Kaufland România alături de Asociația pentru Responsabilitate Socială „Plan B” anunță rezultatele unui sondaj național privind comportamentul alimentar al copiilor. Cercetarea sociologică vine în continuarea proiectului CSR de educație nutrițională „Akademia Kinderland”, o școală mobilă de nutriție și aplicație de nutriție în limba română, derulat de asociație și retailer în ultimii patru ani.

Pe lângă informațiile importante despre obiceiurile și educația alimentară ale copiilor din România, studiul își propune să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că obiceiurile alimentare greșite pe care părinții le transmit copiilor reprezintă o urgență la nivel național din cauza efectelor pe termen lung pe care acestea le au asupra sănătății celor mici.

Conform datelor furnizate de grupul țintă – părinți cu vârste de peste 25 de ani, implicați în alimentația copiilor lor – comportamentele legate de nutriție în familie nu sunt dintre cele mai sănătoase. Astfel, 65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, iar 22% dintre părinții intervievați recunosc că cei mici mănâncă dulciuri de două-trei ori pe zi, în timp ce recomandarea nutriționiștilor este de 1-2 ori/săptămână.

Cei mici consumă săptămânal sucuri, gustări sărate și produsele semipreparate
De asemenea, 43% dintre părinți au declarat cei mici consumă băuturi carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des, iar dintre aceștia 14% aleg sucuri în locul apei pentru hidratare. La întrebarea despre tipurile de alimente pe care obișnuiesc să le ofere copiilor, 52% dintre respondenți au indicat gustările sărate (chips-uri, sticks-uri) și 49% produsele semipreparate de tipul mezelurilor sau crenvurștilor.

Dintre cei intervievați, procente importante susțin ca au aproape mereu în casă dulciuri (41%), produse semipreparate (31%) și băuturi non-alcoolice carbogazoase (19%).

Deși 69% dintre părinți se declară conștienți de faptul că obiceiurile lor de consum influențează comportamentul alimentar al copilului, doar 35% dintre aceștia își caracterziează stilul de viață ca fiind unul „mai degrabă sănătos”.

Mai multe alimente procesate, mai puține fructe și legume
Prezența alimentelor procesate în preferințele românilor este și ea de semnalat - 52% dintre părinți au declarat că cei mici consumă produse procesate o dată pe săptămână sau mai des, iar 12% admit că obișnuiesc în mare și foarte mare măsură să mănânce alimente procesate în locul celor proaspete.

În mod paradoxal, 56% dintre părinți consideră că alimentele procesate sunt nesănătoase, principalele mâncăruri de acest tip menționate spontan fiind mezelurile, lactatele și produsele de tip fast-food.

În același timp, 3 din 10 părinți susțin că copiii lor nu consumă fructe proaspete zilnic sau aproape zilnic.

Ciorba, preferata românilor

În ceea ce privește tipurile de mâncăruri preferate de copiii românilor intervievați, ciorba se clasifică pe primul loc (45%), urmată de mâncarea gătită și cartofii sub diverse forme de preparare (35%, respectiv 34%), în timp ce pentru micul dejun cei mai mulți preferă cerealele cu lapte (73%). Dulciurile, croissantele și produsele de patiserie revin în prim plan atunci când se discută despre gustările dintre mese pe care le aleg copii.

„În 2018, am început programul de educație nutrițională Akademia Kinderland pentru a oferi părinților și copiilor un instrument de învățare care să le vorbească pe limba lor despre nutriție și alimentația responsabilă. Rezultatele studiului realizat împreună cu partenerii de la Asociația Plan B ne confirmă cât de important este să continuăm pe această cale și să dezvoltăm proiectele care încurajează un stil de viață echilibra”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Mnager Kaufland România.

„Rezultatele acestui studiu ne arată că este nevoie să ne implicăm și mai mult în creșterea cu responsabilitate a copiilor noștri. Facem un apel către autorități să recunoască importanța educației nutriționale și, cât mai repede, să introducă orele de nutriție în școli. Pentru a ajunge adulți sănătoși, copiii trebuie să adopte un stil de viață sănătos, iar acest lucru se învață în primul rând acasă. Apoi, școala ar trebui să devină locul în care aceste cunoștințe și deprinderi se consolidează”, a declarat Raluca Costache, Project Manager Asociația Plan B.

„Orice inițiativă de a educa este binevenită, mai ales în condițiile în care statul nu face educație în alimentație, așa cum ar fi normal. Ar trebui să existe un plan național și mult mai multă aplecare către această zonă pentru că România este în topul țărilor cu obezitate infantilă, lucru care își are originile în stilul de viață alterat al copiilor noștri. Studiul aduce în prim plan câteva realități importante: frecvența consumului de dulciuri, de alimente procesate și de sucuri este mare, iar acesta este un semnal de alarmă. Consumul recurent reprezintă o problemă, de multe ori fiind cauza creșterii în greutate”, a afirmat medicul nutriționist Șerban Damian.

Studiul despre comportamentele alimentare ale copiilor a fost realizat de Reveal Marketing Research, în perioada 25 august - 5 septembrie, pe un eșantion reprezentativ național de 801 respondenți, eroarea de eșantionare fiind de +/- 3,5%.

Studiul integral poate fi consultat la adresa https://planb.ngo/raport-de-cercetare/.

***
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.350 de magazine în 8 țări, 139.000 de angajați și o rețea de 145 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.

Despre Asociația Plan B
Asociația Plan B este o organizație non-guvernamentală fondată în 2016, care își propune o abordare diferită, aceea de a folosi business-ul ca o forță a binelui, prin proiecte de responsabilitate socială. Asociația oferă consultanță specializată în CSR și propune proiecte de educație non-formală.

Photo by Kelly Sikkema from Unsplash