Cel mai recent raport AidWatch lansat de CONCORD Europe semnalează faptul că, deși în prezent asistăm cu toții la o creștere îngrijorătoare a ratei sărăciei globale, pe fondul efectelor de ordin social și economic generate de pandemie, volumul Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare (AOD) acordată de Uniunea Europeană și de statele sale membre în 2020 este insuficient, acestea aflându-se în continuare în urma angajamentelor internaționale asumate în materie de finanțare a dezvoltării (0.7% din VNB target colectiv UE și individual pentru țările UE15, respectiv 0.33% din VNB target individual pentru restul țărilor UE).

Acesta atrage atenția asupra necesității urgente de a crește atât cantitatea, cât și calitatea Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare acordate de Comisia Europeană și de statele membre UE în perioada următoare, în special în vederea combaterii efectelor generate de pandemie și a reducerii inegalităților produse de aceasta, în acest sens, Uniunea Europenă, cel mai mare donator de AOD din lume, deținând un rol esențial.
Raportul arată că deși în 2020 Asistența Oficială pentru Dezvoltare (ca procent din VNB) acordată de UE a înregistrat o ușoară creștere, atingând nivelul de 0.5%, comparativ cu 0.43% în 2019, creșterea nu este relevantă, aceasta fiind explicată prin scăderea nivelului VNB al UE ca urmare a efectelor economice produse de pandemie și de ieșirea Marii Britanii din UE la începutul anului 2020. Drept urmare, pentru a asigura o creștere în termeni reali a asistenței acordate, UE și statele sale membre trebuie să majoreze semnificativ bugetele dedicate asistenței pentru dezvoltare.

De asemenea, raportul din acest an analizează abordarea inițiativei Team Europe în țările partenere din perspectiva celor patru principii ale dezvoltării eficace, cu accent pe transparență și angajarea societății civile, precum și noul instrument de finanțare al UE dedicat cooperării pentru dezvoltare, Global Europe, care, deși introduce câteva modificări binevenite, lasă totuși loc anumitor îngrijorări.

Dintre recomandările prezentate în cuprinsul raportului AidWatch de anul acesta:
• UE (inclusiv statele sale membre) trebuie să îmbunătățească cantitatea și calitatea Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare acordate, pentru a-și consolida rolul de actor relevant în asigurarea dezvoltarii durabile la nivel global, precum și în implementarea Agendei 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă;
• Comisia Europeană și statele membre ale UE trebuie să facă în continuare eforturi susținute pentru a-și îndeplini angajamentele în materie de AOD până în 2030 - angajamente pe care pandemia și consecințele sale sociale și economice asupra dezvoltării le-au adus și mai mult în prim plan;
• Comisia Europeană și statele membre ale UE nu ar trebui să recurgă la economii bazate pe reducerea bugetelor destinate asistenței pentru dezvoltare, întrucât AOD în termeni reali trebuie să țină pasul cu schimbările economice post-pandemie;
• Instituțiile UE nu ar trebui să scadă eficacitatea AOD prin utilizarea finanțării NDICI-Europa globală în scopul atingerii unor obiective de dezvoltare, fiind necesar să acorde o atenție specială reducerii sărăciei și a inegalităților din țările partenere prin intermediul AOD;
• Comisia Europeană ar trebui să facă eforturi pentru a stabili un parteneriat echitabil cu Africa, care să garanteze țărilor africane, atât spațiul politic care să permită realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, cât și un rol semnificativ în stabilirea cadrului UE privind finanțarea dezvoltării.
Specific pentru România, recomandările sunt următoarele:
• Creșterea bugetelor destinate AOD începând cu 2022 (în special, AOD bilaterală);
• Continuarea și consolidarea măsurilor care vizează dezvoltarea capacității societății civile prin finanțare adecvată și constantă, precum și prin implicarea acesteia în mecanismele de consultare la toate nivelurile instituționale;
• Asigurarea volumului corespunzător de AOD acordată țărilor cel mai puțin dezvoltate (LDCs) conform angajamentelor asumate la nivel internațional în materie de finanțare pentru dezvoltare (0,20% din VNB pentru LDCs). Țările cel mai puțin dezvoltate sunt cele mai vulnerabile la consecințele socio-economice și sanitare ale pandemiei. Sprijinul pentru țările cel mai puțin dezvoltate este crucial pentru a preveni crizele umanitare cauzate de lipsa de alimente și de prăbușirea sistemelor de sănătate;
• Creșterea focusului asupra eficacității și impactului dezvoltării în țările partenere și intensificarea monitorizării și evaluării sistematice în conformitate cu principiul „Leave No One Behind”.

Întregul raport poate fi citit aici: 2021 - AidWatch Reports (concordeurope.org).

Pagina de țară poate fi găsită aici.

Începând din 2005, CONCORD Europe monitorizează modul în care Asistența Oficială pentru Dezvoltare este acordată la nivelul UE și a statelor sale membre, punând accent nu doar pe cantitate, ci și pe calitatea și eficacitatea acesteia, concluziile rezultate în urma acestui proces fiind folosite pentru a responsabiliza Uniunea Europeană cu privire la importanța îndeplinirii angajamentelor internaționale asumate, în vederea eradicării sărăciei globale și a asigurării unei dezvoltări durabile a țărilor partenere.

În calitate de membru al CONCORD, FOND contribuie anual la realizarea paginii de țară dedicată analizării modului de acordare la nivel național a Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare. Anul acesta, colectarea datelor și realizarea paginii de țară au fost realizate de FOND în cadrul proiectului Consolidarea Capacității și Sustenabilității FOND și a Organizațiilor Active în Domeniul Cooperării pentru Dezvoltare Internațională în România.

„Proiectul este derulat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND), cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este consolidarea capacității și sustenabilității FOND și a organizațiilor active în domeniul cooperării pentru dezvoltare internațională în România.” Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite
aici.

„Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați
www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”

***
CONCORD este confederația europeană pentru ajutor și dezvoltare, reprezentând peste 2.600 de ONG-uri în Uniunea Europeană.
FOND este o platformă reprezentativă ce reunește 34 de ONG-uri din România, active în domeniul cooperării pentru dezvoltare internațională și asistenței umanitare.