Aici vin pe lume prematuri și de 500 de grame și sunt îngrijite sarcini cu patologii dificile, inclusiv ale gravidelor sub 17 ani. În ultimii cinci ani, în România 3.696 de fete au devenit mame înainte de vârsta de 15 ani

 

Dotarea precară a secțiilor de terapie intensivă neonatală și a maternităților din România, precum și întârzierea lucrărilor de reabilitare și modernizare sunt condiții agravante pentru rata ridicată a mortalității infantile în România, din nou în creștere. Pentru anul 2024, peste 45 de unități medicale au solicitat sprijinul Organizației Salvați Copiii pentru programe de dotare și reabilitare. Este nevoie de peste 250 de echipamente medicale performante, printre care: 17 incubatoare, 10 mese de reanimare,  13 ecografe, 17 aparate de ventilație, două aparate de radiologie, două hote de flux laminar, 32 de injectomate, trei sisteme de monitorizare, laparoscop, linie de endoscopie, echipamente specifice pentru susținerea alimentației parenterale - aparat de analiză nutrițională a laptelui matern, frigider, pasteurizator etc, pentru care sunt necesare peste 5 milioane de euro. Din păcate, România continuă să se confrunte cu disproporții sociale semnificative, iar segmentul vulnerabil al populației, în special femeile gravide și copiii, se află în situații de marginalizare. Tinerele care devin mame la vârste fragede se expun la riscuri majore pentru sănătate, precum hipertensiunea arterială, anemia, nașterea prematură, subponderabilitatea la naștere a nou-născutului și depresia post-partum. Nașterea la vârste fragede reprezintă o vulnerabilitate în plus atât pentru mamă, cât și pentru nou-născut, fenomenul gravidității în rândul minorelor fiind frecvent asociat cu mortalitate infantilă crescută, conform raportului Ministerului Sănătății (INSP) pentru 2022. În total, din 2018 până în 2022, România a înregistrat 40.916 nașteri din mame sub 18 ani, dintre care 3.696 au fost la mame care încă nu împliniseră 15 ani.

 

Cu toate că în anul 2022 România a înregistrat doar 4,59% din nașterile din UE, procentul ajunge la 28,14% pentru nașterile de la mame sub 18 ani și la 44,17% pentru cele de la mame până în 15 ani.

 

Dinamica nașterilor provenind din mame minore, pentru ultimii cinci ani (date Eurostat):

 

  • 2018: 8.621 de nașteri de la mame cu vârsta sub 18 ani, dintre care 725 de la mame care încă nu  împliniseră 15 ani;
  • 2019: 8.457 de nașteri de la mame sub 18 ani, 749 de la mame sub 15 ani;
  • 2020: 8.276 de nașteri de la mame sub 18 ani, 731 de la mame sub 15 ani;
  • 2021: 8.024 de nașteri de la mame sub 18 ani, 745 de la mame sub 15 ani;
  • 2022: 7.538 de nașteri de la mame sub 18 ani, 746 de la mame sub 15 ani.

 

Doar la maternitatea Polizu, în 2023, au născut 162 de mame minore, cu vârste între 12 și 17 ani, sarcinile la vârste fragede având risc de preeclampsie, restricție de creștere intrauterină  și suferință fetală. Dintre cele 162 de gravide minore, una avea doar 12 ani, nouă dintre ele 13 ani, 18 dintre ele 14 ani, 30 dintre ele 15 ani, 49 aveau 16 ani și 55 de fete au devenit mame la 17 ani.

 

Pe parcursul anului 2023, la Maternitatea Polizu au venit pe lume 321 de copii prematuri, 5,3% dintre ei la limita viabilității. Cel mai mic prematur care a supraviețuit a avut la naștere 540 grame.

 

„Modernizarea secțiilor, progresele tehnologice care implică echipamente performante și proceduri complexe și specifice, salvatoare de viaţă, dublate de profesionalismul echipei medicale pasionate și dedicate, sunt vitale pentru micuţii pacienţi și pentru pacientele noastre. Schimbarea mediului și oferirea unui spațiu mai prietenos și completarea echipamentelor deja existente vor susține misiunea noastră de a fi aproape de marii și micii pacienți!”, spune managerul spitalului Conf. Dr. Toader Daniela Oana.

 

Organizația Salvați Copiii România va reabilita și dota aici Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator. Ultimele renovări complete în Blocul Operator s-au făcut în urmă cu 40 de ani, este nevoie să fie refăcute circuitele administrării gazelor anestezice și circuitele electrice, este nevoie de recompartimentare și modernizare, pentru asigurarea  siguranței pacientelor.

