A fi sau a comunica despre faptul ca existi? asta-i, de fapt, intrebarea.
Probabil, inainte era mult mai usor sa fii fara sa comunici despre asta. Nu era nevoie ca toti sa stie despre tine. Nu te afecta in niciun fel. Pentru ca si daca aveai un public caruia voiai sa te adresezi, el se afla, de cele mai multe ori, in proximitatea ta. Nu exista un sat global si targetul tau putea fi atins foarte usor interpersonal.
Azi, poti sa fii, dar, daca nu comunici, nu existi. Pentru ca nimeni nu mai reuseste sa existe daca nu o face prin ochii altora. Cu cat mai multi ochi te vad, te citesc, cu cat mai multe urechi te aud, cu cat mai multi neuroni sinapseaza macar o data pentru tine, cu atat ajungi "sa existi mai mult". Si existenta e premisa oricarui lucru. Iar mai multa existenta vine la pachet cu mai multa eficienta. Mai multa eficienta inseamna mai mult succes. Si oare nu asta cautam cu infrigurare toti? Daca Descartes ar trai in zilele noastre, sunt convins ca ar mai cugeta asupra "Cogito ergo sum". Pentru ca, actualizat, dictonul ar suna cam asa: ma indoiesc, deci am sa comunic faptul ca ma indoiesc, deci am sa exist.
E mult mai putin profund decat ce a spus marele ganditor renascentist, dar de mai mult folos. Daca societatea comunista te invata (a se citi iti impunea) ca nu trebuie sa contezi, ca tot ce trebuie sa faci e sa fii unul dintr-o mare masa, capitalismul ia buretele, sterge tabla, ia creta in mana si scrie: da, e in regula sa fii unul dintr-o multime, dar nu e de ajuns; trebuie ca ceilalti sa intoarca privirea catre tine ca sa poata vedea ce vinzi. Suna rau, urat, extrem de putin romantic, dar, cu toate astea, sunt convins ca tuturor le suna realist. Si nimeni nu poate sa spuna daca e drept sau nedrept, moral sau imoral, etic sau nu. Si nici nu trebuie. Trebuie luat ca un fapt si acceptat asa. Pentru ca adevarata inteligenta inseamna adaptare. Adaptarea a salvat specia umana si ea e, in continuare, cheia succesului.
ONG-urile, "comerciantii" fara voie
Chiar daca tot ce am scris mai sus pare ca s-ar aplica celor care cauta profitul, lucrurile nu stau deloc asa. Totul e valabil si pentru organizatiile neguvernamentale. Pentru ca ele, chiar daca nu au ca scop obtinerea profitului, la nivel macroscopic, tot ca niste comercianti functioneaza. Si nu neaparat pentru ca asa ar fi construite sau gandite, ci pentru ca piata le impinge in postura asta.
Cum foarte putine ONG-uri aplica pentru sau primesc finantare guvernamentala sau europeana sau si daca primesc aceasta e insuficienta, sponsorship-ul ramane o solutie alternativa si una sigura. Si, pana la urma, solutia care da cele mai multe rezultate si cele mai bune -, daca luam in calcul comunicarea proiectelor si promovarea lor in diferite medii. Dar, chiar daca gestul multinationalelor de a finanta ONG-uri poate avea o aura de pura filantropie, aura de care multinationale tin cu mana, totul ar putea fi privit sub forma unei tranzactii, referindu-ne aici la actiunile de marketing comunitar ale companiilor.
Multinationala finanteaza proiectul ONG-ului castigand in acelasi timp atentia publicului organizatiei. Public caruia vrea sa ii fie simpatic si in ochii caruia va creste. De aici ideea ca ONG-urile functioneaza ca niste comercianti. Impinse, intr-adevar de circumstante. Asemeni haiducilor balcanici. Numai ca acum haiducul nu mai jefuieste boierul pentru a le da saracilor. Acum se asaza cu el la masa, iar haiducul ii explica boierului de ce e bine sa le intinda o mana si celor saraci.
