A treia soluție din Campania Așteaptă-te, române. #PUTEM3000:Resource & Volunteer Management (RVM),
platforma destinată Departamentului pentru Situații de Urgență
pentru gestionarea eficientă de resurse și voluntari în situații de calamitate

O soluție Code for Romania pentru Departamentul pentru Situații de Urgență

 

Code for Romania, cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume, lansează cea de-a treia soluție anunțată în Campania „Așteaptă-te, române. #PUTEM3000”. De astăzi, Departamentul pentru Situații de Urgență, partenerii săi instituționali și societatea civilă au la dispoziție platforma Resource & Volunteer Management (RVM), prima soluție de gestionare eficientă de resurse și voluntari pe care instituțiile statului și societatea civilă le pot pune laolaltă la dispoziția DSU în caz de alertă seismică majoră sau alte dezastre naturale.

 

Resource & Volunteer Management (RVM) face parte din seria de soluții digitale ce răspund la probleme actuale ale românilor, soluții create de Code for Romania într-o campanie fără precedent: 12 soluții în 12 săptămâni, lansate până la sfârșitul anului.

 

De ce avem nevoie de o soluție precum Resource & Volunteer Management (RVM)?

Orice resursă și orice voluntar care pot fi de ajutor în cazul unei calamități reprezintă o șansă de supraviețuire pentru o victimă. Pagubele și pierderile de vieți omenești în situații precum cutremure sau alte dezastre naturale pot fi uriașe, iar societatea civilă românească, mereu acolo unde este nevoie de ea, va interveni. Și trebuie să poată interveni eficient cu ajutor și resurse, fără a periclita sau împiedica eforturile de salvare ale autorităților.

 

În 2023, aproape toți reprezentanții societății civile au resurse pe care le pot pune la dispoziție într-o situație de criză. Vorbim despre sedii, corturi, saci de dormit, canale de comunicare cu acoperire mare, instalații de adăpost, truse de prim-ajutor, transport etc.

 

Până astăzi, aceste resurse erau cunoscute doar în interiorul organizațiilor. Nu exista un sistem simplu care să le gestioneze, accesibil atât societății civile, cât și autorităților competente.

 

Pentru a acoperi această lipsă, Code for Romania a construit Resource & Volunteer Management (RVM), soluție de gestionare a resurselor și a voluntarilor pe care instituții ale statului și societatea civilă le pun laolaltă la dispoziția Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) în caz de alertă seismică majoră sau alte dezastre naturale ce pot genera crize umanitare.

 

Departamentul pentru Situații de Urgență a încheiat protocoale de colaborare cu organizațiile pentru maparea resurselor existente, iar zilele acestea este în plin dialog cu partenerii pentru testarea tuturor funcționalităților.

 

Cu o interfață foarte ușor de utilizat, Resource & Volunteer Management (RVM):

- permite instituțiilor și organizațiilor partenere să adauge resursele de care dispun și pe care le pot mobiliza în caz de calamitate, cu detalii privind cantități, tipuri de materiale, unde sunt depozitate etc.;

- permite autorităților să verifice aceste stocuri;

- permite autorităților să trimită notificări automate recurente sau manuale către organizații pentru a menține datele actualizate;

- permite gestionarea inventarului de resurse disponibile;

- menține o situație clară privind statutul voluntarilor disponibili, organizați pe specializări distincte, ceea ce ajută autoritățile să știe pe ce capacitate de răspuns se poate baza societatea civilă și în ce orașe.

 

„Ultimii ani ne-au arătat cu prisosință că o criză umanitară generată de conflicte, pandemii sau dezastre naturale poate izbucni în orice moment. Ceea ce putem face în întâmpinarea unei crize este să fim cât mai bine pregătiți, din timp. Întotdeauna, capacitatea de reacție, de răspuns rapid, va face diferența în salvarea de vieți omenești. Resource & Volunteer Management (RVM) poate avea un rol decisiv în misiunea DSU de a menține cetățenii în siguranță și de a desfășura în mod rapid și eficient operațiunile de salvare”, arată Anca Drăgoi, Directoare pentru Infrastructură Umanitară Code for Romania.

