• Un nou studiu realizat de Grupul LEGO la nivel global dezvăluie faptul că fetele simt o foarte mare presiune a perfecțiunii și consideră că adulții le oferă băieților mai multă recunoaștere pentru sarcini creative, iar părinții confirmă faptul că această tendință continuă și în viața de adult.
  • Faptul că trei sferturi dintre fete își doresc să lucreze în industriile creative subliniază nevoia unei schimbări presante. Un scurtmetraj recent – „More Than Perfect” („Mai mult decât perfect”) - scoate în evidență potențialul creativ al fetelor care devine activ atunci când acestea sunt libere să se joace așa cum vor ele.
  • Recent au fost lansate workshop-uri gratuite online, dar și în magazinele LEGO Retail, cu scopul de a le sări în ajutor familiilor care vor să cultive încrederea creativă prin puterea jocului și a limbajului cotidian. Totodată, a fost lansat ghidul „10 pași pentru încurajarea încrederii creative”. Acesta a fost creat în colaborare cu Jennifer B. Wallace, autoarea unor bestselleruri despre parenting, formată la Harvard.
  • Compania și-a stabilit misiunea de a avea un rol important în schimbarea sistemică atât de necesară, și va începe o colaborare cu Salvați Copiii, alături de Fundația LEGO, pentru a aborda o parte dintre aceste probleme sociale.
     

Grupul LEGO a dezvăluit astăzi concluziile unui nou studiu realizat la nivel global care analizează tendințele sociale ce afectează încrederea creativă a copiilor. Acesta arată că presiunea perfecțiunii și vocabularul cotidian reprezintă un risc, în special pentru fete, pentru că le reduce posibilitățile de a-și atinge potențialul creativ maxim. Compania speră să scoată în evidență faptul că, prin simpla ajustare a limbajului nostru, putem contribui la conturarea unui viitor mai bun pentru fete.

 

În urma unui sondaj efectuat în 36 de țări, la care au luat parte peste 61.500 de părinți și copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, datele susțin nevoia unei schimbări societale care să le ajute pe fete să-și îndeplinească aspirațiile creative prin joacă nestingherită. Cercetătorii au constatat că fetelor le este înăbușită încrederea creativă de mici (începând de la 5 ani).

 

La această vârstă fragedă, trei sferturi (76%) dintre fete la nivel global (75% în România) se simt încrezătoare în creativitatea lor, dar acest lucru scade pe măsură ce cresc, și două treimi dintre fete (71% în România) nu se simt confortabile să își împărtășească ideile. Acest lucru este agravat de povara perfecționismului și de anxietatea provocată de frica de a face greșeli (72% la nivel global și 69% în România). Părinții sunt de acord: 71% dintre ei (67% în România) spun că fetele se abțin mult mai des din a-și dezvolta ideile, din cauza acestor presiuni.

 

Jennifer Wallace, autor și cercetător în domeniul parentingului la Harvard, spune: „Când copiii se tem de eșec, își pierd dorința de a explora și de a gândi neconvențional. Ceea ce are un impact asupra dezvoltării unei abilități cruciale - încrederea creativă – și acest lucru se poate transmite până la vârsta adultă. Încrederea creativă reprezintă siguranța că poți genera idei singur, îți poți asuma riscuri și poți contribui cu soluții unice fără teama de eșec. S-a constatat că este o piatră de temelie a bunăstării, crescând stima de sine, reducând stresul și ridicând nivelul de fericire, fiind și o abilitate de top care va fi căutată de angajatorii din viitor, conform Forumului Economic Mondial. Având în vedere că peste trei sferturi dintre fete își doresc să lucreze în industriile creative, acest lucru întărește nevoia urgentă de schimbare."

 

PRESIUNEA PERFECȚIUNII ȘI DE CE CONTEAZĂ LIMBAJUL

Mai mult de 3 din 5 fete (75% în România) declară că se simt presate de mesajele despre perfecțiune transmise de societate. Deși este o problemă care îi afectează pe toți copiii, atât părinții, cât și cei mici recunosc faptul că fetele se confruntă cu presiuni mai mari pentru a fi perfecte și se tem mai des să nu facă greșeli.

 

Vestea bună: prin simpla schimbare a limbajului nostru putem contribui la un viitor mai bun. Studiul arată că limbajul cotidian contribuie la inhibarea exprimării libere și creative a fetelor. De fapt, aproape două treimi dintre fetele cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani (73% în România) spun că limbajul pe care îl aud le determină să se teamă că vor face greșeli, să simtă că nu ar trebui să exploreze sau le întărește această nevoie de a fi perfecte.

 

Rezultatele studiului evidențiază o altă prejudecată socială semnificativă care afectează în mod inegal fetele: părinții au observat o tendință în care rezultatele creatorilor de gen masculin și feminin sunt evaluate prin exprimări diferite și predominante. Mai exact, societatea este de aproximativ 7 ori mai predispusă (la nivel global) să atribuie termeni precum „dulce” (52% în România), „drăguță” (32% în RO), „simpatică” (40% în RO) și „frumoasă” (34% în RO) exclusiv fetelor. În timp ce în cazul băieților, în România lucrurile arată astfel: „dulce” – 8%, „drăguț” – 23%, „simpatic” – 13%, „frumos” – 11%.
 