E o tranzactie simpla de pe urma careia castiga ambele parti. Companiile castiga vizibilitate despre care am vazut ca e foarte importanta, simpatie si un public destul de omogen. Iar pentru ca e omogen ii e mai usor sa i se adreseze. ONG-urile castiga si ele sprijinul de care au atata nevoie pentru a-si duce proiectele la bun sfarsit. Si, daca vreti, precipitatul acestei reactii chimice e faptul ca prin realizarea proiectelor se rezolva o parte din problemele societatii. E o structura ciclica, dar nu neaparat un cerc vicios. Pentru ca, pana la urma, nimeni nu are de suferit. Ba, chiar toti au ceva de castigat.
Asadar, vizibilitatea e foarte importanta, ca sa nu folosesc cuvinte mari, cum ar fi vitala. Mai ales pentru ONG-uri. Pentru ca asa isi creeaza un public, un public care prezinta interes pentru viitori finantatori.
Dar ce arme detine un ONG in razboiul asta mediatic? Cum ar putea un ONG sa isi permita un spot tv cand un minut de reclama costa mii de euro? Cum sa aiba un ONG un jingle la radio cand cu banii pe care i-ar da radioului ar putea sa-si finanteze unul dintre proiecte? Cum ar putea un ONG sa rasfoiasca o revista si sa-si vada printul acolo?
Raspunsul e simplu: n-ar putea.
Internet the land of choice
Dar daca ar exista un loc pe care il frecventeaza aproape 35% din populatia tarii? Ba, mai mult, un loc in care poti gasi oameni grupati in functie de interese. Adica ai putea sa comunici doar cu cine te intereseaza sa comunici. Daca ar exista un loc in care lumea vine ca sa se informeze, ca sa afle, ca sa tina pasul cu ceilalti? Asadar daca ai avea ceva interesant de spus, n-ar mai trebui sa vanezi pe nimeni cu informatia ta, ci ai putea sa o ambalezi cum trebuie sa ii faci pe ei sa te urmareasca. Daca ar exista un loc unde se creeaza trenduri? Si tot ce i-ar ramane unui ONG de facut ar fi sa faca din spiritul civic un trend. Daca in locul asta modalitatile prin care sa te faci vizibil ar tine mai mult de abilitate si inteligenta si nu neaparat de cat esti dispus sa platesti?
Dar locul asta exista. Ii spunem generic Internet.
Si e cea mai la indemana arma pe care o au ONG-urile. Sau, si daca nu e, ar trebui sa fie. Daca vorbim de o batalie pentru atentia individului, adica pentru vizibilitate si in batalia asta unii folosesc sulite, sabii, cutite, pistoale, pusti, tancuri, avioane, bombe atomice, atunci Internetul, arma pe care ONG-urile ar putea-o folosi cu maxima eficienta poate fi comparata cu Marsul Sarii al lui Mahatma Gandhi. Pentru ca, pe Internet nu trebuie neaparata sa furi atentia indivizilor. Poate sa nu exista nicio lupta, pentru ca aici regulile si metodele sunt altele.
Asadar, dintre toate mijloacele de comunicare existente, comunicarea online se pliaza cel mai bine pe resursele si interesele ONG-urilor. Principalele caracteristici ale acestui mijloc media sunt costurile scazute pe care le presupune si eficienta pe care o dovedeste. In primul rand, este mai ieftina pentru ca nu se rezuma doar la advertisingul online, ci ONG-ul poate apela la o multitudine de mijloace de comunicare in acest mediu: emailing, website, blog, comunicat de presa, alerte, newsletter, parteneriate media, retele sociale etc. Iar aceste metode implica foarte putine resurse financiare.
In al doilea rand, este eficienta pentru ca ajunge cu usurinta si cu destul de mare exactitate la publicul tinta. Targetul ONG-ului in comunitatea online ar trebui sa fie format din cei interesati de societatea civila, din indivizi care sunt sensibili la cauza pe care o promoveaza ONG-ul, posibili voluntari care ar putea ajuta la implementarea proiectelor, companiile finantatoare, reprezentantii companiilor posibil finantatoare, dar si din salariatii care ar putea sa-si redirectioneze cei 2% impozitati catre ONG.
Si o alta caracteristica a comunicarii online care o face eficienta e interactivitatea. Astfel, ONGul poate obtine feedback din partea celor cu care comunica. Feedback care, daca e constructiv, poate ajuta organizatia sa isi eficientizeze actiunile.