 

„Platforma Resource Volunteer Management (RVM), dezvoltată de Code for Romania în colaborare cu  Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), este destinată colaboratorilor DSU – ONG-uri, instituții publice/academice sau entități private – cu scopul de inventariere a resurselor umane și materiale existente la nivelul fiecărui partener. O astfel de inventariere joacă un rol esențial atât în procesul continuu de pregătire a populației pentru un răspuns prompt și adecvat în cazul producerii unor situații de urgență sau al unor dezastre naturale, cât și în faza de intervenție a serviciilor de urgență, prin posibilitatea mobilizării imediate a resurselor partenerilor noștri și a unui răspuns integrat, coordonat. RVM este cu siguranță un instrument extrem de util pentru DSU, ajutând la cuantificarea și folosirea eficientă a resurselor societății civile (și nu numai) în situații de urgență, în folosul cetățeanului, și ne bucurăm că suntem gata de lansarea unei versiuni noi, îmbunătățită cu noi funcționalități și opțiuni”, transmite echipa DSU.

 

Resource & Volunteer Management (RVM) este cea mai nouă soluție digitală construită de Code for Romania pentru a da un răspuns coordonat și eficient în caz de dezastre naturale sau crize umanitare. Ea face parte din Infrastructura Digitală Umanitară construită până în prezent de Code for Romania, alături de peste alte 25 de soluții digitale funcționale de răspuns în situații critice: Dopomoha.ro, Covid-19 Taskforce, War Taskforce etc.

 

Campania Așteaptă-te, române. #PUTEM3000

 

În Campania Așteaptă-te, române. #PUTEM3000, Code for Romania vine să rezolve câte o problemă în fiecare săptămână, până la sfârșitul anului. „Noi nu mai așteptăm «până la anul». Nu mai putem aștepta după alții. Rezolvăm o problemă a României în fiecare săptămână. Alătură-te celor care nu se mai așteaptă decât pe ei înșiși” este îndemnul campaniei fără precedent prin numărul de soluții digitale lansate într-un timp scurt, având ca beneficiari toți cetățenii României.

 

În fiecare săptămână, lansăm câte o nouă soluție cu care vom face România mai bună prin tehnologie, câte o soluție pe care ne-am fi așteptat să o avem într-un stat funcțional. Acasă, în siguranță, SănătateaMintală.ro și Resource & Volunteer Management (RVM) sunt primele trei soluții digitale din seria de 12 soluții pregătite de Code for Romania și partenerii noștri.

 

Voluntarii, prietenii, partenerii organizației, dar și cei care nu ne cunosc încă sunt chemați să se alăture și să sprijine inițiativele organizației, popularizând și susținând dezvoltarea de soluții digitale pentru România:

 

Suntem 3000 de oameni care am înțeles că noi suntem cei pe care i-am tot așteptat.
Avem nevoie de încă 3000 de oameni care nici ei nu vor să mai aștepte.
3000 de oameni care sunt gata să ni se alăture cu o donație de 4 euro pe lună.
Trimite cuvântul PUTEM prin SMS la 8864 și donează 4 euro lunar către Code for Romania sau invită pe cineva să facă asta.
Noi suntem cei pe care i-am tot așteptat.
#PUTEM3000

 

***

 

Code for Romania, organizație non-guvernamentală din România, este cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume, cu o comunitate de peste 3.000 de ingineri voluntari. Din 2016 identifică probleme sociale sistemice și generalizate și construiește pro bono infrastructura digitală de care România are mare nevoie. Misiunea organizației este să ajute la rezolvarea cât mai multor probleme sociale prin intermediul tehnologiei. Până acum, Code for Romania a dezvoltat peste 45 de soluții digitale vitale pentru România, inclusiv infrastructura digitală pentru gestionarea crizei Covid-19 și a crizei refugiaților din Ucraina. Aceste soluții au sprijinit până acum peste