Apoi, termeni precum „curajos” (39% în România), „cool” (23% în RO), „genial” (35% în RO) și „inovator” (28% în RO) sunt de două ori mai întâlniți în exprimările referitoare exclusiv la băieți, la nivel mondial. Dar în cazul fetelor, iată cum sunt folosiți termenii în România: „curajoasă” – 14%, „cool” – 17%, „genială” – 14%, „inovatoare” – 14%.

 

Datele arată, de asemenea, că peste jumătate dintre copii cred că adulții ascultă mai mult ideile creative ale băieților decât cele ale fetelor (54% în România). De asemenea, 68% dintre părinți (63% în România)  sunt de acord cu faptul că societatea ia mai în serios creativitatea masculină decât cea feminină.

 

În scurtmetrajul „More Than Perfect/Language of Play" („Mai mult decât perfect/Limbajul jocului”), Grupul LEGO explorează abilitățile creative ale fetelor și diferența de comportament atunci când acestea au fost ghidate de limbaj. Vedem, de asemenea, cum părinții înțeleg impactul și influența limbajului și descoperă puterea transformatoare a jocului asupra încrederii creative a fiicelor lor.

 

Un fragment din experimentul „More Than Perfect” poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=_XoaFpWN1q8&ab_channel=TheLEGOGroup

 

„Ceea ce spunem se înrădăcinează de la vârste fragede. Limbajul care promovează prejudecățile întărește rolurile tradiționale de gen, limitând creativitatea fetelor și perpetuând inegalitățile sistemice. Această clasificare în categorii limitate valorizează estetica în detrimentul inovației. Acest lucru înăbușă  încrederea fetelor și le limitează oportunitățile în domeniile dominate de bărbați. Combaterea acestor prejudecăți este esențială pentru a promova o societate incluzivă în care fetele își pot explora pe deplin potențialul creativ. Fiecare fată merită libertatea de a-și explora creativitatea fără teamă sau presiune”, spune Wallace.

 

Fetele însele confirmă acest lucru: opt din zece (94% în România) spun că le-ar fi mai puțin frică să încerce lucruri noi dacă greșelile ar fi lăudate mai des ca oportunități de învățare, 89% (95% în România) s-ar simți totodată mai încrezătoare în a-și arăta munca și ar aprecia progresul în locul perfecțiunii. Nouă din zece (98% în România) ar avea mai multă încredere în sine, dacă adulții s-ar concentra mai mult pe procesul creativ al muncii lor în loc de rezultatul final, 86% dintre ele (90% în România) recunoscând că acest lucru le-ar face să se simtă mai puțin îngrijorate în privința greșelilor. Mai exact, fetele declară că sunt încurajate de complimente care cultivă creșterea și evoluția, cum ar fi „imaginativă”, „curajoasă” și „inspirată”.

 

E TIMPUL SĂ NE JUCĂM: E TIMPUL SĂ NE DISTRĂM!

 

„O mentalitate a perfecțiunii ne ține în zona de confort, ne provoacă teamă de eșec și ne determină să renunțăm ușor. În schimb, o mentalitate care cultivă creșterea ne ajută să fim curajoși, să îmbrățișăm eșecul, să construim și să reconstruim. De aici poate porni o mare dragoste de a învăța și multă reziliență, ambele esențiale pentru marile realizări", explică Dr. Anika Petrella, cercetător și psihoterapeut. „Când am filmat «More Than Perfect/Language of Play», a fost fascinant să observăm impactul fiziologic pe care cuvintele noastre l-au avut asupra capacității fetelor de a se juca și de a experimenta liber. A le învăța pe fete că experimentarea este mai importantă decât perfecțiunea este crucial pentru a le cultiva pe deplin creativitatea; și ce mod mai bun de a face acest lucru decât prin joacă?”.

 

Nouă din zece părinți (92% în România) spun că joaca îi ajută pe copii să se exprime mai bine, le crește încrederea în sine, îi încurajează să experimenteze, le dezvoltă încrederea creativă și le oferă un spațiu sigur pentru a explora și experimenta fără teama de eșec. Opt din zece copii (93% în România) simt că pot fi ei înșiși când se joacă - sunt mai puțin îngrijorați că vor greși și că vor fi judecați (85% la nivel mondial și 88% în România), și totodată se simt mai încrezători în a-și împărtăși ideile și munca creativă atunci când se joacă (88% la nivel global și 92% în România).

