4 lecții de la o platformă care nu prea a mers: Cum putem digitaliza cu cap România?

În ultima lună, statul român a avut câteva eșecuri extrem de vizibile de digitalizare, unele totale, precum în cazul platformei Rabla pentru Electrocasnice, așteptată de mulți români cu sufletul la gură înainte de Crăciun și care nu s-a mai lansat, altele parțiale, precum cea a platformei de înscriere la vaccinare.  
 

Toate aceste soluții sunt construite din bani publici sau cu resurse publice și produc efecte cât se poate de publice. Cu toate acestea, codul și documentația acestor soluții nu sunt publice, ceea ce face eșecurile lor complet ne-auditabile. Ca cetățeni sau experți depindem, deci, de explicațiile date de instituțiile publice în cazul fiecărui eșec, fără a putea verifica independent aceste explicații. 
 

  

  

Dacă nu putem evalua problemele tehnice ale platformei din lipsă de acces, vulnerabilitățile evidente ale platformei vin din procesul de proiectare și sunt vizibile oricărei persoane care a încercat să o utilizeze. 
 

Discursul pe tema digitalizării în România s-a concentrat întotdeauna pe atragerea de programatori performanți în instituțiile statului. Acest lucru este bineînțeles important, însă nu suficient în procesul de digitalizare. Handicapul major al instituțiilor statului stă în lipsa capacității de (1) evaluare a nevoilor de digitalizare, (2) înțelegere a cauzelor acestora și (3) concepere de soluții funcționale. Niciunul dintre aceste lucruri nu stă în puterea programatorilor IT. 
 

Ele fac obiectul experților în user experience design și a analiștilor de business. Eforturile administrației publice ar trebui să se concentreze pe atragerea acestor specialiști în instituțiile statului pentru a se asigura că instrumentele digitale contractate sunt cele potrivite pentru activitatea lor, că respectă standarde de livrare și accesibilizare, că sunt construite urmărind principiile de design centrate pe utilizator (atât din perspectiva funcționarului public cât și a cetățeanului) etc. 
 

Fără excepție, toate eforturile de digitalizare de succes la nivel global au avut la baza atragerea acestor specialiști în domeniul public, fie că ne uităm la SUA, Italia, Austria sau Estonia. Unul dintre cele mai elocvente exemple este crearea US Digital Services în Statele Unite ale Americii sub administrația Obama, program continuat de administrația Trump, care a reușit să reducă la jumătate rata de eșec a produselor software guvernamentale. 

Din păcate, România are în momentul acesta foarte puțini experți în domeniu din cauza lipsei unui cadru legislativ care să reglementeze meseria, dar și lipsa unei educații formale în sistemul de învățământ universitar.

Code for Romania cere Guvernului recunoașterea profesiei de user experience designer și crearea cadrului legislativ pentru introducerea programelor de studii pentru aceștia. Credem că este esențială formarea de echipe mixte, alcătuite din câte trei specialiști complementari: 1 analist de business, 1 user experience designer și 1 arhitect software pentru ca soluțiile digitale ale administrației publice să fie corect proiectate, deci în mod real utile pentru fiecare dintre noi. 
 

  

Aproape orice produs urmărește niște standarde de calitate, mai puțin produsele IT guvernamentale. Fie că sunt dezvoltate intern de STS, de serviciul de IT al unei primării sau al unui minister, sunt dezvoltate gratuit de Code for Romania, sau contractate unei companii de IT, orice soft utilizat de statul român ar trebui sa răspundă prin lege unor condiții minime clare, de la standarde de accesibilitate pentru persoane cu dizabilități la standarde de securitate, flexibilitate sau disponibilitate. 
 

Câte ore pe an are voie să fie inaccesibilă, în afară de mentenanța planificată, o platformă care oferă servicii critice? Este pregătită soluția respectivă pentru un număr mare de utilizatori? A fost asigurată din momentul proiectării scalabilitatea, astfel încât, indiferent de numărul utilizatorilor, să funcționeze în condiții bune?
 

  

Tehnologia nu e un scop în sine, ci doar un instrument care aduce valoare atât timp cât e utilizat în mod inteligent. O utilizare greșită, precum în cazul de față, nu doar că nu rezolvă problema, ci o poate agrava. 
 

O serie de probleme de comunicare, planificare, strategie și coordonare între instituții, a transformat un soft care putea fi extraordinar de util într-un soft care a născut un fenomen îngrijorător de discriminare în accesul la servicii de sănătate în funcție de accesul la tehnologie.
 

Decizia de a deschide platforma într-o vineri la ora 15:00, decizia de a nu etapiza înscrierile deși numărul de vaccinuri disponibile era mult mai mic decât populația din etapa 2, decizia de a transfera datele despre centrele de testare abia după ora 15:00, decizia de a adăuga noi și noi categorii de populație în etapa a doua de vaccinare, toate acestea nu țin de platformă, ci de felul în care a fost folosită. Rezultatul: sute de mii de bolnavi cronici și vârstnici care nu au mai prins locuri la vaccinare.
 

E prima oară când ne confruntăm în România cu discriminare ca efect pervers al utilizării greșite a unor soluții digitale.