Prețurile tot mai mari ale produselor alimentare, cauzate de războiul din Ucraina și reducerile bugetare pe fondul pandemiei, vor duce atât la creșterea cu 16% a costului alimentelor terapeutice vitale pentru copiii care suferă de malnutriție, cât și la o sporire a nevoii de astfel de tratamente
Numărul copiilor care suferă de emaciere severă era în creștere înainte ca războiul din Ucraina să arunce lumea într-o criză alimentară mondială vertiginoasă, iar situația se înrăutățește, a avertizat UNICEF într-o nou raport privind situația copiilor.
Raportul publicat azi, Severe wasting: An overlooked child survival emergency (Emacierea severă: O urgență ignorată privind supraviețuirea copiilor) arată că, pe lângă nivelurile în creștere de emaciere severă în rândul copiilor și a costurilor ridicate ale tratamentului vital, și finanțarea globală menită să salveze viețile copiilor care suferă de emaciere este amenințată.
“Chiar și înainte ca războiul din Ucraina să pună presiune asupra securității alimentare în întreaga lume, conflictele, șocurile climatice și pandemia de COVID-19 afectau capacitatea familiilor de a-și hrăni copii”, a spus Catherine Russell, Directorul Executive UNICEF.
“Lumea se află într-un pericol iminent de a înregistra, în rândul copiilor, decese și cazuri de emaciere care ar putea fi prevenite”.
În prezent, cel puțin 10 milioane de copii cu emaciere severă - sau doi din trei copii - nu au acces la cel mai eficient tratament împotriva emacierii, alimentele terapeutice gata de utilizare (RUTF). UNICEF avertizează că o combinație de șocuri globale pentru securitatea alimentară, printre care războiul din Ucraina, economiile care încă se mai luptă să se redreseze în urma pandemiei și condițiile persistente de secetă în unele state provocate de schimbările climatice, creează condițiile pentru o creștere semnificativă a nivelurilor de emaciere severă în toată lumea.
În același timp, costul alimentelor terapeutice gata de utilizare este previzionat a avansa cu 16% în următoarele șase luni din cauza creșterii bruște a costurilor materiei prime, ceea ce poate genera un număr suplimentar de 600.000 de copii fără acces la tratamentul vital, având în vedere nivelurile actuale ale cheltuielilor. De asemenea, se estimează că vor rămâne ridicate costurile transporturilor și livrărilor.
“În fiecare an, pentru milioane de copii, aceste pliculețe cu alimente terapeutice fac diferența dintre viață și moarte. O creștere a prețurilor cu șaisprezece procente poate părea gestionabilă în contextul global al piețelor alimentare, dar la capătul acestui lanț de aprovizionare se află în așteptare disperată un copil subnutrit pentru care mizele nu sunt deloc gestionabile”, a spus Russell.
Emacierea severă, când copii sunt prea slabi pentru înălțimea lor, lucru care conduce la slăbirea sistemului imunitar, este forma de malnutriție cea mai rapidă, vizibilă și care pune în pericol viața. În întreaga lume, cel puțin 13,6 milioane de copii cu vârste sub cinci ani suferă de emaciere severă, ceea ce duce la unu din cinci decese la această categorie de vârstă.
Asia de Sud rămâne ‘epicentrul’ emacierii severe, unde aproximativ unu din 22 de copii suferă de emaciere severă, un număr de două ori mai mare decât cele înregistrate în Africa sub-sahariană. Iar pe întregul mapamond, statele se confruntă cu niveluri nemaiîntâlnite de emaciere severă. De exemplu, în Afghanistan, estimările arată că 1,1 milioane de copii vor suferi de emaciere severă în acest an, aproape un număr dublu față de cel din 2018. Seceta din regiunea Cornului Africii arată că numărul de copii cu emaciere severă ar putea crește rapid de la 1,7 la 2 milioane, iar în regiunea Sahel se previzionează o creștere de 26% comparativ cu 2018.
Raportul privind situația copiilor arată că inclusiv statele cu o situație relativ stabilă, precum Uganda, au înregistrat o creștere a nivelului emacierii de 40% sau mai mare începând cu 2016, din cauza adâncirii sărăciei și a insecurității alimentare la nivelul gospodăriilor, ceea ce duce la o calitate și la o frecvență inadecvate ale alimentației în rândul copiilor și femeilor însărcinate. Șocurile provocate de schimbările climatice, inclusiv seceta ciclică severă și accesul inadecvat la apă potabilă și servicii de salubritate, contribuie la aceste cifre în creștere.
Raportul avertizează și că ajutorul pentru emaciere rămâne la niveluri joase și se estimează că va scădea brusc în următorii ani, cu speranțe slabe pentru o recuperare care să atingă până în 2028 nivelurile pre-pandemice. Conform unei noi analize, sumele ajutorului internațional folosite pentru a lupta împotriva malnutriției se ridică la doar 2,8% din totalul sectorului medical dedicat Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare (AOD) și 0,2% din totalul cheltuielilor AOD.
Pentru a ajunge la fiecare copil cu un tratament vital împotriva emacierii severe, UNICEF face apel către:
***
Despre RUTF
Hrana terapeutică cunoscută sub numele de RUTF este o pastă densă bazată pe aport de lipide și micronutrienți, formată din arahide, ulei, lapte praf și zahăr, ambalată în pliculețe individuale. UNICEF, lider mondial în achiziția de RUTF, cumpără și distribuie aproximativ 75-80% din cantitatea mondială de hrană terapeutică lucrând cu peste 20 de producători din întreaga lume.
Despre ODA
Asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) este un program de ajutor guvernamental care promovează și are ca obiectiv dezvoltarea economică și bunăstarea în statele în curs de dezvoltare. Comisia pentru asistență în dezvoltare (CAD) a OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a adoptat AOD ca instrument principal de ajutor extern în 1969 și rămâne în continuare principala sursă de finanțare pentru ajutor de dezvoltare. Datele AOD sunt colectate, verificate și publicate de către OCDE.
Despre UNICEF
UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați website-ul.
Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.