 

Pentru că în maternitatea Polizu există cea mai mare secție de terapie neonatală pentru prematuri din țară, aici vin să fie tratate mamele cu patologii diverse din toată țara care aduc pe lume copii prematuri, precum și gravidele cu sarcini cu risc (preeclampsii, sindrom HELLP, placenta praevia etc.).

 

Anual, medicii efectuează aproximativ 3.200 de intervenții în Blocul operator, dintre care peste 1.200 sunt intervenții majore, cu un grad ridicat de complexitate. Astfel, în Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator ajung anual aproximativ 5.000 de paciente pentru intervenții chirurgicale complexe, de la sarcinile cu risc crescut până la patologii din sfera oncologică.

 

„Programul de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală este unul prioritar pentru Salvați Copiii. Am făcut muncă de pionierat în domeniu și, după 14 ani, programul a devenit unul amplu, atât în comunitățile vulnerabile, cât și în ceea ce privește întărirea capacității spitalelor în salvarea și îngrijirea                 nou-născuților. Avem în medici cei mai buni parteneri și astfel reușim să sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar, dar eforturile trebuie consolidate cu politici de sănătate coerente și care să corecteze disparitățile”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.

 

Mulțumim tuturor celor care susțin programele pentru sănătatea mamei și a copilului.

Pentru că ne dorim să avem alături de noi cât mai mulți susținători, anul acesta, Organizația Salvați Copiii a lansat campania Camera cea mai mică, ilustrând faptul că un spațiu de doar 0.2 metri pătrați, dimensiunea unui incubator, poate face diferența între viață și moarte pentru copiii născuți prematur. Obiectele miniaturale care alcătuiesc Camera cea mai mică sunt acum disponibile pe platforma licitatii.salvațicopiii.ro. Licitează și contribuie la dotarea maternităților din România cu echipamente medicale necesare copiilor născuți prematur.

 

CONTEXT:

În perioada 2010 - 2023, Organizația Salvați Copiii s-a implicat activ în susținerea sănătății copiilor și  a mamelor prin proiecte de renovare, modernizare și dotare cu echipamente performante a unităților medicale. Au fost dotate 126 de unități medicale, secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, pediatrie și obstetrică-ginecologie, din toate județele țării, investind peste 11 milioane de euro. Peste 1.770 de echipamente  au susținut și facilitat tratamentul a peste 200.000 de copii.

 

Până la sfârșitul anului 2024, 45 de unități medicale așteaptă susținerea noastră:

  • Arad: Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
  • Bacău:  Spitalul Județean de Urgență Bacău
  • Botoșani: Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani
  • Brăila: Spitalul Județean de Urgență Brăila
  • Călărași: Spitalul Municipal Oltenița
  • Cluj: Spitalul Municipal Gherla
  • Galați: Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, Spitalul de copii "Sf. Ioan" Galați
  • Giurgiu: Spitalul Orășenesc Bolintin Vale, Spitalul Județean de Urgență Giurgiu
  • Gorj: Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești
  • Harghita: Spitalul Municipal Toplița
  • Hunedoara: Spital Municipal ,,Al. Simionescu", Spitalul Județean de Urgență Deva
  • Ialomița: Spitalul Județean de Urgență Slobozia
  • Iași: Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie Elena Doamna, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă
  • Ilfov: Spitalul Clinic Județean de Urgență
  • Maramureș: Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”
  • Mureș: Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș
  • Neamț: Spitalul Orășenesc “Sf. Dimitrie” Târgu Neamț, Spitalul Municipal Roman
  • Prahova: Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte, Spitalul de Pediatrie Ploiești, Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul Județean de Urgentă Dr. Constantin Andreoiu Ploiești 
  • Suceava: Spitalul Județean de Urgență Suceava, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Municipal ,,Al. Simionescu"
  • Teleorman: Spitalul Județean de Urgență Alexandria, Spitalul Municipal Caritas - Roșiorii de Vede
  • Timiș: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu Timișoara
  • București: Spitalul Clinic de Copii Doctor Victor Gomoiu, Spitalul Clinic “ Nicolae Malaxa”, Maternitatea  Elias, Maternitatea Bucur din cadrul Spitalului Clinic de Urgență "Sf. Ioan", Spitalul Clinic CF2, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Sklodowska Curie, Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Pantelimon", Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic Filantropia, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” București  - Secția UPU Pediatrie și Maternitatea Polizu.

 

***

 

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:

De 34 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în 118 ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 3.800.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.