Performanța școlară e un indicator greu de atins atunci când, în România, în mediul rural, 1 din 10 copii se duce uneori sau mereu la culcare flămând, iar 11% dintre copii mănâncă doar uneori 2 mese pe zi. În acest context, Asociația Politeia a desfășurat un proiect prin care și-a propus să îi ajute pe părinții și copiii din comunia Dârvari să își comunice mai bine problemele, să se adreseze autorităților atunci când au nevoie de sprijin, să își cunoască drepturile, dar și mecanismele prin care le pot obține.
Prin proiectul „Împreună la școală și în comunitate”, Asociația a desfășurat 30 de ateliere de comunicare creativă prin care 40 de elevi, părinți și cadre didactice au vorbit despre problemele cu care se confruntă zi de zi și au învățat cum să folosească fotografia sau social media pentru a vorbi lumii despre realitățile vieții lor și pentru a-și cere drepturile. Elevii s-au familiarizat și cu TikTok, au aflat cum pot folosi new media ca unealtă pentru organizarea comunitară, fiind informați și despre cum pot fi folosite platformele de acest tip în mod sigur și fără repercusiuni negative.
În plus, proiectul a reprezentat impulsul pentru formarea unui grup, un spațiu sigur în care s-au putut întâlni și identifica puncte comune care au fost apoi discutate cu autoritățile locale. Participanții au transpus problemele lor în petiții, transmise spre soluționare autorităților competente. Cea mai importantă cauză, pentru care participanții au decis organizarea unei campanii locale de strângere de semnături, este cea a asigurării unei mese calde gratuite pentru toți elevii de pe raza comunei Ciorogârla.
Petiția a fost depusă, iar în acest moment, autoritățile analizează felul în care o pot transforma în realitate. „Am primit petiția adresată de o parte a comunității noastre și, pe lângă conținutul ei, ne bucurăm de semnalul participării civice active a locuitorilor comunei. Din acest punct de vedere, colaborarea cu Asociația Politeia este mai mult decât binevenită și necesară. Problema semnalată, cea a asigurării unei mese calde pentru elevii din comună, a devenit cu atât mai mult și pentru noi un obiectiv acum. Căutăm cele mai bune variante prin care să oferim treptat această masă caldă pentru toți elevii, cu prioritate pentru copiii mai mici, aflați într-o situație de vulnerabilitate”, a declarat Nicușor Popa, viceprimarul comunei Ciorogârla.

„Educația copiilor nu este un efort punctual, care se poate desfășura după ore fixe, limitat la programul școlar. Educația se întâmplă și acasă și în comunitate. Ar fi o greșeală să analizăm performanțele obținute de elevi în școală ignorând contextul social în care aceștia trăiesc. Cu atât mai mult, în cazul copiilor în situații vulnerabile, influența precarității materiale asupra abilității lor de a-și urma traseul educațional este semnificativă. Există deja numeroase studii care atestă faptul că o masă caldă gratuită îmbunătățește participarea școlară, comportamentul elevilor și rezultatele școlare. În plus, ea duce și la formarea unor obiceiuri sănătoase pentru elevi și la îmbunătățirea sănătății fizice și mintale.”, a declarat Gabriela Ilisie, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 Ciorogârla.
Petiția pentru asigurarea unei mese calde zilnice elevilor din comună a adunat 212 semnături, cele mai multe în format fizic, de la locuitorii comunei, strânse de membrii Asociației împreună cu elevii și părinții care au participat la atelierele civice ale proiectului. Pe lângă aceasta, elevii și părinții lor s-au mai adresat Societății de Transport București pentru a suplimenta cursele de pe traseul pe care copiii din comună ajung la liceu în capitală și pentru înființarea unor case de bilete STB pe traseul cursei 431, în comuna Ciorogârla. Prin alte 3 petiții depuse la Primărie s-au obținut răspunsuri afirmative la solicitările care vizau montarea unor limitatoare de viteză pe toate străzile din satul Dârvari, pentru siguranță, dar și panouri pentru a juca baschet în curtea școlii și un boiler care să asigure apa caldă la toaletele elevilor în școala din Dârvari.
„De peste 6 ani, lucrăm cu cei de aici, așa că le cunoaștem bine problemele și am gândit acest proiect pentru a găsi o cale prin care oamenii să își găsească vocea pentru a-și cere drepturile. Problemele care țin de activitatea școlară sunt legate de situația familială a copiilor. În timp, aceste neajunsuri pot fi rezolvate doar prin soluții sistemice. De aceea vrem ca experiența noastră să-i ajute și pe cei din alte comunități aflate în situații similare, dar și pe reprezentanții autorităților, pentru a replica acest model și pentru a trage un semnal de alarmă suficient de puternic încât, cu forța opiniei publice, cei mai vulnerabili dintre noi să poată primi sprijinul care li se cuvine. Asigurarea unei mese calde zilnic tuturor copiilor, la școală, ar trebui să fie o prioritate națională, în special în comunitățile care au numeroși copii expuși riscului de sărăcie și excluziune.” a declarat Mihai Vasile, fondatorul Asociației Politeia.
Proiectul este derulat de Asociația Politeia în parteneriat cu Școala Gimnazială nr.1 Ciorogârla, Structura Școala Gimnazială nr.2 Dîrvari și Primăria Ciorogârla, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului a fost de a oferi instrumente de împuternicire și stimularea participării cetățenești, în special pe teme ce țin de educație pentru abordarea unor probleme din jurul școlii. Acesta a reușit să contribuie la cultura democratică locală, dar să și creeze solidaritate si coeziune socială între diferite grupuri ale comunității.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.
***
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Despre Politeia
Politeia este un ONG înființat în octombrie 2014 cu scopul de a contribui la îmbunătățirea educației în România. Politeia reprezintă o încercare de a înțelege problemele educației din România și de a oferi un sprijin celor care doresc să descopere și să se dezvolte independent.