Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.
Astfel, în prima jumătate a anului, pe platforma Galantom au fost susținute 153 de ONG-uri și 279 de proiecte comunitare implementate de acestea, iar cea mai mare donație făcută a fost în valoare de 15.500 de lei.
22% din donații au mers către proiecte care vizau ajutorul umanitar, acest domeniu fiind, pentru prima dată în istoria platformei, cel mai susținut din punct de vedere al valorii donațiilor făcute. La suma de 482.766 lei care a fost strânsă în total, au contribuit semnificativ și cele 22 de proiecte menite să sprijine refugiații din Ucraina. Totodată, ca procent, cele mai multe donații făcute pe galantom.ro, 33% din numărul total, au mers către proiecte din domeniul sănătății.
Cea mai populară modalitate de implicare pe platformă a rămas dăruirea zilei de naștere, cu peste 45% din valoarea totală a donațiilor, dar cei care vor să se implice o pot face și prin alte modalități precum participarea la evenimente sportive, renunțarea la un obicei nesănătos sau dăruirea altor evenimente importante din viața lor.
Cu toate că cifrele arată în continuare o implicare notabilă din partea românilor, ele sunt în scădere față de aceeași perioadă din 2021. Astfel, numărul de donații a scăzut cu 27%, iar valoarea donațiilor cu 12%.

„Trăim vremuri tulburi și experimentăm cu toții o oboseală psihică care ne face să fim mult mai atenți cu felul în care ne folosim atât resursele financiare cât și timpul. Este o reacție normală și un răspuns natural la provocările aduse de ultimii ani care are ca efect și o scădere a implicării în susținerea cauzelor sociale. Cu toate acestea, există în continuare mulți oameni de bine care își asumă rolul de galantom și în vremuri complicate, mobilizându-și prietenii și cunoștințele pentru cauze aproape de inima lor. Anul acesta ne așteptăm la o creștere a numărului de galantomi care se vor implica prin evenimente sportive, odată ce se reia organizarea acestora datorită ridicării restricțiilor”, spune Andrei Chirtoc, cofondator al asociației One Kind și Project Manager galantom.ro.
Începând cu decembrie 2021, Galantom are și sprijinul ING Bank, care a decis să se alăture proiectului pentru a contribui la creșterea digitalizării donațiilor din România. Dincolo de dezvoltarea platformei, ING Bank susține introducerea sub umbrela Galantom a altor două componente: dezvoltarea unui formular de donații pentru site-urile ONG-urilor și a unei aplicații de donații prin POS.
„Experiența recentă, dacă vorbim despre implicarea clienților și colegilor noștri în cauze caritabile prin HomeBank sau galantom.ro, ne-a arătat încă o dată că atunci când oamenii au o opțiune la îndemână prin care să facă un bine, ei nu vor ezita.
Digitalizarea filantropiei contribuie la construirea sănătății financiare pentru societatea civilă, dar înseamnă în primul rând să donezi în siguranță și cu minim de efort. Fundraisingul digital ajută donatorul, dar e în egală măsura un sprijin pentru organizațiile non-guvernamentale, mai ales în perioade dificile, ele având un mijloc suplimentar prin care să colecteze fonduri ce contribuie la rezolvarea unor probleme sociale.” Alexandra Maier, Sustainability Manager, ING Bank Romania.

De la înființare și până acum, o mulțime de oameni generoși și-au susținut cauzele în care cred prin intermediul platformei Galantom, printre ei numărându-se și oameni cu povești extraordinare, pe care Galantom îi prezintă cu mândrie prin intermediul proiectului Portret de Galantom, pentru a-i sărbători și pentru a-i inspira și pe ceilalți să se implice.
Poveștile celor 20 de participanți din ediția a doua a proiectului Portret de Galantom vor putea fi citite începând cu această lună pe blogul galantom.ro, dar și pe pagina de Facebook Galantom. Aceștia au strâns bani pentru domenii precum sănătate, cauze umanitare și persoane din medii defavorizate și educație, atât prin intermediul instrumentului Dăruiește ziua ta, cât și prin diferite provocări sportive realizate. Fotografiile din cadrul proiectului Portret de Galantom sunt realizate de Cristian Șuțu.
***
Platforma Galantom a fost dezvoltată de Asociația ONEKIND și Asociația People for Sport pentru ca oamenii de bine din România să poată susține cu ușurință cauzele sociale în care cred. Lansat în 2013, proiectul Galantom reprezintă una dintre dovezile palpabile că românii sunt din ce în ce mai implicați social și din ce în ce mai interesați de rezolvarea problemelor din comunităţile lor. De la înființare și până în prezent, platforma a strâns peste 22 de milioane de lei, aproape 172.000 de donații, peste 15.000 de pagini de fundraising și 440 de ONG-uri care au beneficiat de sprijinul oamenilor de bine.