Probabil, inainte era mult mai usor sa fii fara sa comunici despre asta. Nu era nevoie ca toti sa stie despre tine. Nu te afecta in niciun fel. Pentru ca si daca aveai un public caruia voiai sa te adresezi, el se afla, de cele mai multe ori, in proximitatea ta. Nu exista un sat global si targetul tau putea fi atins foarte usor interpersonal.
Azi, poti sa fii, dar, daca nu comunici, nu existi. Pentru ca nimeni nu mai reuseste sa existe daca nu o face prin ochii altora. Cu cat mai multi ochi te vad, te citesc, cu cat mai multe urechi te aud, cu cat mai multi neuroni sinapseaza macar o data pentru tine, cu atat ajungi "sa existi mai mult". Si existenta e premisa oricarui lucru. Iar mai multa existenta vine la pachet cu mai multa eficienta. Mai multa eficienta inseamna mai mult succes. Si oare nu asta cautam cu infrigurare toti? Daca Descartes ar trai in zilele noastre, sunt convins ca ar mai cugeta asupra "Cogito ergo sum". Pentru ca, actualizat, dictonul ar suna cam asa: ma indoiesc, deci am sa comunic faptul ca ma indoiesc, deci am sa exist.
E mult mai putin profund decat ce a spus marele ganditor renascentist, dar de mai mult folos. Daca societatea comunista te invata (a se citi iti impunea) ca nu trebuie sa contezi, ca tot ce trebuie sa faci e sa fii unul dintr-o mare masa, capitalismul ia buretele, sterge tabla, ia creta in mana si scrie: da, e in regula sa fii unul dintr-o multime, dar nu e de ajuns; trebuie ca ceilalti sa intoarca privirea catre tine ca sa poata vedea ce vinzi. Suna rau, urat, extrem de putin romantic, dar, cu toate astea, sunt convins ca tuturor le suna realist. Si nimeni nu poate sa spuna daca e drept sau nedrept, moral sau imoral, etic sau nu. Si nici nu trebuie. Trebuie luat ca un fapt si acceptat asa. Pentru ca adevarata inteligenta inseamna adaptare. Adaptarea a salvat specia umana si ea e, in continuare, cheia succesului.
ONG-urile, "comerciantii" fara voie
Chiar daca tot ce am scris mai sus pare ca s-ar aplica celor care cauta profitul, lucrurile nu stau deloc asa. Totul e valabil si pentru organizatiile neguvernamentale. Pentru ca ele, chiar daca nu au ca scop obtinerea profitului, la nivel macroscopic, tot ca niste comercianti functioneaza. Si nu neaparat pentru ca asa ar fi construite sau gandite, ci pentru ca piata le impinge in postura asta.
Cum foarte putine ONG-uri aplica pentru sau primesc finantare guvernamentala sau europeana sau si daca primesc aceasta e insuficienta, sponsorship-ul ramane o solutie alternativa si una sigura. Si, pana la urma, solutia care da cele mai multe rezultate si cele mai bune -, daca luam in calcul comunicarea proiectelor si promovarea lor in diferite medii. Dar, chiar daca gestul multinationalelor de a finanta ONG-uri poate avea o aura de pura filantropie, aura de care multinationale tin cu mana, totul ar putea fi privit sub forma unei tranzactii, referindu-ne aici la actiunile de marketing comunitar ale companiilor.
Multinationala finanteaza proiectul ONG-ului castigand in acelasi timp atentia publicului organizatiei. Public caruia vrea sa ii fie simpatic si in ochii caruia va creste. De aici ideea ca ONG-urile functioneaza ca niste comercianti. Impinse, intr-adevar de circumstante. Asemeni haiducilor balcanici. Numai ca acum haiducul nu mai jefuieste boierul pentru a le da saracilor. Acum se asaza cu el la masa, iar haiducul ii explica boierului de ce e bine sa le intinda o mana si celor saraci.
