Material de opinie de Monica Țariuc, Director Global Employer Services, Deloitte România
Redresarea economică post-pandemie captează atenția decidenților politici din întreaga lume în această perioadă. Se anunță planuri costisitoare și se avansează ținte ambițioase de atins peste 20, 30, 50 de ani, dar nu pare a se acorda o importanță suficientă celor care, mai devreme sau mai târziu, vor fi chemați să preia implementarea acestor planuri, să ducă la îndeplinire angajamentele și, nu în ultimul rând, să gestioneze adaptarea societății la evoluțiile viitoare. Studiul Youth Progress Report 2021 readuce în atenția factorilor de decizie o vulnerabilitate cu rădăcini adânci în societatea globală – accesul tinerilor la piața muncii, la oportunități reale de învățare și de dezvoltare personală. O vulnerabilitate care, în loc să se atenueze, s-a agravat în perioada pandemiei de COVID-19.
Realizatorii studiului, care analizează datele disponibile pe ultimii zece ani, remarcă faptul că tinerii continuă să fie afectați în mod disproporționat de șomaj, cel puțin de la criza financiară din 2008 încoace, de calitatea tot mai slabă a ofertelor de muncă și de accesul limitat la instruire. Pandemia a contribuit la adâncirea acestor probleme - șomajul în rândul tinerilor a crescut de la 13% în 2019 la 16,5% în 2020, de peste două ori mai repede decât în cazul adulților (de la 5,5% în 2019 la 7% în 2020). Și aceasta nu este singura problemă. Studiul constată că din cei 429 de milioane de tineri care muncesc în întreaga lume, aproximativ 55 de milioane (13%) suferă de sărăcie extremă, în timp ce 71 de milioane (17%) trăiesc în sărăcie moderată. Mai mult, faptul că trei din patru tineri lucrători din întreaga lume munceau în economia informală în 2016 arată amploarea fenomenului.
În acest context, indicele de progres pentru tineri (Youth Progress Index – YPI), calculat pe baza unui set de 58 de indicatori sociali și de mediu, determină nivelul calității vieții pentru tinerii din țările analizate, astfel că reprezintă un instrument extrem de util pentru factorii de decizie, responsabili cu elaborarea politicilor cu impact asupra acestei generații.
În ce condiții trăiește un tânăr tipic al zilelor noastre?
Studiul acoperă integral 150 de țări, inclusiv România, și încă 18 parțial. În 2021, cel mai ridicat scor este obținut de Norvegia - 95,8 puncte din 100 posibile -, iar la polul opus se află Sudan, cu puțin peste 20 de puncte.
România, pe locul 45 din cele 150 de țări analizate, cu un scor general de 73,67, este peste media globală, dar sensibil sub cea europeană (85,81). Țara noastră este menționată cu câteva aspecte pozitive, dar la multe capitole se află încă în partea de jos a clasamentului european. Spre exemplu, este plasată alături de Croația și Olanda, printre țările care au posibilitatea să ofere tinerilor locuințe de o calitate mai bună, având în vedere că dețin mijloacele economice necesare. Pe de altă parte, este în plutonul codaș la indicatori precum furnizarea apei potabile și a canalizării, accesul la cunoștințe de bază și educație sau în privința incluziunii.
Per total, din studiu reiese că, dacă lumea ar fi o țară, ar avea un indice de progres pentru tineri de 65,78, iar tânărul tipic al zilelor noastre locuiește într-un oraș mare, în care poluarea aerului prezintă un risc ridicat pentru sănătate (scorul global pentru calitatea mediului este 38,67). Acest tânăr tipic se confruntă cu discriminarea legată de vârstă (scorul mediu de incluziune este 54,7), dar și cu discriminări multiple bazate pe alte aspecte ale identității (gen, etnie sau orientare sexuală). Are o reprezentativitate redusă în politică și, în general, are dificultăți în accesarea drepturilor personale (55,23), iar libertățile personale îi sunt restrânse (59,67). Pe de altă parte, în ultimii zece ani, accesul tinerilor la informație și comunicații s-a îmbunătățit semnificativ (o creștere a scorului cu 22,75 de puncte), dar s-a redus cel la drepturile personale (-4,25).
Dincolo de cifre, indicele de progres pentru tineri oferă direcții clare cu privire la provocările viitoare pe care tendințe precum digitalizarea și schimbările climatice, precum și alte șocuri neașteptate le pot aduce economiilor și pieței forței de muncă din întreaga lume. Așadar, intervențiile politice specifice tinerilor, bazate pe idei precum incluziunea și orientate spre viitor, sunt cruciale pentru viitorul nostru, al tuturor.
PIB-ul nu este singurul factor determinant pentru progresul tinerilor
Diferențele mari de scor dintre țările cu niveluri similare ale PIB arată că deciziile politice au un impact uriaș. Spre exemplu, Noua Zeelandă (91,7) are un scor similar cu Singapore (88,81), dar un PIB/cap de locuitor la jumătate. Pe de altă parte, Noua Zeelandă are un scor mult mai bun decât Bahrain (67,21), dar un nivel similar al PIB. Din astfel de comparații se pot obține informații valoroase care pot sta la baza identificării celor mai bune practici în domeniu și a elaborării unor politici eficiente.
În Uniunea Europeană, tinerii beneficiază de condiții de viață mai bune decât media globală, toate cele 27 de state membre fiind clasate în prima treime la nivel global. Dar, cu toate acestea, doi din trei tineri sub 24 de ani, participanți la un sondaj citat în cadrul studiului, vor ca țara lor să se concentreze pe îmbunătățirea rezultatelor sociale.
Problema este expusă în cele mai mici detalii, astfel că mai este nevoie doar de conștientizare, la nivelul factorilor de decizie, cu privire la necesitatea abordării vulnerabilităților cu care se confruntă în prezent cei de care depinde viitorul tuturor economiilor lumii și la capacitatea sistemelor sociale de a susține plata pensiilor celor care, acum, sunt responsabili cu găsirea celor mai potrivite soluții pentru a-i ajuta pe tineri să se integreze în câmpul muncii și să beneficieze de condiții de viață prielnice pentru a-și atinge potențialul.
Tinerii nu sunt speranța pentru un viitor mai bun, ci sunt și au fost mereu singura soluție.