McCann Worldgroup și UM România a lansat ieri, 26 aprilie 2023, studiul „The Truth About New Europe 2023” - un studiu pan-european orientat spre viitor, care prezintă așteptările pe care Europa de astăzi le are pentru liderii de mâine.
Studiul a fost întreprins pe baza unui eșantion de 12.000 de cetățeni europeni și a unor interviuri aprofundate cu peste 60 de experți, dintr-o gamă largă de industrii, companii și instituții, inclusiv CEO, CMO, futuriști, jurnaliști și academicieni.
Potrivit rezultatelor, există un nivel din ce în ce mai mare de incertitudine în regiune și sentimente amestecate cu privire la potențialul Europei de a fi un lider global.
Aproximativ 1 din 2 cetățeni europeni este îngrijorat în prezent de siguranța traiului de zi cu zi și un procent de 54% crede că Epoca de Aur a Europei a trecut.
Ce îi îngrijorează pe români? Războiul, corupția și schimbările climatice...
În concordanță cu media europeană, 50% dintre români își fac griji că nu vor putea oferi suficientă hrană familiei. La o scară mai mare, cel mai mare procent de creștere din 2018, în privința a ceea ce îi îngrijorează pe români, s-a înregistrat ca fiind frica de schimbări climatice; procent care aproape s-a dublat, ajungând în top 3 griji ale românilor.
Realitățile economice dure au schimbat viziunea românilor cu privire la ceea ce ar trebui să fie UE ca instituție: de la un procent de 54%, care considera, în 2018, că aceasta ar trebui să reprezinte valorile reale, la 63%, care acum consideră că UE ar trebui să se axeze pe îmbunătățirea economiei. În plus, 70% dintre români consideră că „Europa trebuie să găsească o alternativă la capitalism”.
Și mai îngrijorător este că, majoritatea tinerilor Generației Z din România cred că, în viitor, vor fi nevoiți să părăsească Europa pentru a avea o viață mai bună.
Care sunt așteptările de la branduri?
Mai mult decât omologii lor europeni, românii atribuie brandurilor mai multă responsabilitate decât lor înșiși. 92% dintre români cred că liderii de business ar trebui să fie la fel de responsabili în fața publicului precum liderii politici. De asemenea, 83% dintre români se așteaptă de la companii să coopereze mai mult pentru a rezolva problemele în mod eficient, decât să concureze pentru a crește productivitatea și inovația.
Și nicăieri această așteptare nu este mai evidentă decât în rolul brandurilor de a proteja planeta. Mai mult decât în orice altă țară europeană, românii consideră că cea mai mare responsabilitate în inversarea schimbărilor climatice o au brandurile, mult mai mult decât guvernele și „oamenii obișnuiți” (52%, față de o medie europeană de 43%).
„O tremie dintre români se declară îngrijorați de schimbările climatice, în linie cu media europeană, iar 85% nu văd viitorul mediului de business fără o economie circulară. Cu toate acestea, se așteaptă ca schimbarea să vină din partea brandurilor, asupra cărora pun cea mai mare responsabilitate.
Dacă europenii își doresc mai multă ghidare în ceea ce privește sfaturile pentru o viață sustenabilă, pe care o consideră cel mai important domeniu pentru ei, în România, aceasta ocupă abia locul 8. Românii își doresc în cea mai mare măsură îndrumări în gestionarea finanțelor (41%).
Dincolo de sfaturi, acțiunile concrete devin o reală oportunitate pentru branduri ca să își dovedească valoarea adăugată pe care o aduc consumatorilor.” declară Andrei Florian, Culture & Insight Manager, McCann Worldgroup Romania
Creativitatea radicală, atât de specifică României, este o oportunitate pe scena europeană.
Devine din ce în ce mai evident că este nevoie de o creativitate radicală într-o perioadă de cotitură.
