Viitorul copiilor este periclitat dacă nu se adoptă măsuri urgente pentru a proteja drepturile copiilor într-o lume aflată în schimbare, avertizează UNICEF în raportul său de referință publicat astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului.
Potrivit raportului Starea copiilor lumii 2024: viitorul copiilor într-o lume aflată în schimbare, există trei forțe importante la nivel global – sau megatendințe – care vor afecta viața copiilor până în 2050 și după această dată. Megatendințele – schimbările demografice, crizele climatice și ecologice și tehnologiile inovatoare – oferă indicii-cheie referitoare la provocările și oportunitățile cu care s-ar putea confrunta copiii în viitor.
„Sunt numeroase crize care afectează copiii, de la șocuri climatice până la pericole online, iar acestea se vor intensifica în anii următori,” a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell. „Previziunile acestui raport demonstrează faptul că deciziile pe care le iau – sau nu reușesc să le ia – liderii mondiali astăzi definesc lumea pe care o vor moșteni copiii. Pentru a crea un viitor mai bun în 2050, nu este suficientă imaginația. Este nevoie și de acțiune. Progresele realizate de-a lungul deceniilor, mai ales în cazul fetelor, sunt puse în pericol.”
Criza climatică este deja una profundă, 2023 fiind cel mai cald an înregistrat vreodată. Raportul estimează că, în deceniul 2050-2059, crizele climatice și ecologice vor deveni și mai răspândite, urmând ca de opt ori mai mulți copii să fie expuși unor valuri de căldură extremă, de trei ori mai mulți copii să se confrunte cu inundații fluviale extreme și de aproape două ori mai mulți copii să fie expuși incendiilor de vegetație extreme, comparativ cu anii 2000.
Modul în care aceste pericole climatice vor afecta copiii depinde de vârsta, starea de sănătate, mediul socio-economic și accesul acestora la resurse. De exemplu, un copil care are acces la o locuință rezistentă la schimbările climatice, la un sistem de răcire, la servicii medicale, la educație și la apă curată are șanse mai mari de a supraviețui șocurilor climatice decât un copil care nu are acces la acestea. Raportul subliniază necesitatea de a lua măsuri urgente și concrete de protecție a mediului pentru a proteja toți copiii și pentru a reduce riscurile la care sunt expuși aceștia.
Se estimează că Africa Subsahariană și Asia de Sud vor avea cel mai mare număr de copii în anii 2050. Totodată, se așteaptă o îmbătrânire a populației, ponderea copiilor urmând să scadă în fiecare regiune a lumii. Deși încă ridicată, populația infantilă a scăzut la sub 40% în Africa – față de 50% în anii 2000. De asemenea, este sub 17% în Asia de Est și Europa de Vest, unde copiii reprezentau 29%, respectiv 20% din populație în anii 2000.
Aceste schimbări demografice aduc o serie de provocări, unele țări fiind nevoite să își extindă serviciile pentru un număr mare de copii, în timp ce altele trebuie să acopere nevoile unei populații tot mai îmbătrânite.
Între timp, raportul recunoaște faptul că tehnologiile inovatoare – precum inteligența artificială (AI) – vin atât cu oportunități, cât și cu pericole pentru copii, care interacționează deja cu inteligența artificială integrată în aplicații, jucării, programe de asistență virtuală, jocuri și programe de învățare. Dar decalajul digital este în continuare unul pronunțat. În 2024, peste 95% dintre locuitorii țărilor cu venituri mari sunt conectați la Internet, comparativ cu aproximativ 26% în țările cu venituri mici.
Raportul remarcă faptul că un procent mare de tineri din țările cu venituri mici și medii au dificultăți în a accesa competențele digitale, lucru care le va afecta capacitatea de a folosi eficient și responsabil instrumentele digitale în scopul educației și la viitoarele locuri de muncă. Aceste bariere țin deseori de mediul socio-economic, gen, limbă și accesibilitate.
Raportul vine și cu câteva vești bune. Se estimează o creștere a speranței de viață la naștere. De asemenea, se așteaptă continuarea progreselor înregistrate în ultimii 100 de ani în ceea ce privește accesul copiilor la educație. Astfel, la nivel mondial, aproape 96% dintre copii vor avea parte în 2050 de educație primară cel puțin, o creștere față de ponderea de 80% în anii 2000. Totodată, raportul afirmă că rezultatele pentru copii s-ar putea îmbunătăți semnificativ prin creșterea investițiilor în educație și sănătate publică și prin reguli de protecție a mediului mai stricte. De exemplu, s-ar putea reduce diferențele de gen în ceea ce privește nivelul de studii, precum și gradul de expunere la pericolele ecologice.
Starea copiilor lumii 2024 subliniază importanța focalizării pe drepturile copilului, așa cum sunt prevăzute acestea în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, în cadrul tuturor strategiilor, politicilor și acțiunilor. Raportul îndeamnă la acțiune pentru a răspunde provocărilor și oportunităților prezentate de cele trei megatendințe prin:
- investirea în educație, în servicii și în orașe durabile și reziliente pentru copii.
- creșterea rezilienței climatice a infrastructurii, a tehnologiilor, a serviciilor esențiale și a sistemelor de asistență socială.
- asigurarea conectivității și a unor tehnologii sigure pentru toți copiii.
În acest an, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului – o zi în care UNICEF întreprinde acțiuni pentru copii – se sărbătorește sub tema „Ascultă viitorul”. În cadrul campaniei, UNICEF a rugat copiii să scrie scrisori despre lumea în care și-ar dori să trăiască în 2050. Au venit răspunsuri din întreaga lume – inclusiv din Gaza, Haiti și Tanzania – exprimând dorința copiilor de a fi în siguranță, sănătoși, educați și protejați de războaie și de pericolele climatice.
Scrisorile pot fi citite aici.
„Ziua Internațională a Drepturilor Copilului oferă liderilor ocazia să își demonstreze angajamentul față de drepturile copiilor și starea de bine a fiecărui copil,” a afirmat Russell. „Putem contura un viitor mai bun pentru copiii de mâine, dar trebuie să începem acest lucru acum.”
***
Despre UNICEF
UNICEF este prezent în unele dintre cele mai dificile locuri din lume pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizați copii ai planetei. În peste 190 de țări și teritorii, venim în sprijinul fiecărui copil, oriunde s-ar afla acesta, cu scopul de a construi o lume mai bună pentru toți.