Pentru Samad, războiul din Ucraina a însemnat a doua dislocare de acasă, de la școală și de lângă prieteni. La 14 ani, copilul a fost nevoit să fugă de violențele războiului și să se refugieze în România după ce, cu doar opt luni înainte, și-a abandonat alături de părinți casa natală din Afganistan. De la debutul agresiunii militare din Ucraina, care a dus la un exod fără precedent în Europa, au fost înregistrați 528 de copii care au intrat neînsoțiți în România, dintre care 225 sunt în continuare în centrele din țara noastră.

Dintre cele 469.284 de persoane din Ucraina care au intrat în România de la debutul crizei umanitare (24 februarie), 4.019 au depus cereri de azil politic, până în data de 17 martie.

“Când a început războiul în Afganistan, ne-am părăsit casa, în care aveam lucrurile noastre. Am încuiat totul și am venit în Ucraina”, povestește Samad. La opt luni distanță, însă, Samad a trebuit să mai fugă o dată de război, cu doar câteva lucruri la el. Se simte puternic: a supraviețuit celor două războaie.

Copiii prinși în zonele de război din Ucraina sunt expuși riscurilor de înfometare, frig și trafic de persoane. Estimările arată că jumătate dintre cei care s-au refugiat sunt copii, printre ei aflându-se și copii neînsoțiți. Totodată, mai mult de 100.000 de copii ucraineni trăiesc în instituții de îngrijire a copilului și sunt în risc crescut de a fi lăsați în urmă.

Organizația Salvați Copiii lucrează pentru a identifica familiile și pentru a reuni copiii cu familiile extinse sau cu prieteni din Ucraina, România, Polonia și alte state vecine, unde ucrainenii se refugiază din calea războiului.

Nevoile acute rămân cele legate de asistența umanitară rapidă, de informații și de suport emoțional, atât la frontieră, cât și în centrele în care sunt cazați. De asemenea, o vulnerabilitate specială o au copiii care provin din sistemul de protecție a copilului din Ucraina.

„Am stat trei zile într-un subsol. Mi-am ținut copiii acolo, doar ca să mă asigur că vor trăi.”Alina este mama a trei copii, a locuit în orașul Irpin cu soțul și copiii ei până la izbucnirea conflictului. Familia s-a ascuns într-un subsol timp de trei zile, înainte de a reuși să ajungă la granița cu România. Soțul ei a rămas în Ucraina, să lupte.

Alina își propune să ajungă la membrii familiei ei care locuiesc în Spania, dar nu este sigură cât timp ar putea dura călătoria și care este procesul pentru obținerea vizei. Deocamdată, familia se află în tabăra pentru refugiați din România, unde copiii au folosit spațiul de joacă amenajat de Salvați Copiii. Alina spune că fiilor ei le place să joace jocuri acolo, ceea ce o face fericită în ciuda experiențelor trăite.

Cei care doresc să sprijine programul de asistență umanitară o pot face aici: https://bit.ly/SalvatiCopiiiUcraina sau pot trimite un SMS la 8827 cu textul SALVEZ, donație singulară de 2 EURO.

De la declanșarea acestei crize până în prezent, Salvați Copiii a asigurat asistență umanitară pentru 16.499 de persoane, dintre care 9.172 de copii ucraineni și 7.327 de adulți (femei, vârstnici, bărbați cu derogare medicală, familii extinse) constând în alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, pampers, suzete, biberoane, cărucioare, port-bebeuri, termosuri cu apă caldă, jucării, pături și alte produse de imediat ajutor, cartele telefonice oferite gratuit de companiile de telefonie mobilă, suport emoțional, traducere și consiliere informațională - materiale de informare în limba ucraineană (informații despre procedura de azil, mijloace de călătorie, spitale, harta și adresele centrelor pentru solicitanții de azil etc.).

Echipele organizației aflate în prezent pe teren numără aproximativ 110 specialiști (coordonatori, psihologi, educatori, asistenți sociali) și voluntari (unii dintre ei vorbitori de limbă ucraineană).

Cei mai mulți refugiați care ajung în România sunt în tranzit, deplasându-se cu mașini sau pe jos, ori cu bacul peste Dunăre, la Isaccea. În foarte multe situații, transportul este asigurat cu mașinile pompierilor (microbuze) până la taberele IGSU sau în centrele Inspectoratului General pentru Imigrări. Starea generală a grupurilor care sosesc la granițe este de totală epuizare, iar solicitările cele mai frecvente sunt legate de informații practice privind formalitățile legale, mijloacele de deplasare spre alte zone ale României și alte state europene, serviciile de ajutor oferite ori soluțiile de cazare.

Organizația Salvați Copiii evaluează constant nevoile copiilor și ale familiilor acestora și oferă asistență umanitară, după caz, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în Centrele de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și în taberele de refugiați coordonate de IGSU și în punctele de staționare. Până în prezent, echipele Salvați Copiii au fost prezente în 9 puncte de trecere a frontierei:
  • Isaccea, jud. Tulcea
  • Siret, jud. Suceava
  • Halmeu, jud. Satu Mare
  • Sighetu-Marmatiei, jud. Maramures
  • Giurgiulești, jud. Galați
  • Rădăuți Prut, jud. Botoșani
  • Sculeni, jud. Iași
  • Mihăileni, jud. Botoșani
  • Albița, jud. Vaslui.

  • Sunt oferite servicii umanitare în 5 Centre de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări în:
  • Rădăuți, jud. Suceava
  • Galați, jud. Galați
  • Șomcuta Mare, jud. Maramureș
  • Timișoara, jud. Timiș
  • București

  • În două tabere de refugiați IGSU și un punct de staționare oferim asistență directă, consiliere informațională și derulăm activități pentru copii:
  • Siret (stadion)
  • Rădăuți (stadion)
  • Gara de Nord – București.

  • Experiența Salvați Copiii în domeniu
    Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate, în vederea integrării lor sociale și educaționale. În cei 27 de ani de activitate în domeniul azilului, peste 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional, în cele 5 centre regionale (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara).

    Mulțumim tuturor voluntarilor, donatorilor și companiilor care au ales să susțină programul Salvați Copiii de asistență umanitară pentru copiii refugiați din Ucraina și familiilor lor care au ajuns pe teritoriul României.

    Parteneri Media: PRO TV, Prima TV, Europa FM și Discovery România

    Parteneri strategici: Charitable Giving, Endava România, GLS Romania, Synevo, BCR, MOL România, Syngenta România, Consulatul General al României la Los Angeles, Kaufland România, Garanti BBVA România, KBFUS, PayU, Deutsche Leasing Romania, Grupo Antolin, Macromex, Takeda Pharmaceuticals, Romanian United Fund, Alliance Healthcare Romania, Alpha Bank România, Oriflame, Ikea, Hornbach, De Silva, BCR Asigurări de viață, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Satu Mare, Shopping City Piatra-Neamț, Altius, UnionOțel, Schneider Electric România, Asociația Today Autokarma, NTN-SNR Rulmenți, Nemira, Teleinvest, Magna Exteriors, Inner Chi Nature, Pentalog, Austria Card.

    ***
    De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.