Prin apetitul lor mare pentru inovație, deschiderea spre remixul cultural, prin intermediul influențelor internaționale și spiritul întreprinzător, românii au ocazia să devină un actor important în viziunea europeană.
Românii sunt foarte încrezători în puterea tehnologiei. 63% dintre ei sunt de acord că „oamenii își pot îndeplini adevăratul potențial doar cu ajutorul tehnologiei”, comparativ cu 50% dintre europeni, și au mai multă încredere în inteligența artificială decât restul Europei; 41% fiind dispuși să lase calculatorul să ia mai multe decizii zilnice în locul lor, comparativ cu doar 34% dintre europeni. Totodată, românii simt o conexiune mai puternică cu comunitățile lor online decât restul Europei, doar 5% spunând că nu aparțin unei comunități online, comparativ cu media europeană de 18%.
Temerile legate de imigrație au scăzut de la 10% în 2018, la 4% astăzi, cu mult sub media regională de 14%. De asemenea, România are cel mai mare număr de persoane care consideră că Europa va fi un loc deosebit de bun pentru o viață spirituală sau religioasă în secolul XXI (15% la nivel local, față de 8% regional).
În ceea ce privește spiritul întreprinzător, în timp ce 54% dintre europeni ar înceta complet să lucreze dacă ar putea (chiar 69% în cazul Marii Britanii), doar 36% dintre români ar face acest lucru. În plus, 48% dintre români aleg să facă mereu lucruri noi, chiar dacă aceasta înseamnă să lucreze pe contracte pe termen scurt.
„McCann România este în ”The Business of Creative Excellence”. Asta înseamnă că punem la treabă această creativitate ”radicală” specifică nouă, ca să venim cu soluții inovatoare care rezolvă nevoile de business ale clienților într-un mod eficient și surprinzător.
De exemplu, conform studiului, românii își doresc ca Europa să fie un lider global în turism, mai mult decât toți ceilalți europeni.
O astfel de soluție este campania ”The Most Beautful Dental Clinic”, dezvoltată împreună cu ANAT și SSER.” declară Cătălin Dobre, Co-CEO & Chief Creative Officer, McCann Worldgroup Romania
***
Mai multe detalii despre rezultatele studiului European:
https://truthaboutneweurope.mccannworldgroup.com/p/1
McCann Worldgroup România are în portofoliu numeroase branduri internaționale pentru care dezvoltă campanii la nivel regional sau global (Beko, Mastercard, Microsoft, Ikea, Schar, Raiffeisen, Coca Cola), unele din cele mai mari branduri internaționale cu prezență în România (Vodafone, KFC, Lidl, BAT, L’Oreal, Nestle, Tuborg) și branduri românești de tradiție (Dedeman, Arctic, Rom, Albalact, Dorna, Kober).
Demersurile creative și de business au fost apreciate pe plan international și local cu 39 premii la Cannes Lions International Festival of Creativity și sute de alte trofee la festivaluri precum Golden Drum, Internetics, Effie România și Global Effie, D&AD, One Show, Webby Awards.
Din grupul de comunicare McCann WorldGroup România fac parte agenţiile McCann București şi MRM România. La nivel internaţional, este parte a McCann WorldGroup – una dintre cele mai puternice reţele de advertising cu birouri în 205 oraşe din 132 de ţări
UM România, divie a rețelei internaționale IPG Mediabrands, este una dintre cele mai mari agenții de media din România, fiind cea mai titrată agenție din regiune, cu premii la festivalurile Cannes, Effie, Festival of Media și Eurobest. În România, clienţii agenţiei acoperă cele mai importante categorii; printre aceştia se numără: Dedeman, KFC, Kaufland, Fiterman Pharma, Kober, Alpha Bank, Kandia Dulce.
McCann Worldgroup și UM România lucrează împreună pentru a dezvolta strategii integrate de comunicare și a oferi clienților soluții creative de business, servicii media personalizate, susținute de tehnologii de ultimă oră.