E o tranzactie simpla de pe urma careia castiga ambele parti. Companiile castiga vizibilitate despre care am vazut ca e foarte importanta, simpatie si un public destul de omogen. Iar pentru ca e omogen ii e mai usor sa i se adreseze. ONG-urile castiga si ele sprijinul de care au atata nevoie pentru a-si duce proiectele la bun sfarsit. Si, daca vreti, precipitatul acestei reactii chimice e faptul ca prin realizarea proiectelor se rezolva o parte din problemele societatii. E o structura ciclica, dar nu neaparat un cerc vicios. Pentru ca, pana la urma, nimeni nu are de suferit. Ba, chiar toti au ceva de castigat.
Asadar, vizibilitatea e foarte importanta, ca sa nu folosesc cuvinte mari, cum ar fi vitala. Mai ales pentru ONG-uri. Pentru ca asa isi creeaza un public, un public care prezinta interes pentru viitori finantatori.
Dar ce arme detine un ONG in razboiul asta mediatic? Cum ar putea un ONG sa isi permita un spot tv cand un minut de reclama costa mii de euro? Cum sa aiba un ONG un jingle la radio cand cu banii pe care i-ar da radioului ar putea sa-si finanteze unul dintre proiecte? Cum ar putea un ONG sa rasfoiasca o revista si sa-si vada printul acolo?
Raspunsul e simplu: n-ar putea.
Internet the land of choice
Dar daca ar exista un loc pe care il frecventeaza aproape 35% din populatia tarii? Ba, mai mult, un loc in care poti gasi oameni grupati in functie de interese. Adica ai putea sa comunici doar cu cine te intereseaza sa comunici. Daca ar exista un loc in care lumea vine ca sa se informeze, ca sa afle, ca sa tina pasul cu ceilalti? Asadar daca ai avea ceva interesant de spus, n-ar mai trebui sa vanezi pe nimeni cu informatia ta, ci ai putea sa o ambalezi cum trebuie sa ii faci pe ei sa te urmareasca. Daca ar exista un loc unde se creeaza trenduri? Si tot ce i-ar ramane unui ONG de facut ar fi sa faca din spiritul civic un trend. Daca in locul asta modalitatile prin care sa te faci vizibil ar tine mai mult de abilitate si inteligenta si nu neaparat de cat esti dispus sa platesti?
Dar locul asta exista. Ii spunem generic Internet.
Si e cea mai la indemana arma pe care o au ONG-urile. Sau, si daca nu e, ar trebui sa fie. Daca vorbim de o batalie pentru atentia individului, adica pentru vizibilitate si in batalia asta unii folosesc sulite, sabii, cutite, pistoale, pusti, tancuri, avioane, bombe atomice, atunci Internetul, arma pe care ONG-urile ar putea-o folosi cu maxima eficienta poate fi comparata cu Marsul Sarii al lui Mahatma Gandhi. Pentru ca, pe Internet nu trebuie neaparata sa furi atentia indivizilor. Poate sa nu exista nicio lupta, pentru ca aici regulile si metodele sunt altele.
Asadar, dintre toate mijloacele de comunicare existente, comunicarea online se pliaza cel mai bine pe resursele si interesele ONG-urilor. Principalele caracteristici ale acestui mijloc media sunt costurile scazute pe care le presupune si eficienta pe care o dovedeste. In primul rand, este mai ieftina pentru ca nu se rezuma doar la advertisingul online, ci ONG-ul poate apela la o multitudine de mijloace de comunicare in acest mediu: emailing, website, blog, comunicat de presa, alerte, newsletter, parteneriate media, retele sociale etc. Iar aceste metode implica foarte putine resurse financiare.
In al doilea rand, este eficienta pentru ca ajunge cu usurinta si cu destul de mare exactitate la publicul tinta. Targetul ONG-ului in comunitatea online ar trebui sa fie format din cei interesati de societatea civila, din indivizi care sunt sensibili la cauza pe care o promoveaza ONG-ul, posibili voluntari care ar putea ajuta la implementarea proiectelor, companiile finantatoare, reprezentantii companiilor posibil finantatoare, dar si din salariatii care ar putea sa-si redirectioneze cei 2% impozitati catre ONG.
Si o alta caracteristica a comunicarii online care o face eficienta e interactivitatea. Astfel, ONGul poate obtine feedback din partea celor cu care comunica. Feedback care, daca e constructiv, poate ajuta organizatia sa isi eficientizeze actiunile.