Cehii şi românii au destul de multe lucruri în comun, iar unul dintre ele este că anul acesta sărbătoresc Centenarul. În anul 1918 s-a format atât România Mare, cât şi Cehoslovacia. Centrul Ceh celebrează acest eveniment printr-un nou banner plasat pe faţata clădirii sediului său şi al Ambasadei Republicii Cehe. 

Anul 1918 a adus, odată cu încheierea Primului Război Mondial, schimbări importante în ceea ce priveşte naţiunile cehă şi slovacă. Aceştia şi-au declarat independenţa de Imperiul Austro-Ungar şi a rămas în această formă până la Divorţul de Catifea din 1993, când au luat naştere cele două ţări distincte, Cehia şi Slovacia. Astfel, în octombrie 1918 s-a format statul democratic Cehoslovacia, avându-l ca preşedinte pe Tomáš Garrigue Masaryk şi fiind compusă din teritoriile Boemia, Moravia, Slovacia şi Transcarpatia. Această din urmă regiune avea, la acel moment, graniţă comună cu România Mare, în zona de nord-vest. 

Cu ocazia celor 100 de ani de la formarea Cehoslovaciei, Centrul Ceh a gândit un nou banner ce aduce în discuţie prietenia dintre cele două state. Este cunoscut faptul că acestea au fost în relaţii bune în cei 100 de ani care au trecut de la fondarea lor, iar România găzduieşte o minoritate cehă importantă, în zona Banatului. În secolul al XIX-lea, regiunea Banat a fost una dintre zonele de frontieră ale Imperiului Austro-Ungar, iar amplasarea sa la periferie a reprezentat o amenințare pentru țară. Aşa că împăratul a decis să populeze această regiune cu oameni din alte zone ale imperiului. Aşa începe povestea cehilor din Banat. 

Primul banner amplasat pe faţada clădirii Centrului Ceh şi a Ambasadei Republicii Cehe s-a bucurat de un succes uriaş. Acesta a comemorat evenimentele petrecute în urmă cu 50 în Cehoslovacia – Primăvara de la Praga şi invazia trupelor sovietice. Cum România nu a participat la această acţiune istorică, prietenia dintre cele două state s-a întărit. Acest banner a primit premiile Lucrarea Lunii şi primul loc la secțiunea OOH în cadrul TOP 3 ADC*RO, devenind viral pe social media, chiar şi în Cehia. 

Astfel, chiar dacă cele două ţări au trecut prin schimbări de-a lungul celor 100 de ani, prietenia dintre Cehia şi România a rămas, iar Centrul Ceh doreşte să sublinieze acest fapt prin noul banner amplasat convenabil în centrul Bucureştiului. Aşa că dacă treceţi pe Ion Ghica 11, nu aveţi cum să rataţi acest reminder. 
 
Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti, dar şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.