Ajungem MARI, cel mai mare program național în sprijinul copiilor instituționalizați din România, în parteneriat cu Asociația Preventis, specializată în programe de prevenire și consiliere în adicții, dau startul unei campanii de luptă împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor din sistemul de protecție și lansează un apel: „Drogurile promit fericirea. Dar o fură!”.
Timp de 6 luni, 250 de tineri (12-18 ani) din București și județele Arad, Botoșani, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Mureș, Sibiu și Timiș vor primi suport educațional, moral și emoțional menit să prevină consumul de droguri. 69 de voluntari Ajungem MARI și angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) vor fi instruiți să prevină comportamentele adictive, dar și să recunoască și să acorde ajutor tinerilor dependenți, în cadrul unor cursuri de formare în adicții.
În căutarea fericirii, a metodelor care să le redea încredere în sine și să le vindece traumele, copiii instituționalizați reprezintă una dintre categoriile cu risc extrem de crescut de a apela la substanțe interzise. Viața în comunitate pentru un tânăr din sistemul de protecție poate fi foarte stresantă, mai ales dacă este victima bullying-ului. Drogurile pot părea o metodă de a se destinde și de a se refugia într-o lume imaginară, unde nu există durere, unde nimeni nu îl respinge și este fericit.
„E nevoie mai mult ca oricând de o astfel de campanie, pentru copiii și tinerii instituționalizați care sunt pe punctul de a deveni victimele consumului de droguri. Ne-am unit forțele cu Preventis, cu o experiență de 18 ani în programe de prevenire și de consiliere a dependențelor, pentru că soluția nu este doar să le explicăm impactul pe care îl au aceste substanțe asupra sănătății lor. Cu siguranță au aflat la școală, au citit pe Internet sau au vorbit cu prietenii și personalul DGASPC. Ne dorim să descoperim motivele pentru care apelează la droguri, știind totuși că sunt nocive, și să rezolvăm acea problemă prin discuții cu voluntarii noștri sau, în cazuri mai avansate, prin servicii specializate de psihoterapie” - Vivianda Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI.
„Nimeni nu-și dorește să aibă probleme din cauza consumului de droguri. Nu știu pe nimeni care să fi ales să consume droguri ca să-și facă rău, ca să experimenteze efectele negative. Nu. Toți oamenii își doresc să fie fericiți și să evite ceea ce le produce suferință. Face parte din normalitatea vieții. Dar a căuta obținerea stării de fericire sau detașarea de probleme prin droguri poate fi foarte periculos, iar copiii și tinerii din centre sunt chiar mai aproape de consum și dependență. Ne dorim să le fim aproape și ne bucurăm că împreună cu Ajungem MARI vom oferi o șansă în plus ca ei fie bine cu ei și vom putea să le dăm speranța unei vieți mai fericite și sănătoase” - Viorelia Bîrlădeanu, Coordonator programe de prevenire, Preventis.
Adolescenții nu se simt suficient de iubiți și acceptați și se simt copleșiți de responsabilități. Apare nevoia de a evada din realitate și de a scăpa de probleme sau de a deveni mai energici pentru a duce la sfârșit toate proiectele, pentru a primi validare. Pe termen lung, aceste nevoi devin tot mai greu de satisfăcut fără droguri.
Adolescenții ajung mai rapid la dependență decât adulții
În România se observă o tendință de creștere a consumului de droguri în ultimul deceniu, conform Raportului Național privind situația drogurilor (2022). 16,9% dintre persoanele cu vârste între 15 și 34 de ani au experimentat cel puțin un tip de drog la un moment dat, 10% au consumat în ultimul an, iar 6,6% - în ultima lună, de 1,4 ori mai mare față de studiul anterior (4,5%). Cea mai mică vârstă de debut în consumul de substanțe psihoactive este de 13 ani.
Consumul de substanțe interzise poate crea dependență la orice vârstă, însă adolescenții sunt mult mai vulnerabili. Motivul ține de stadiul maturizării unor centri din creier responsabili de autocontrol, procesul decizional și gândirea pe termen lung. În adolescență, cortexul prefrontal se află în plin proces de dezvoltare. Consumul de substanțe interzise la această vârstă împiedică dezvoltarea celor mai performanți centri ai creierului (maturizarea cerebrală se produce jurul vârstei de 25 de ani). De aceea, adolescenții tind să fie mai impulsivi, să nu analizeze riscurile și să caute experiențe care aduc adrenalină.
Pentru fericire nu ai nevoie de droguri, ci să fii bine cu tine
În cadrul proiectului „Fii bine cu tine! Educație & Prevenire NU dependență”, 250 de tineri cu vârste între 12 și 18 ani aflați în situații și în medii de risc vor primi suport educațional, moral și emoțional menit să-i țină departe de consumul de droguri. De asemenea, 21 de tineri instituționalizați vor beneficia de psihoterapie: 5 dintre ei vor participa la ședințe individuale, iar 16 vor fi integrați în grupuri suport în București și Cluj-Napoca, pentru a conștientiza ce implică consumul de droguri și ce efecte are.
69 de voluntari Ajungem MARI și angajați DGASPC vor urma cursuri de formare de bază în adicții, susținute de trainerii asociației Preventis. Vor învăța cum să recunoască semnele directe și indirecte de consum și care sunt soluțiile pentru a convinge tinerii să nu consume substanțe.
Proiectul „Fii bine cu tine! Educație & Prevenire NU dependență” este derulat în perioada 15 ianuarie – 14 iunie 2024 de asociația Lindenfeld în parteneriat cu asociația Preventis și finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Proiectul are un buget de 153.650 lei.
***
Despre Ajungem MARI: Ajungem MARI este cel mai mare program naţional care susţine pe termen lung copiii şi tinerii instituţionalizaţi şi din medii defavorizate să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiți. Peste 3.000 de copii sunt sprijiniţi educațional, moral și emoțional de voluntarii organizaţiei, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. Mai multe puteți afla pe: www.ajungemmari.ro.
Despre Preventis: Asociația Preventis cu sediul în Cluj Napoca desfășoară activități de 18 ani la nivel local și național, în domeniul prevenirii și intervenției în consum și dependență de substanțe. Mai multe pe www.preventis.ro.
Despre programul În Stare de Bine: În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte. În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.