Principalele motive de îngrijorare ale românilor din Generațiile Millennials și Z sunt educația și dezvoltarea abilităților personale și profesionale (37% dintre Millennials și 38% dintre cei din Generația Z), nivelul de corupție din mediul de afaceri și din politică (35%, respectiv 30%) și protecția mediului (29%, respectiv 27%), conform studiului Deloitte Global Millennial and Gen Z Survey 2021, realizat în 45 de țări din întreaga lume, inclusiv România. Acestea diferă în mare măsură de rezultatele la nivel global, conform cărora cele mai mari preocupări ale exponenților Generației Millennials sunt legate de menținerea stării de sănătate (28%), șomaj (27%) și protecția mediului (26%), în timp ce cei din Generația Z pun pe primul loc protecția mediului (26%), urmată de șomaj (25%) și de menținerea stării de sănătate.

Pandemia de COVID-19 a creat incertitudine cu privire la viitorul financiar al celor două generații, astfel că 44% dintre românii Millennials sunt stresați în cea mai mare parte a timpului, ușor peste media globală de 41%. În cazul Generației Z, 51% dintre respondenții din România spun că sunt stresați aproape permanent, comparativ cu media globală de 46%.

Cei mai importanți factori de stres sunt resimțiți mult mai intens în România în comparație cu media la nivel global, mai arată studiul. Astfel, pentru Millennials, sursele principale de stres sunt situația financiară pe termen lung (61% în România vs. 46% la nivel global), bunăstarea familiei (57% dintre români vs. 46% la nivel global), locul de muncă și perspectivele de carieră (56% vs. 41%), starea de sănătate fizică și mentală (51% vs. 33%). Pentru Generația Z, principalul factor de stres este legat de bunăstarea familiei (66% în România vs. 47% global), urmat de aspectele ce țin de carieră (62% vs. 50%), situația financiară pe termen lung (58% vs. 48%) și starea de sănătate fizică și mentală (48% vs. 35%).

„Preocupările tinerilor din Generațiile Millennials și Z s-au schimbat ușor în contextul pandemiei, atât în România, cât și la nivel global. Totuși, românii rămân mai ancorați în aspectele legate de situația financiară și, implicit, de carieră, decât media globală, dominată de preocuparea pentru protecția mediului, cel puțin în cazul Generației Z. Este salutar faptul că tinerii români sunt interesați de educație și de dezvoltarea abilităților personale și profesionale, însă este preocupant că majoritatea dintre ei nu consideră adecvat nivelul actual de acces la aceste resurse esențiale, nu doar pentru succesul lor individual, ci și pentru progresul nostru, ca societate”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova
.

Conform studiului, în țara noastră, 80% dintre Millennials și 88% din cei din Generația Z spun că pandemia i-a determinat să acționeze pentru a-și îmbunătăți viața proprie (față de 71%, respectiv 70%, la nivel global) și a comunității din care fac parte (68% dintre Millennials, 78% din Generația Z). La nivel global, procentele sunt mult mai mici, cu aproape 20 de puncte procentuale în cazul Generației Z. În contextul pandemiei, 84% dintre tinerii români din ambele generații spun că au respectat recomandările autorităților în domeniul sănătății publice (mai mult de zece puncte procentuale peste media globală).

Ajuns la cea de-a zecea ediție, studiul Deloitte Global Millennial and Gen Z Survey a fost efectuat în rândul a peste 14.500 de exponenți ai Generației Millennials (născuți între ianuarie 1983 și decembrie 1994) și a aproximativ 8.500 exponenți ai Generației Z (născuți între ianuarie 1995 și decembrie 2003) din 45 de țări din întreaga lume. Printre intervievați sunt atât angajați cu funcții executive în organizații mari, cât și persoane angajate pe bază de proiect (gig), voluntari sau șomeri, absolvenți de studii medii și universitare, dar și persoane care nu au absolvit aceste forme de învățământ (în special în cazul celor din Generația Z).

***
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 330.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 2.000 de profesioniști.

Photo by Wyron A from Unsplash