilitatea personalului de achiziții publice din cadrul instituțiilor publice, îndrumări reduse sau limitate la nivel operațional, cu privire la modul de implementare a politicilor sociale și de mediu în achizițiile publice, nealocarea de câmpuri, filtre și statistici de SEAP etc. Un alt motiv foarte important îl reprezintă lipsa de instruire a personalului din achiziții.

Pe 16 și 17 mai, reprezentanții autorităților publice sunt invitați la sesiunea de formare pentru utilizarea criteriilor sociale și de mediu în achizițiile publice din România. Evenimentul are loc online, pe platforma Zoom, pe 16 mai – în intervalul 13.30-17.00, și pe 17 mai, în intervalul 10.00-13.30. Temele abordate vor viza, printre altele:
  • modele și exemple particulare de clauze și criterii sociale de bună practică,
  • prevederi legislative la nivel național și European,
  • economia circulară în contextul Green Deal
  • modele de clauze și criterii de mediu de bună practică.
  • La eveniment vor participa: Alin Izvoran, expert achiziții publice, director în cadrul Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC), Claudia Petrescu, Centrul pentru Legislație Nonprofit, Lorita Constantinescu, Ateliere fără frontiere, dar și invitați din sectorul economiei sociale.

    Agenda celor două zile de eveniment poate fi consultată aici.

    Cei care doresc să participle, sunt rugați să se înscrie prin completarea
    acestui formular.

    Sectorul de achiziții din cadrul autorităților publice rămâne în zona voluntară, însă poate reprezenta unul dintre domeniile în care acestea pot viza protejarea mediului, precum achizițiile de produse și servicii prietenoase cu mediul, și cele care pot viza guvernanța socială și contractarea anumitor servicii și produse către unități protejate sau către întreprinderi sociale și cele de inserție (exemplu Ateliere Fără Frontiere).

    Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Achiziții cu impact social și de mediu, derulat de Asociația Centrul pentru Legislație Nonprofit în parteneriat cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Asociația Ateliere fără Frontiere cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea nivelului de implementare a achizițiilor cu impact social și de mediu la nivelul instituțiilor publice și al companiilor, în vederea îmbunătățirii incluziunii sociale a persoanelor din grupurile vulnerabile, inclusiv tineri și romi, si a calității vieții populației prin reducerea efectelor negative asupra mediului. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. „Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”.

    ***

    Despre Programul Active Citizens Fund România

    Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pantry Communicative de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond descendant de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omul și consolation în același timp relațiile bilaterale cu statele donateware Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro