Cui i-e frică de măsurarea impactului?

Impactul este un deziderat al tuturor celor care implementează proiecte sociale, investesc în comunitate sau susțin o cauză care să facă lumea mai bună. Directori de ONG-uri și fundații, activiști, manageri de proiect și de CSR, finanțatori, consultanți, toți ne dorim să avem impact. 

 

Doar că de multe ori, acest impact trebuie să se întâmple peste noapte, iar efectele sale să aibă o durată cât mai lungă, cu investiții cât mai mici. Vorba aceea: cu bani poate toată lumea. 

 

Până la urmă, nu e nimic greșit în a ne dori să fim atât de eficienți și eficace în acțiunile noastre, încât să reușim să transformăm societatea rapid, ca să și ajungem să trăim în lumea aceea mai bună pentru care ne străduim atât. Dar câte eforturi și resurse alocăm pentru a afla dacă suntem eficienți și eficace? Dacă avem cu adevărat impact? Și ce fel de impact? Pentru că da, putem genera și impact negativ, nu doar pozitiv. 

 

În ultimii doi-trei ani, storytelling-ul a devenit aproape unica metodă prin care majoritatea companiilor și organizațiilor neguvernamentale au ales să își spună povestea (întotdeauna de succes). În afara faptului că puține sunt acelea care chiar cunosc conceptul îndeaproape și lucrează cu profesioniști, de multe ori este uitat unul dintre principiile de bază ale sale: esența sa este o disciplină a verificării. Iar verificarea în ceea ce privește proiectele sociale se obține prin tehnici și metode adecvate, specifice cercetării sociologice. Pentru care, de cele mai multe ori, nu sunt bani. 

 

Să nu ne amăgim: atâta vreme cât vom continua să ne măsurăm impactul (citiți succesul, revin asupra acestui aspect) prin numărul de activități și de participanți la activități, prin numărul de like-uri de pe facebook, și prin cel al premiilor obținute în competiții (multe, fără o metodologie clară și transparentă), vom continua și să ne mirăm de ce nu se mișcă lucrurile, de ce suntem tot unde eram acum zece sau douăzeci de ani, de ce societatea nu se shimbă în felul dorit de noi.

 

Pentru că, doar prin măsurători specifice putem afla: • ce se va fi schimbat cu adevărat ca urmare a intervenției organizației/ investiției sociale a companiei; • în ce măsură activitățile au determinat schimbările preconizate; • dacă activitățile au avut și efecte neașteptate (pozitive și negative); • care sunt cele mai eficiente intervenții în obținerea acestor schimbări; sau • care schimbare este cea mai valorizată de cei vizați de proiect. 

 

Doar având răspunsuri la aceste întrebări, putem fi mai siguri că facem mai puține greșeli, că eliminăm potențialul impact negativ și că utilizăm resursele într-un mod eficient. 

 

Măsurarea impactului ne este de folos și pentru că: 

1. atât organizațiile implementatoare, cât și cele finanțatoare, ar trebui să fie direct interesate să maximizeze valoarea socială creată folosind aceleași resurse și să elimine activitățile care au impact negativ sau care nu fac decât să mute problema de pe strada lor, cinci străzi mai încolo;

 

2. urmărind existența unei secvențe logice între activități și schimbările dorite*, organizațiile finanțatoare ar avea un instrument de decizie cu privire la ce proiecte finanțează și ce nu, reducând astfel posibilitatea de a finanța proiecte care arată bine pe hârtie, dar nu au impactul scontat;

 

3. atunci când știi câtă valoare socială creezi, ai argumente solide atât în poziționarea și diferențierea ta ca organizație, cât și în negocierile legate de alocări bugetare și finanțări.

 

Să vă spun cum e cu măsurarea succesului: dacă pornim din capul locului cu ideea că vrem să vedem în ce măsură am avut succes, în ce măsură ne-am îndeplinit obiectivele (ăsta e nivelul următor, superior celui cu succesul), deja am influențat rezultatele oricărei măsurători, pentru că perspectiva din care vom privi acest exercițiu este una de măsurare a succesului, care elimină din poveste eșecul (impactul negativ). Iar nouă ne este foarte teamă de eșec.

 

Am primit în întâlniri întrebări de genul: Și dacă aflu că am făcut greșit? Și dacă valoarea rezultată este mai mică decât cea investită?, care reflectă o oarecare teamă de eșec, deși, cel mai bine învățăm din greșeli. De ce nu ne permitem să greșim și să învățăm din ele și în proiectele pe care le finanțăm sau le implementăm?

 

Așa că, am început să cred și să spun că măsurarea impactului este pentru cei curajoși: oameni și organizații. Pentru cei care își doresc cu adevărat să devină mai eficienți și eficace, care își pun întrebări, despre ei și despre munca lor, pentru cei care vor într-adevăr să afle în ce măsură construiesc sau dacă nu cumva dărâmă, pentru cei cărora nu le este frică să admită că au greșit și să mai încerce o dată, pentru cei care negociază cu șefii sau finanțatorii lor `bani`, dar mai ales `timp` pentru impact.