 

Sistemul LEGO® in Play este foarte apreciat de fete ca o modalitate de a experimenta (90% la nivel mondial și 94% în România). Este de notat faptul că 83% dintre ele (85% în România) spun că joaca cu  piese LEGO le ajută să-și depășească frica de a greși, 87% (92% în România) se simt mai încrezătoare în abilitățile lor creative și 84% (88% în România) consideră că le ajută să înțeleagă faptul că progresul este mai important decât perfecțiunea. Părinții împărtășesc aceste convingeri, peste opt din zece (89% în România) adăugând totodată că joaca cu piese LEGO îi ajută pe copiii lor să aprecieze greșelile ca fiind o parte firească a procesului creativ. Cu toate acestea, deși părinții percep marca LEGO ca un bun exemplu de brand care respectă inclusivitatea, 61% dintre aceștia (64% în România) încă consideră că joaca cu piese LEGO este mai relevantă pentru băieți decât pentru fete.
 

„Într-o lume din ce în ce mai dominată de inteligența artificială, creativitatea este magia care va face diferența. Joaca cu piese LEGO, fie că este o construcție liberă sau bazată pe instrucțiuni, ajută la dezvoltarea unor abilități esențiale care sunt la fel de relevante pentru toți copiii din lumea de astăzi. Prin construcție și reconstrucție, joaca devine un fundament pentru încrederea creativă, pentru curaj și încredere în sine. Iar acest lucru este crucial, deoarece atunci când fetele au spațiul și libertatea de a se exprima pe deplin, ele devin de neoprit. Fetele sunt inventatoare mereu vesele, oameni de știință curioși, visătoare și aventuriere îndrăznețe - și exact asta este ceea ce sărbătorește mișcarea noastră", spune Alero Akuya, VP of Global Brand la LEGO Group.
 

Pentru a-i ajuta pe părinți cu sfaturi amuzante ce pot sprijini dezvoltarea creativă a copiilor, Grupul LEGO a pregătit un nou ghid – „10 pași pentru a promova încrederea creativă” – în colaborare cu Jennifer Wallace. În egală măsură, pentru a implica copiii în conversația critică legată de încrederea creativă, noul conținut captivant pentru copii, dezvoltat împreună cu Peppy Pals, va fi disponibil în aplicația LEGO Life începând cu luna aprilie.
 

Parteneriatul de lungă durată dintre LEGO Group, Fundația LEGO și organizația Salvați Copiii va include curând un nou program care va lansa inițiative în anumite țări pentru a încuraja schimbări sistemice.
 

Să sărbătorim puterile creative ale fetelor și să dezlănțuim joaca de neoprit, eliminând presiunea pentru perfecțiune și prejudecățile lingvistice legate de gen!
 

Pentru mai multe informații, accesați LEGO.com/ro-ro/

 

***

 

Despre studiu

Studiul a fost comandat de LEGO Group și realizat de Edelman DXI. S-a desfășurat în 36 de țări, inclusiv Australia+Noua Zeelandă, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, China, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Hong Kong, Ungaria, India, Indonezia, Italia, Japonia, Kenya, Mexic, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Singapore, Slovacia, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Elveția, Suedia, Arabia Saudită, Taiwan, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și SUA.

 

Eșantionul total a fost de 61.532 persoane, inclusiv 36.000 de părinți (aproximativ 1000 pe piață/țară) și 25.532 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani (aproximativ 700 din fiecare piață/țară). Chestionarele au fost completate în perioada 13.12.2023 - 24.01.2024.

 

 

Despre Grupul LEGO

 

Misiunea Grupului LEGO este de a inspira și dezvolta constructorii de mâine prin puterea jocului. Sistemul LEGO In Play, având la bază cărămizile LEGO, le permite copiilor și fanilor să construiască și să reconstruiască orice își pot imagina.

 

Grupul LEGO a fost fondat în Billund, Danemarca, în 1932, de către Ole Kirk Kristiansen, denumirea derivând din cele două cuvinte daneze „LEg" și „GOdt", care înseamnă „Joacă-te bine”. Astăzi, Grupul LEGO rămâne o companie de familie cu sediul în Billund. Produsele acestora sunt acum vândute în peste 130 de țări din întreaga lume.

 

 

Despre Fundația LEGO

 

Fundația LEGO își propune să inspire și să dezvolte constructorii de mâine; o misiune pe care o împărtășește cu Grupul LEGO. Aceasta este dedicată construirii unui viitor în care învățarea prin joacă le dă copiilor posibilitatea de a deveni creativi, implicați și de a învăța pe tot parcursul vieții. Activitatea fundației este dedicată redefinirii jocului și reimaginării învățării. În colaborare cu lideri de opinie, factori de influență, educatori și părinți, Fundația LEGO își propune să echipeze, să inspire și să impulsioneze campioni pentru joacă. Mai multe pe www.learningthroughplay.com.

 

 

Despre Peppy Agency

 

Agenția Peppy este o companie suedeză de consultanță care sprijină mărcile din industriile media pentru copii și industria producătoare de jocuri și jucării.

Folosindu-se de date complexe și de vasta lor experiența în domeniul învățării sociale și emoționale, aceștia ajută brandurile să creeze produse, conținut și experiențe sigure și adecvate vârstei copiilor. Misiunea noastră este să cultivăm bunăstarea, empatia și bunătatea în copiii de pretutindeni. Mai multe aici: www.peppyagency.com